Greșeală fatală - iubire în umbra violenței

 Titlu: Greșeală fatală 

Autor: Nadia A. Linette 

Editura Petale Scrise

Gen: Mafia romance, erotic

Acum câteva săptămâni mă întrebam: Avem și noi mafioții noștri. Destui chiar. De ce naiba nu-i punem mai des în cărți? Apoi, în culisele Editurii Petale Scrise am dat peste Greșeală fatală, un mafia romance cu mafioți autohtoni, carte proaspăt lansată.

Din punctul meu de vedere, romanul ăsta este o poveste despre iubire în umbra violenței și a alegerilor imposibile.

Cărțile mafia romance caută de cele mai multe ori să te zguduie sau să te mângâie prin povestea lor, dar Nadia A. Linette nu face nici una, nici alta în mod confortabil. Ea te trage înăuntru și te obligă să rămâi acolo, într-un spațiu unde iubirea și pericolul respiră același aer.

Romanul începe cu un prolog abrupt, fără a ne da timp de acomodare. O tânără este prinsă într-un moment de violență și mister, între un bărbat rănit, o armă și teama care devine aproape fizică. Din acel punct, povestea nu mai dă înapoi, pentru că, zece pagini mai târziu, pericolul apare din nou, doar că de data aceasta, femeia este cea în pericol, iar bărbatul cel care o salvează.

"O vede apărând în încăpere cu o tavă de servit aperitive. Lasă paharul jos, stupefiat. O urmărește cu atenție sporită pentru minute în șir. La început a crezut că halucinează...

Brusc devine agitat. Bea cu sete. Ce dracu’ caută femeia asta aici? se întreabă el. A consumat deja câteva pahare și începe să resimtă efectele alcoolului. Totuși, adrenalina declanșată în clipa în care a zărit-o îl ține în alertă — fără să știe pentru cât timp.

Se ridică și îi taie calea, prinzând-o cu brutalitate de braț.

– Ce cauți aici? o întreabă pe un ton grav."

Atmosfera este una urbană, apăsătoare, dominată de frică latentă, putere și o permanentă senzație că pericolul e mereu la pândă. Personajele sunt practic în modul supraviețuire, iar iubirea, când apare, nu este o salvare liniștitoare, ci o forță destabilizatoare.

Eveline este centrul emoțional al romanului. Nu e o eroină construită pentru a fi admirată, ci mai degrabă una care te irită, te emoționează și te face să te simți protector față de ea în același timp. Are o sensibilitate aproape periculoasă pentru lumea în care ajunge. Bunătatea ei nu este naivitate simplă, ci o alegere inconștientă, repetată, chiar și atunci când realitatea o pedepsește pentru asta. Într-o lume în care instinctul spune "fugi", ea rămâne. Și tocmai acest lucru devine, contradictoriu, forța ei.

Dar această forță vine cu minusuri evidente. Eveline nu anticipează primejdia, nu înțelege mecanismele crude ale lumii în care a intrat fără să vrea și, uneori, refuză să accepte realitatea. Este vulnerabilă până la durere și tocmai această vulnerabilitate o expune pericolului. Nu e o fire slabă, dar este nepregătită, iar în povestea a cărei protagonista este, asta e o greșeală ce se plătește scump.

Marcus este opusul ei, dar nu în sens simplu de rău versus bun, ci în sensul unui om format direct în întuneric. El nu e doar un personaj masculin dominant, ci produsul unui sistem violent, în care empatia este un lux. Practic, el nu a învățat să iubească fără să controleze.

Are o inteligență rece, calculată, o putere care nu trebuie demonstrată, pentru că se simte printre rânduri. Este periculos nu doar prin ceea ce face, ci prin modul în care e construit. Și totuși, există fisuri, momente rare în care umanitatea lui iese la suprafață, nu intenționat, ci ca o slăbiciune de moment pe care încearcă imediat să o repare.

În raport cu Eveline, Marcus devine un paradox. O protejează, dar o sperie, o vrea aproape, dar nu știe să fie blând, o respectă, dar o forțează, iar relația lor nu este una romantică în sens clasic, ci tensionată, intensă, uneori incomod de sinceră. Nu, autoarea nu încearcă să cosmetizeze realitatea emoțională. Nu există iubire „perfectă”, nu există gesturi idealizate fără consecințe, doar doi oameni care încearcă, greșesc, rănesc și, uneori, regretă prea târziu.

Personajele secundare, în special Adi (parcă aș vrea povestea lui Adi scrisă separat și trimit aici și acum dorința în eter, spre împlinire), aduc un echilibru subtil. Adi este puntea dintre lumea lui Marcus și cea a Evelinei. Mai lucid, mai ancorat în realitate, dar la fel de prins într-o existență din care nu poate ieși. Prin el am simțit că există alternative morale, chiar dacă limitate.

"Adi își privește prietenul cu inima strânsă. Nu îl invidiază, chiar dacă e convins că Marcus e îndrăgostit cum nu a mai fost niciodată. Poate nici măcar nu își dă seama. Dar știe că sufletul amicului său se luptă între dragostea pe care o simte pentru Eveline și realitatea vieții primejdioase în care a atras-o."

Din punctul meu de vedere, tema centrală a romanului este ideea de alegere - sau mai degrabă, iluzia ei. Personajele cred că aleg, dar de multe ori doar reacționează. Trecutul, mediul, trauma, toate le împing într-o direcție de la care le greu să se abată. Greșeala nu e mereu una conștientă, dar este aproape întotdeauna fatală.

Stilistic, Nadia A. Linette scrie direct, fără prea multe ocolișuri. Așa am descoperit-o încă de la prima carte a ei pe care am citit-o, Terapie senzuală, deci știam la ce să mă aștept, mai ales la dialogurile tăioase, uneori brute, dar eficiente. Autoarea nu e fan al poeziei declarative, dar imprimă emoție constantă în subtext. 

Ritmul poveștii e alert, alternând scene de tensiune cu momente de respiro emoțional, și mi-a plăcut  puterea personajelor de a simți chiar și atunci când simțirea doare.

Universul romanului Greșeală fatală este unul în care oamenii nu sunt nici buni, nici răi în mod absolut, doar prinși în propriile alegeri și consecințe, iar pentru mine, a fost genul de carte care m-a făcut să mă întreb nu ce-ar fi corect, ci ce-aș face eu în locul lor.

Recunosc, de multe ori, răspunsul nu a fost unul moral și, cu atât mai puțin, confortabil...

Cartea o găsiți aici.