Sus pe toc
Mă uit în oglindă și jur că-mi
vine să mă pup. Arăt bombă. În sfârșit o să îi atrag atenția lui Alex, tipul de
la cursul de Drept Constituțional care mă ignoră în stil Războiul Rece. Cum
adică? Adică știe că exist dar neagă asta vehement în fața oricui întreabă.
Mă mai privesc puțin admirativ
și reflexia îmi face șmecheră cu ochiul, dar întrebarea de un milion de dolari
se ițește de după rama oglinzii în momentul în care încerc să fac un pas. Cum
dracu o să mă deplasez până acolo pe tocurile astea de 12 centimetri, în
condițiile în care eu m-am născut cu tenișii în picioare?
-
Taviiii! Îl strig disperată pe colegul meu de
apartament.
-
Da, Rox… îmi răspunde el plictisit, trăgând
zdravăn cu dinții dintr-o bucată de pizza pe care am comandat-o aseară la cină
și care între timp a căpătat consistența cauciucului.
-
Lasă chestia aia jos! Nu mai este comestibilă,
îi spun eu smulgandu-i felia veche de Diavola din mână.
-
Dar mi-e foame! se smiorcăie el Pachetul de la
mama vine abia duminică, iar azi e vineri…
-
Dacă mă însoțești în seara asta la un party,
promit că azi vei mânca pe săturate.
-
Pe cuvânt de cercetas?
-
Pe cuvânt de studentă la drept! Răspund eu
bățoasă.
-
Dar ce naiba porți, femeie?! Exclamă el
stupefiat
-
E 8 Martie, uitucule, așa că am zis că o dată
în an să arăt și eu a femeie, crezi că mi-a reușit? Rânjesc eu mândră de
transformarea mea.
-
Poate dacă vrei să ajungi pe centură, Rox, sau
poate dacă vrei să înjunghii pe cineva cu tocurile alea kilometrice! Mă
necăjește el.
-
Mă ajuți sau nu?! Mă stropșesc eu la el,
simțind că încep să îmi pierd răbdarea.
-
Bine, fie, dacă e de haleală, mă bag. Unde
mergem?
Și iată-mă cu Octavian de
braț, intrând în sala în care se organizează balul bobocilor de la Drept de
anul ăsta. N-are a face că el nu e student la Drept! El e stâlpul meu de
rezistență în seara asta. La propriu.
-
Uuuu, ce de boboace, exclamă el și dă să plece
după o blondina silfidă.
-
Dacă te miști de lângă mine murim amândoi!
mârâi eu printre dinți, strângându-i brațul ca într-o menghină.
-
Cum adică? Întreabă el nedumerit.
-
Adică eu o să mor frângându-mi gâtul pe
tocurile astea iar apoi am să te bântui până te spânzuri!
-
Și dacă am nevoie la baie?
-
Nu mă interesează! Te-am închiriat cu totul,
da, așa că și instrumentul pe care-l ții în pantaloni va trebui să îmi dea
ascultare și să se abțină! Și de la pipi și de la altele! Ne-am înțeles!
-
Da, să trăiți! Bombăne el nemulțumit,
uitându-se cu jind după fundul bombat al blondinei.
Dar ce-mi văd mie ochii!
Clipesc de mai multe ori și
totuși el este… Dar asta da schimbare, gândesc eu umezindu-mi buzele, la
apariția pe scenă a obsesiei mele, îmbrăcat în frac.
-
El e, îi șoptesc eu lui Tavi, facandu-i semn cu
capul în direcția lui Alex.
-
Interesant exemplar, pare înstărit, constată
el.
-
Este, dar cui îi pasă câtă vreme îi merge vorba
că ar fi super dotat.
-
Am să mă prefac că nu am auzit asta!
-
Ba, să faci bine să auzi și să faci cumva să mă
arunci în brațele lui.
-
Și eu vreau să-mi fac poftele cu Ariana Grande,
nu vrei să rezolvi cumva să mi-o pui în poala? Mă întreabă el în zeflemea.
-
Să știi că eu nu glumesc, uite, daca mă ajuți
să plec cu el de aici, plătesc eu chiria luna asta. Știi câtă mâncare poți
cumpăra cu 150 de Euro?
-
Jură-te!
-
Nu e nevoie, uite banii, îl ademenesc eu
scotocindu-mi prin gentuță și scoțând două bancnote fosnaitoare, pe care mi le
smulge avid din mână.
-
Uite-l că vine! Îmi șoptește el, iar eu dau să
mă întorc în direcția unde se uită, dar cumva mă dezechilibrez.
Văd cum luminițele din tavan
mi se mișcă jucăuș prin fața ochilor și oamenii se întorc cu susul în jos. Ce
dracu? Că doar n-am băut nimic azi. Gândul ăsta este urmat de o durere cruntă
în glezna dreapta și de o pocnitură provocată de unul dintre pantofii mei, care
mi-a sărit din picior și care, în zborul lui spre orbită, a înhățat cu un toc,
paharul de vin al decanei.
Până să-mi dau seama ce mi se
întâmplă, m-am lipit ca o plăcintă de mozaicul negru care îmbracă podeaua, fix
la picioarele băiatului care mă ignoră de jumătate de an și de care sunt
îndrăgostită până peste cap.
Vreau o gaură, va rog! În
podea dacă se poate! Una în care să încap eu și tocurile mele criminale! Îmi
doresc să devin invizibilă. La naiba!
-
Ești bine? aud eu o voce ca de înger.
Deschid ochiul stâng, apoi pe
cel drept și privesc în cel mai frumos chip masculin din câte există. Privire
de vultur, nas mândru, maxilar puternic… Nu! Nu seamănă cu statuia lui
Burebista! E mișto rău tipul, jur, sunt doar foarte slabă la descrieri, mai
ales când eu sunt împrăștiată pe podea, iar creierul mi s-a transformat într-o
porție de ciulama cu ciuperci. Nu, nici pe ciuperci nu sunt! Jur că sunt curată
și pun tot ce mi se întâmplă acum pe seama dragostei, bat-o vina!
-
Au! Reușesc eu să îngaim …
Doar atât! Da! Atât am reușit
să scot pe gura asta care refuză să respecte planul. Puteți să râdeți cât
vreți, dar chiar doare ca naiba! Cred că asta a fost prima și ultima tentativă
de a arăta a femeie. Promit că nu mai fac!
O pereche de brațe puternice
mă înșfacă și îmi dau seama că unul din visele mele umede începe să se
materializeze. Bine, în vis nu mă durea piciorul, dar astea-s doar detalii.
Alex al meu mă scoate afară pe brațe. Permiteți-mi, va
rog, să îl numesc al meu, căci al meu va fi până la urmă. Nu mă las nici
moartă. Ori la bal, ori la spital, adică vorba vine, că eu nu vreau la spital,
vreau la Alex, cu Alex, pe Alex…. Mă rog, înțelegeți voi.
Deci, Alex al meu mă scoate
afară pe brațe și mă duce la ambulanța care a fost chemată pentru situațiile de
urgență din timpul evenimentului. În timpul ăsta, mă uit la el cu ochi umezi,
închipuindu-mi cu va urca lângă mine în mașină și mă va ține de mână, încurajându-mă
să fiu tare, dar ce face el nu prea se potrivește fanteziei mele. Mă aruncă pe targa
salvatorilor, ca pe un sac de cartofi, schimbă câteva vorbe cu medicul și apoi
îmi întoarce spatele, îndreptându-se în direcția clădiri.
Și, înainte de a deschide ușa
de la intrare, întoarce capul și îmi strigă cu vocea lui de înger.
-
Femeie, data viitoare când vrei să te sinucizi,
să te arunci de pe bloc, nu de pe tocuri!
-
La spital, cu dumneavoastră, aud vocea amuzată
a medicului care mai mult ca sigur a auzit remarca lipsită de orice urmă de
empatie. Veți avea nevoie de ceva gips, odihnă și încălțări comode, completează
el.
Unde dracu’ e gaura aia! Poate
să fie și mai mică, oricum mi-am pierdut un pantof…
Comentarii