Meniul ultimei dimineti...

În ora mării delfine
buzele tale caspice
nu mai opresc pescarusul
îndemnându-l să se-nfrupte

Când zace valul
greu rasuflând,
pe malul mării
îmi par
doar o statuie anonimă
cu aer de meduză

Încep să sculptez lumina.
Primesc încurajare un fulger timid.
Norii scot limba
se strâmbă cerul.
Mai bine mă joc.

Simt cum țin marea de mână
și briza-i dulce
sărută buzele-mi uscate.
Mă sufoc
de atâta iubire.

Îmi întorc privirile.
Pe nisipul ochilor tăi
universul se zbate în lesa-ți
ca un biet cățel...
de usturoi

Doar eu sunt liberă
să fac din tine ce vreau.
Am să te pun rigă
peste castelele-mi de nisip.

Durerea trece pe lângă mine,
șopârlă de jad.
Aș putea s-o strivesc
Dar dacă mai am nevoie de ea?
Dacă mă plictisesc
de atâta fericire?

Marea a avut revelația metempsihosei
Geea agonizează în chinurile facerii,
Luna a devenit chelner
(putea să devină chiar bec)

Azvârl cu meniul ultimei dimineți
și spuma valurilor
îl aduna
filă
cu
fi
lă.