Pe vremea mea

Dacă nu știți ce reprezintă imaginea din articol, atunci cu siguranță sunteți prea tineri și veți încadra textul acesta la categoria "Istorie recentă". Voi începe așadar cu bine cunoscuta sintagmă "Pe vremea mea". 

Da. Pe vremea mea exista un singur post de televiziune, care nu emitea non-stop ca acum și care, cu câteva minute înainte de a-și începe programul, afișa această imagine (în rest erau doar niște purici gri și un hâșâit asurzitor). 

Imediat după acest ecran, era afișat mândru tricolorul și începea Imnul Național în interpretarea Corului Madrigal (vorbesc acum despre televiziunea română de după '89 - înainte era doar o Tele-propagandă ceaușistă).

 Nici nu mai știu ce urma după  Imn, eu eram deja prin curte la treabă sau cu nasul în cărți, cert este că de câte ori aud Deșteaptă-te Române, mi se afișează pe retină această imagine cu pătrățele colorate.

În dimineața asta arăt de parcă zici că am împrumutat sprâncenele lui Max Schreck în rolul Contelui Orlok (Dacă nu știți despre cine vorbesc nu-i bai, doar că habar n-aveți de filme vechi - Vezi Nosferatu – Simfonia groazei). Din astea erau difuzate de TVR1 la începuturile sale post-comuniste. 

În afară, oamenii se uitau la Rambo, Mad Max și Scarface, iar noi ne mâncam amarul cu filme din anii 30, râdeam de Benny Hill sau Stan și Bran, sau învățam când se cultivă porumbul și când se împerechează oile, de la emisiunea Viața Satului.

Cine avea televizor color era rege, iar ăla de venea la petreceri cu un aparat video VHS era starul grupului. Nu contează că nu prea aveai la ce să te uiți în afară de nunta sau botezul cuiva și un film-două luate de pe te-miri-unde, sau aduse din afară - fără subtitrare. 

Când copiii oboseau, de atâta alergătură printre oaspeții rupți în gură de beți, erau trimiși la culcare, iar părinții schimbau caseta de la nuntă cu una porno (de obicei nemțească, din aia cu ja, ja și schneller, schneller). Ce? credeați că voi sunteți aia de-au descoperit filmele deocheate? Nu! Părinții voștri au fost aceia.

Ah, pe lângă televizor și nelipsitul radio-casetofon mai era și pick-up-ul cu plăci de vinil, chiar dacă vremea lui începuse ușor-ușor să apună. Pe lângă Dolănescu, Loghin și Naarghita, românii mai ascultau la vremea aia Duran Duran, C. C. Catch, Boney M. și ABBA (Dacă nici de ăștia n-ați auzit, atunci cred că mai aveți câțiva ani de școală în față, iar asta înseamnă că trebuie să părăsiți acest blog de urgență și să uitați ce ați citit).

Pentru nostalgicii anilor '80 și '90 rămâne valabilă invitația de a citi Dama de Pică (nu contează că acțiunea se desfășoară după anul eclipsei). Click pe link, dragilor!