Laptele nostru cel de toate zilele

Că tot vorbeam deunăzi despre vicii, voiam să vă spun că am și eu unul. Nu, nu este vorba despre țigări - cu toate că fumez un pachet pe zi (da, știu, mi-ați mai spus că nu face bine la sănătate!) - nu, dragilor, viciul meu suprem este laptele.

Vă spun cu mâna pe inimă și cu martori care pot să ateste, că mie nu-mi ajunge un litru de lapte pe zi și că, atunci când cumpăr, iau câte douăsprezece cutii dintr-un foc. Atunci când văd că rămân fără lapte mă ia panica. Pun pe listă, cu trei semne de exclamare alături - a se înțelege că ăla este primul loc în care mă opresc atunci când intru în magazin.

Veți spune că n-am fost înțărcată până la 35 de ani. Da, eu beau lapte și cu lapte. 😁

Cafeaua de dimineață merge cu lapte, apoi o clătită, dacă o fac, necesită și ea un strop, pun și în ceai că, de ce nu, merge și cu o linguriță de cacao, se adaugă în ciocolata caldă sau în capucino instant, cert este că laptele este alimentul meu de bază.

Ar mai fi ouăle pe lista alimentelor care nu-mi lipsesc din frigider. Fierte, poșate, prăjite sau în omletă, pot să fie și ouă de drac, câtă vreme sunt destule, dar aș putea trăi fără ele, în schimb, fără lapte nu.

Mai țineți minte laptele fiert în tuciul de mămăligă? Aroma aia subtilă de crustă de mămăligă afumată și mirosul laptelui proaspăt muls de la Joiana (dacă mă întrebați de unde vine numele vacii, vă anunț că mamaia le boteza după ziua săptămânii în care au apărut pe lume - Lunica pentru cea născută în zi de luni, Marcela pentru marți, Mirela pentru miercuri, Joiana pentru joi, Valerica pentru vineri, Sanda pentru sâmbătă și Dana pentru duminică - hai că ați mai învățat ceva pe ziua de azi).

Laptele face parte din conștiința mea de copil crescut la țară. Vă las un fragment din Dama de pică în care am descris puțin feeria copilăriei la țară.

"Mi-e dor de mine. Mi-e dor de Ioana cea veselă și zglobie, care purta neobosită ghiozdanul în spate 7 kilometri până la școală și iar 7 înapoi, dar care nu se plângea de greutatea lui. De Ioana care aștepta răbdătoare vaca să se adape ca să o ducă înapoi pe izlaz, la păscut, iar ea, fetița de 13 ani, să se poată afunda iar între paginile unei cărți bune. Mi-e dor de Ioana cea care număra stelele în timp ce asculta concertele brotacilor de pe marginea buruienoasă a canalului și de Ioana cea care împletea mătasea păpușoilor, transformați brusc în prințese de poveste așteptând broscoi pe care să îi salveze cu sărutări."

Hai, beți un pahar cu lapte, citiți Dama de pică și amintiți-vă de cea ce contează. Click pe link, dragilor!

PS: dacă vă regăsiți pe lista cu numele de vaci, asemănarea este pur întâmplătoare.