Cronica răbdării
Zilele trecute așteptam un curier. De fapt, hai să iau povestea de la început... Jur că nu e pamflet! Pe la sfârșitul lui iunie am comandat două perechi de sandale care, teoretic, trebuiau să ajungă înainte de nunta prietenei mele (erau destinate ca încălțăminte de schimb după un anumit număr de hore, sârbe și macarene). Cu două zile înainte de petrecerea cu pricina, adică joi, mă sună curierul că i s-a stricat mașina și nu poate livra coletul, că dacă pot eu să mă duc la dracu-n praznic, acolo unde rămăsese el fără ambreiaj, să îl ridic singură. I-am zis că mi-e imposibil. A se nota că eram la 300 de kilometri distanță, în Sighișoara, iar teleportarea încă nu fusese inventată la vremea aceea. Poate nici azi, dar ce știu io ce mai combină reptilienii? În fine, mă înțeleg cu nenea curierul să mi le aducă un coleg de-ai săi luni, adică după petrecere și după ce, din nou, teoretic, nu mai aveam neapărată nevoie de ele. A trecut weekendul, toate bune și frumoase, am dănțuit la nuntă și am ...
