Recomandare carte - Legile nescrise ale vieţii



Drumul greșit pe care a apucat s-a dovedit a fi calea spre o viață nouă la care Daria nici măcar nu visa.

Legile nescrise ale vieții. Două inimi, un singur trup este o carte ce te obligă să o citești, odată ce i-ai deschis paginile, căci în spatele coperții diafane se află sentimente și trăiri intense, personaje vulcanice, dragoste și prietenie.

“După o vacanță de vis în Milano, Daria Martinelli caută strada care urma să o ducă spre o altă destinație. E atentă la frumusețile naturii care o înconjoară, iar acest fapt o face să se abată puțin de la drumul dorit inițial, căci, la o intersecție, neobservând indicatorul, ajunge in Montello, un mic orășel din nordul Italiei. Nu o deranjează însă. Este un prilej de a explora necunoscutul.”


Delia Moretti surprinde din nou cu profunzimea scriiturii sale, reușind să abordeze subiecte delicate, pe care nu le-am mai întâlnit în alte cărți și care m-au tulburat până la lacrimi.

I-am împrumutat cartea mamei și seara m-am trezit deja cu un telefon indignat din partea ei "Ce naiba e în capul Matildei?!" întreba supărată, iar aceste telefoane literare au continuat pentru următoarele patru zile. Adevărul este că Matilda este un personaj dezagreabil și manipulator dar în același timp este rotița care a declanșat schimbarea în viața Dariei și a familiei De Rosa.

"O urăsc și îți jur că aș face orice doar să scap de ea! Crede că eu nu îmi dau seama, dar țăranca aia nespălată tânjește să facă parte din familia aceasta."


Citind înveți din înțelepciunea bătrânului Salvatore (care chiar este într-un fel salvatorul familiei sale pestrițe), cunoști gustul amar al neîmplinirii, te îndrăgostești de naivitatea unora din personaje și recapeți încrederea în omenire și în puterea binelui. Aproape de sfârșitul cărții înțelegi și alegerea Dariei pentru o viață de nomad și te gândești că sigur ai face la fel.

"E complet neputincioasă în fața a tot ce se întâmplă. Își închide ochii și lasă capul pe spate. Bătăile inimii lui sunt asemenea unei balade de dragoste în urechile ei. Gâtul îi este în totalitate uscat din cauza dorinței arzătoare ce îi mistuie corpul, iar respirația aproape egală cu zero."


O poveste ce oferă tot ce ai nevoie pentru o după-amiaza de lectură cu adevărat perfectă.

Adăugați un pahar de vin și vă veți trezi transpuși în mijlocul podgoriilor Italiei.

Cartea poate fi cumpărata de aici. Nu ezitați. Click pe link!

Și un sfat pentru voi:



Comentarii

Postări populare