Treceți la conținutul principal

Postări

Prezentat

Cei șapte ani de acasă

Copilul meu nu are cei șapte ani de acasă!  Abia învățase să meargă când a intrat prima dată pe porțile creșei, apoi a urmat grădinița (cu program prelungit), și acum școala.  Când vă aud cu retorica voastră de doi bani, în genul "copiii din ziua de azi nu mai au cei șapte ani de acasă", mi se zbârlește pana, nu alta!  Nu întreabă nimeni câte lacrimi am ascuns, noi, părinții, de cei mici, doar pentru a nu pleca triști pe mâna unor străini. Sau de câte ori am simțit pocnindu-ne inimile în piept văzându-i tratați cu răceală și indiferență. Nedreptatea făcută nouă nu o vedeți, a noastră, mă, a ăstora nevoiți să conviețuim cu grija în cubul nostru corporat(r)ist, să îngrijim clienții unor patroni aflați prea sus pe creangă pentru a-i distinge!  Copiii noștri au făcut primii pași sub ochii reci ai unor îngrijitori angajați la kilogram, știrbindu-ne bucuria de părinți. Credeți că noi nu ne-am dori odrasle fericite, alegând prin parcuri, de mână cu bunica? Dar bunicii muncesc și ei?

Cele mai recente postări

Te iubesc, Românie defectă!

GAUDEAMUS - Unde se duc cuvintele când se duc?

Întâiul dintre Dobitoceni - Umor amar și nu numai

Despre vii numai de rău - babilonia morții

Budu - Album de amintiri

Numele meu este Sonya - Decizie împotriva unui vis

nOMadă - OM la multiplu

Narcisistul - Otrava șarmului egoist

Doamna Palatului - O reinterpretare dark a basmului Frumoasa și Bestia

Ia cu pâine!