Pe vremea când aveam puțin și totuși aveam totul
Dacă le-aș spune copiilor de astăzi că o bună parte din copilăria mea s-a desfășurat fără internet, fără telefon, fără calculator și fără televiziune prin cablu, probabil s-ar uita la mine de parcă aș fi supraviețuit Evului Mediu. Dacă le-aș mărturisi și că o perioadă nici măcar nu am avut televizor, sunt convinsă că ar considera cazul suficient de grav încât să sune la 112. Și totuși, n-am simțit (nu mereu) că mi-ar fi lipsit ceva esențial. Născută în Anno Domini 1986, am crescut după Revoluție, într-un sătuc din sudul țării. Nu era o viață de poveste, dar nici una de roman tragic. Nu m-am culcat flămândă și n-am umblat desculță prin zăpadă, însă nici nu pot spune că am avut prea multe. N-am avut bicicletă, n-am avut role, n-am mers în tabere și nici în vacanțe exotice, n-am avut camera mea plină de jucării și nici sertare care să dea pe dinafară de gadgeturi. Am avut, în schimb, ceva ce astăzi pare aproape exotic: cărți. Cărți groase, subțiri, noi, cu miros de tipografie, și căr...
