Regăsire - Granița dintre dragoste și ură

Mă țin de o grămadă de timp să scriu despre cartea asta. Dar cum timpul meu este total imprevizibil și complet fluid (adică îmi scapă printre degete), niciodată nu pot ghici momentul oportun. Știți doar că scriu impulsiv și fără prea multă muncă de gândire.

Dacă îmi ia mai mult de treizeci de minute să vorbesc despre o carte atunci sigur trăiesc o mare dezamăgire față de viteza cu care pot tasta. 

Să revenim așadar la acest roman, semnat Raluca Butnariu, o autoare prolifică și foarte dragă mie, cea care mi-a reaprins pasiunea pentru poveștile historical romance.

Regăsire este așadar un roman historical romance, unul care ne arată cât de subțire este granița dintre dragoste și ură și cât de repede poate fi trecută.

Povestea romanului se petrece în Anglia anilor 1800, iar autoarea reușește, ca de obicei, să creeze imaginea perfectă a epocii respective, transpunând cititorul în somptuozitatea sălilor de bal, sau în fervoarea jocurilor de societate.

Majoritatea despărțirilor se produc din lipsa de comunicare, iar dragostea dintre Jonathan și Nicolle se sfârșește cu inimi frânte și cuvinte grele, fiecare găsindu-l pe celălalt vinovat. După șapte ani, timp în care nu s-au văzut, cei doi se regăsesc în casa ducelui de Pembroke, unde tânăra este acum guvernantă.

"Micul junghi pe care-l simțise dimineață în coșul pieptului reveni cu o intensitate care-i taie respirația.

Nu trebuia să-i pese, își spune ea cu înverșunare. Nu-și permitea să-i pese. El nu merita să-i pese. Atunci, de ce naiba îi păsa?"

Nicolle își dă repede seama că, sentimentele pe care le nutrea odinioară pentru John, devenit acum marchiz de Stamford, sentimente pe care le credea dispărute și îngropate în muntele de griji așezat pe umerii săi, sunt de fapt la fel de vii și puternice.

Dar linia dintre dragoste și ură se subțiază iarăși, în momentul în care, după ce petrece câteva ore în brațele lui, acesta îi propune să îi fie amantă.

Și, ca să fie treaba treabă, iar umilința lui Nicolle să fie completă, a doua zi este acuzată de furt de către logodnica infamului și își pierde astfel slujba care o ajuta să își păstreze casa și familia în siguranță. Eu vă jur că în momentul acela l-aș fi omorât cu mâinile goale, dar Nicolle își acceptă soarta și părăsește domeniul Pembroke, încercând să găsească soluții pentru a-și salva proprietatea, pentru a-și îngriji mama bolnavă, dar și pentru a avea grijă de surorile și de fiul ei, Andrew. 

"Nicolle era împietrită. Își simțea sufletul pustiit și gol. Nici chiar când Clairmont murise și creditorii o năpădiseră ca vulturii, nu se simțise atât de disperată, de îngrozită și de nesigură. I se părea că stă pe vârful unui munte înalt, înconjurată de prăpăstii. Nu putea gândi. Mintea îi era paralizată de spaimă. Și-i era silă. Silă de ea, de situația în care se găsea. Dacă l-ar fi respins când trebuia, lumea ei nu și-ar mai fi pierdut sensul din nou."

Între timp, Jonathan își dă seama că a făcut o mare greșeală și, încercând să repare ce a stricat, îi face o vizită inopinată iubitei sale din tinerețe și constată că fiul acesteia este copilul său. Aici m-am simțit și eu nițel răzbunată, pentru că, la întrebarea lui Andrew despre identitatea vizitatorului, Nicolle îi răspunde:

"– Andrew, ți-l prezint pe marchizul de Stamford, un gentleman care ne-a făcut cândva un serviciu imens… A renunțat la noi cu puțin timp înainte de a te naște."

Credeți că există o șansă de împăcare? Că aceștia vor găsi o cale să recupereze timpul pierdut și  își vor croi un viitor împreună?

Eu zic să citiți cartea și să aflați singuri sfârșitul poveștii.

Click pe link, dragilor!