Oglinda sufletului - O viață de secrete

Titlu: Oglinda sufletului

Autor: Alexandra Petrescu

Editura Petale Scrise

Gen: Romance, Mister

Când amân o carte bună, universul probabil își dă ochii peste cap.

Eu: "Încep mâine."

Tot eu, după ce o citesc: "DE CE n‑am făcut‑o mai devreme?!" 🤦‍♀️😂

Așa a fost și cu Oglinda sufletului de Alexandra Petrescu - o poveste atât de emoționantă, intensă și plină de lumină și umbre, încât m‑a prins din primele pagini și nu mi‑a mai dat drumul. Eliza, Alex, tainele trecutului, rănile care cer vindecare, iubirea care clipește timid… totul pulsează într‑un ritm care îți ajunge direct în suflet.

Există momente rare în care o carte nu doar îți atrage atenția, ci te atinge în profunzime, ca o mână caldă care îți atinge sufletul exact acolo unde durea, dar nu știai să spui. Pentru mine, Oglinda sufletului a fost o astfel de descoperire. Iar faptul că această emoție poartă semnătura unei autoare de-ale noastre, face bucuria cu atât mai mare. Citind-o, am simțit acea vibrație unică pe care o trăiesc atunci când găsesc un scriitor autohton care mă surprinde, mă intrigă și, mai ales, mă face să simt.

Scriitura Alexandrei este delicată, atentă, cu metafore fin așezate și cu un puls interior care îți dă impresia că romanul respiră odată cu tine. E o poveste construită cu tandrețe, dar și cu luciditate, cu fragilitate, dar și cu forță. Și, înainte să intru în firul narativ, recunosc: e un noroc că există o continuare. Altfel chiar aș fi propus deschiderea unei școli pentru finaluri fericite obligatorii, căci Alexandra știe prea bine cum să lase inima cititorului suspendată.

Eliza este unul dintre personajele acelea rare care îți intră pe sub piele. E tânără, dar deja frântă pe alocuri, puternică fără să știe, și vulnerabilă în cel mai frumos mod posibil. Renunță la facultate pentru a‑și îngriji tatăl bolnav de cancer – o decizie care spune totul despre felul ei de a iubi.

Lupta ei pentru fiecare medicament, pentru fiecare clipă cu tatăl său, are o intensitate dureroasă. Iar când se vede nevoită să accepte un job ca bonă în familia Adam - o lume a bogăției ostentative - simți cum destinul ei începe să se reconfigureze.

Acolo îl întâlnește pe Alex, un personaj dual, uneori tandru, alteori afurisit. Fiecare interacțiune cu el pulsează – între respingere și atracție, între curiozitate și teamă. Eliza știe că îi poate tulbura traiul deja fragil, dar nu poate fugi. Pentru că, într-un fel misterios, Alex o vede.

Trauma cea mai mare a Elizei are însă o altă origine: mama ei, Ioana Avramescu, o celebră actriță despre care tatăl a ridicat ziduri complete de tăcere.

Moartea lui schimbă totul. Podul casei, locul interzis al copilăriei, devine epicentru al adevărurilor îngropate. Jurnalul mamei, obiectele lăsate în urmă, frânturile de viață și mister – toate o trag într-o lume care o seduce și o înspăimântă în același timp.

Alex devine ghidul ei în această coborâre în trecut, iar conexiunea dintre familiile lor dă totul peste cap.

Eliza începe să se întrebe cine a fost cu adevărat mama ei. De ce a greșit, de ce a trăit o viață cu secrete, a fost accident... sau crimă?

Aceste întrebări o sfâșie, dar în același timp o reconstruiesc.

Romanul este, în esență, un drum inițiatic. Eliza trece printr-o avalanșă emoțională care o aruncă dintr-o extremă în alta: iubire – furie, curaj – spaimă, dorință – rușine, apropiere – respingere. Pierde, se regăsește, se prăbușește, se ridică. Este sfâșiată între Alex și Mihai, între loialitatea față de trecut și dorința de a se desprinde, între ceea ce știa că este și ceea ce începe să descopere.

Alex, cu toate umbrele lui, devine pentru ea atât lumina în furtună, cât și furtuna însăși. Acea dinamică intensă dintre ei dă romanului o forță magnetică.

Alexandra Petrescu reușește să atingă un echilibru rar: un text încărcat de emoție, dar nu melodramatic; momente dureroase, dar pline de sens; paginile dens psihologice, dar curate, ușor de citit.

Stilul ei este poetic, duios, profund, dar și curajos. Trecutul se împletește cu prezentul într-un mod armonios, iar fiecare capitol pare să te tragă puțin mai adânc în sufletul Elizei. Eu am simțit cu ea, am plâns cu ea, am respirat cu ea.

Oglinda sufletului nu este doar o poveste despre o tânără în căutarea adevărului. Este un roman despre destin, despre greșeli transmise din generație în generație, despre dragostea care vindecă, dar și despre pierdere – acea pierdere care scoate la suprafață cine ești cu adevărat.

E una dintre acele cărți care se lipesc de tine, care știi că îți aparține într-un fel. Știi că ai trăit și tu frânturi din ea.

Am închis cartea cu un nod în gât, cu dor de continuare și cu admirație pentru autoare. Alexandra Petrescu scrie cu sufletul la vedere, iar asta se simte în fiecare pagină.

Dacă sunteți în căutarea unei povești care să vă răscolească frumos… asta e.

O găsiți aici.

Și, da, am nevoie urgent să citesc continuarea!