N-am timp!

N-am timp! Adică am, dar nu atât pe cât mi-aș dori. Și totuși, dacă cineva îmi cere ajutorul nu mă veți auzi niciodată spunând că n-am timp. Îmi fac timp, mai ales când este vorba despre persoane dragi mie. Totul ține de priorități. Eu spre exemplu nu am timp de citit și totuși citesc cel puțin trei cărți pe săptămână, fiindcă lectura este importantă pentru mine. N-am timp de scris și iată-mă totuși scriind aceste rânduri pentru voi. N-am timp de gătit și totuși nu-mi pot hrăni familia cu sandvișuri toată săptămâna.

Am exact timpul pe care fiecare persoană sau activitate îl merită. Unii primesc câteva minute, alții câteva ore, dar nimeni nu se simte neîndreptățit, pentru că ofer timpul pe care îl primesc și eu la schimb. Mereu m-am considerat o persoană fair. Mai sunt oameni care mă sună după câteva săptămâni, sau luni, reproșându-mi că nu am mai dat nici un semn de viață. Răspunsul meu pentru ei este simplu: "Dar tu de ce nu ai dat nici un semn? Nu mi-am schimbat nici adresa și nici numărul de telefon." Unii așteaptă ca eu să fiu mereu cea care face primul pas, care scrie prima, care sună prima. Cătălina aceea a început acum câțiva ani să dispară, pentru că se simțea folosită. Nici acelor oameni nu le spun că nu am timp, le ascult păsurile, dar dacă mă roagă pentru un lucru, am început să spun "Nu pot" sau "Nu știu".

Ca să fiu sinceră, "Nu știu" a devenit expresia mea preferată. Un fel de rețetă magică pentru toate problemele. Când spun "Nu știu", înseamnă că chiar nu știu (sau nu m-a interesat să știu); vă promit că "Nu știu" este mai ușor acceptat decât "N-am timp", este tot o altă formă de refuz, dar una diplomatică, mai puțin fatalistă și credibilă.

Nu știu ce să spun mai departe. Ba mint, luați de citiți Dama de pică și mai vorbim după. Nu spuneți că n-aveți timp. Nu există așa ceva. Click pe link, dragilor!