Un alt sfârșit pentru Diana

 Mă doare. Mă doare tot corpul. O durere agonizantă care amenință să îmi pârjolească și sufletul. Luminile tunelului îmi ard ochii și îi închid încercând să mă gândesc la altceva, dar nu pot.

-         O, Doamne…

Atât reușesc să îngaim printre scâncetele și gemetele de durere care îmi părăsesc pieptul involuntar.

-         O, Doamne…

Să mă scoată cineva de aici. Dar nu vine nimeni.

Blitzurile paparazzilor mă orbesc. Aș vrea să le strig să mă scoată dintre fiare și trupuri sfârtecate, dar nu mai am glas și oricum mă idoiesc că ar face-o. Fiintele astea așteaptă ca vulturii o știre de senzație pentru a încasa niște sume de nimic. Mai bine ar privi un om cum moare decât să îi sară în ajutor. În zilele noastre viața nu mai are nici o valoare. Doar banii. Banii contează.

Maica Tereza mi-a spus o dată că una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni. Lumea asta m-a îmbolnăvit, iar acum îmi cere și viața.

-         O, Doamne…

Un nou fulger de lumină îmi biciuie retina.

Închid iar ochii și îmi imaginez că încă sunt cu Dodi pe Jonikal. Briza mării îmi mângâie obrazul și stropii sărați de apă mă înviorează.

Un sunet metalic, ascuțit, mă învăluie, smulgandu-mă din transă. Un tânăr încearcă să deschidă portiera, dar aceasta nu mai este decât o bucata contorsionată de fier ce stă între el și șansa mea la viață.

-         Cover your eyes! Îmi strigă, văzând că încă mai am o scanteie de viață rămasă în corp.

Nu pot să îmi mișc mâinile, reușesc doar să închid ochii strâns, moment în care fii mei apar pe filmul pleoapelor. Harry și Will. Poate că lumea asta mă vrea moartă, el mă vrea moartă, la fel și mama lui, dar pentru fii mei voi lupta cu moartea, poate cea mai aprigă lupta pe care am fost nevoită să o duc vreodată.

Au fost vremuri când am vrut să mor, dar acum vreau să trăiesc. Am 36 de ani și doi băieți de educat în spiritul empatiei si iubirii de semeni. Nu am să-i las fără mamă. Ei sunt misiunea mea pe acest pământ, iar eu nu îi pot abandona în mâinile lor.

Strâng pleoapele și mai tare în momentul în care geamul se sparge. Cioburi ascuțite îmi înțeapă obrazul și o lacrimă mută îmi alunecă pe obraz. Două mâini mă trag din ghearele morții și aș vrea să îi mulțumesc dar…

-         O, Doamne, este tot ce pot spune.

-         Vei fi bine, Alteță, îmi spune un glas tânăr.

Aș vrea să îl rog să nu mă mai numească așa. Nu mai fac parte din rândurile lor și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am reușit să mă regăsesc, după atâția ani petrecuți în umbra unui trădător și să ofer oamenilor toată bunătatea de care sunt capabilă. Divinitatea mi-a șoptit în ureche “continuă să iți dăruiești sufletul și iți promit că la momentul potrivit, iți voi da cel mai prețios cadou”.

-         Va trăi, aud o voce deasupra mea

Se pare că Dumnezeu mi-a oferit o șansă la viață, prin oamenii pe care i-am iubit.

Eu sunt și voi rămâne Diana – Prințesa Inimilor, iar inima mea va continua să bată.