Covrigi

Primul miros care îți lovește nările când intri la Metrou este cel de covrig cald, eventual cu susan!

Te uiți cum pe lângă tine sunt o grămadă de cucoane sau coconi (hihihi) care se înfruptă tacticos din coca proaspăt scoasă din cuptor.

Pe cât de diversificați sunt covrigii din ziua de azi, pe atât de greu cad la stomac, mai ales la orele dimineții.

Că-s brașoveni, cu miere sau cu sare, susan sau mac, măsline sau hot-dog, ciocolată sau mentă, covrigii s-au impregnat parcă în ADN-ul românului.

Comercianții se bat în denumiri, oferte și prețuri tentante, iar cumpărătorii sunt mulțumiți că bagă ceva cald la ghiozdan la prima oră.

Nici la muncă nu scapi de îmbietoarea aromă, că ai covrigărie (pardon! SIMIGERIE) la cincizeci de metri de birou! Și cum să nu te tenteze când pentru trei covrigi cumpărați mai primești și o sana de-a moaca?!

Dar să știți de la mine că mâncatul de covrigi și statul la birou nu se pupă. Nu se pupă neam!

Că faci după vreo câteva luni șezutul cât casa, cu toate orele alea de saună și zumba la sala ta de Fitze clasa I și cu toate ședințele tale de "sex viteză" de acasă.

Îmi aduc totuși aminte de vremurile când stăteam cu mamaia în bucătărie lângă plită și așteptam să iasă covrigii din cuptor... vai ce vremuri.

Dar făcutul covrigilor la țară era permis doar iarna, când stătea omul în casă și nu avea ceva mai bun de făcut decât curățatul la porumb, făcutul de mături și împletitul ciorapilor și ei bine, în sfârșit, făcutul covrigilor.

Deh... acum poți să cumperi covrigi de la toate colțurile (chiar și între colțuri).

Mi se pare că e deja o blasfemie la adresa serilor din copilărie când mă uităm cum se trec covrigii prin apă clocotită și apoi se dau la cuptor.

De câteva luni am renunțat la covrigi de aceea poate am devenit alergică la mirosul lor, dar mi-e frică să nu ne schimbăm dintr-o țară de mămăligari într-una de covrigari...