Papuci cu blană

Nu. Nu plănuiesc să îmi accesorizez papucii cu blănița lui Nero. Dacă ați crezut asta aveți probleme la bibilică, mergeți de vă căutați (na, că am ajuns să dau și sfaturi medicale!). Poza este doar de atenție, pentru că mi-e drag animalul, ce vreți, dar și pentru că mi-a inspirat textul ăsta dement. Trebuie să îi recunosc și lui meritele (aici nu contează rahatul pe care mi l-a lăsat deunăzi cadou pe canapea, nici plasa de la ușă care, peste noapte, a căpătat niște găuri mai mari decât de obicei).

Am un moment de sinceritate cu voi. Îmi doresc o pereche de papuci cu blană (artificială) pe care să îi port prin casă (evident). De ce evident? 

Unu la mână pentru că încă nu mi-a vopsit nimeni creierul în roz Barbie, dar și pentru că, după cum se vede în poză, am o pedichiură practic inexistentă - ce falangele mele să arăt? 

Doi la mână pentru că nu aș avea ce să asortez la ei - cel mult pisica - dar cine dracu' se duce până la magazinul din colț cu pisica în paporniță și încălțat în papuci cu blană. 

Trei la mână, e un praf la mine pe stradă! Garantez că, în cel mai scurt timp, papucii mei ar arăta ca niște veritabili șobolani tomberonezi (adică există și șobolani ne-tomberonezi - din aia de sunt crescuți acasă pe post de animal de companie și purtați pe umăr în loc de papagal).

Ar mai fi câteva motive pentru care, dacă i-aș avea, i-aș purta numai în casă, dar vreau să înțelegeți de ce mi-i doresc.

Așadar, iată lista motivelor (unele s-ar putea să fie iraționale, dar mă știți sărită de pe fixul fixului, așa că nu are cum să îmi afecteze reputația - gen, eticheta e gata pusă):

1. Cred că mi-ar fi mult mai ușor să mențin podeaua spotless pentru că toate capetele de ață de la mașina de cusut a soțului din dotare și toate firele de praf s-ar strânge cuminți în prăfoșenia, pardon, pufoșenia încălțărilor.

2. Atunci când zăresc o urmă de praf pe televizorul din sufragerie pot să îmi scot papucul, o șterg și mă încalț la loc, fără a necesita urcatul scărilor până la etaj pentru a procura pămătuful. Aș avea ce n-a avut nimeni niciodată: un pămăpuc, adică și pămătuf și papuc în același timp.

3. N-aș mai da banii pe jucării pentru mâțe pentru că toată ziua s-ar ține scai după picioarele mele îmblănite.

4. Ar crede bărbatul că am înnebunit mai tare decât eram și m-ar lăsa să comand câte cărți vreau (că, deh, săraca, e dusă cu pluta, ce să-i ceri?)

5. Probabil că sunt călduroși, iar cum scumpirile la factura de gaz se anunță mârâind după colțul casei, mă gândesc că mi-ar prinde bine niște sobițe portabile când va trebui să economisesc în paguba rușilor de la Gazprom.

Ar mai fi câteva motive, dar, cum deja vă țineți cu mâinile de burtă de la atâta râs, le păstrez pentru mine, nu vreau să vă am pe conștiință. Sunteți prea tineri, chiar dacă trosniți din toate încheieturile (deh, cu anii ați devenit mai crocanți). 

Până să apucați să îmbătrâniți citiți Dama de pică și mai trageți o porție de râs, apoi una de plâns, ca să avem echilibru în emoții.

Click pe link, dragilor!