Vicios sparge Tiparul obișnuinței

 

După ce v-am delectat cu interviul vicios pe care i l-am luat Alexandrei Condrat, astăzi este timpul să vă vorbesc și despre cartea ei.

Nu știu de ce naiba tot văd prin spațiul virtual părerea că VICIOS ar fi o carte ușoară. Da, dacă este citită superficial este, într-adevăr o lectură ușoară, dar dacă stai să o gândești, mămicuțăăă, câte ai de învățat din ea.

Ce ai de învățat? hai că fac o listă.

1. Relațiile toxice nu sunt bune.

2. De multe ori confundăm iubirea cu obsesia.

3. Prietenii ne pot fi mai apropiați decât familia.

4. Trebuie să ne acceptăm prietenii așa cum sunt.

5. Trebuie să ieșim din cercurile vicioase.

Am citit prea multe cărți în care personajele feminine suferă ca proastele pentru un bărbat indisponibil sufletește, dar Beatrice reușește în cele din urmă să învingă tiparele pe care le urmărește cu atâta sârguință și se vindecă de sindromul Vladimir.

"Din ziua în care l-am cunoscut și până astăzi au trecut doisprezece ani, timp în care atât eu, cât și Vladi am trecut prin numeroase relații care, dintr-un motiv sau altul, la mine nu au mers. Bine, motivul principal, cred eu, e că nimeni nu se compară cu Vladi."

Am adorat titlurile fiecărui capitol și consider că se potrivesc perfect pe conținutul acestora. Mi-a plăcut de asemenea că autoarea  nu a lungit povestea cu pasaje de umplutură, așa cum am văzut în multe cărți.

Titluri ca: "E ceva în neregulă cu tipul ăsta: Cred că e defect" sau "Toți adulții sunt dați peste cap" îți oferă o imagine de ansamblu a capitolelor pe care le reprezintă și, înainte de a trece la următoarea pagină de jurnal, mai arunci o privire la titlu și zâmbești spunându-ți în gând că autoarea avea dreptate.

"Am nevoie de o persoană tânăra, idealistă, care nu s-a lovit de o mie de respingeri, replici bizare și are impresia că viața e roz și toți oamenii sunt buni. Din acest motiv intervievez un tip de 18 ani. Doar că interviul este mai degrabă un monolog."

Consider că fiecare poveste trebuie să aibă și un personaj înțelept, iar Alexandra Condrat a creat un personaj înțelept atipic, ce a încălțat nonșalant bocancii Punkerului. L-am îndrăgit pe băiatul ăsta din prima clipă, pentru că îmi aduce aminte de cineva din tinerețile mele, pentru care am avut un crush în secret. Aveam vreo 16 ani pe atunci, dar oarecum, l-am regăsit pe respectivul în personalitatea lui Luci - aka Punkerul, cel care își face un obicei din a strica feng-shui-ul tuturor cu sinceritatea sa debordantă.

"Nu am ce să îi explic, pentru că orice îi spun, pentru el Cătălina este cea mai grozavă din lume. Mintea mea îngustă nu poate vedea o schimbare în ea și nici motivul care ar putea să o determine să nu mai fie Cătălina pe care o cunosc eu. Dar, până la urmă, ce știu eu? Oamenii sunt doar niște verze cu emoții."

Vicios este o carte tip jurnal, în care Beatrice își înșiră gândurile și pățaniile de peste zi și, cu toate că mi-a plăcut nespus, mi-aș fi dorit mai mult dialog, dar nu le putem avea pe toate, nu? 😀

"Asta ar trebui să fie conceptul: ieftin, bun și memorabil. Vrem o zi în care oamenii să se destrăbăleze la maxim, să se pregătească de zilele de "Back to whatever" (college, work), fără school, că nu servim minori. Atunci pot fi serioși și responsabili, în ultima zi de vară pot fi opusul a tot ce înseamnă responsabil."

Observați că, pe parcursul recenziei, nu am folosit cuvântul viciu? Am lăsat asta pentru sfârșit pentru a vă explica faptul că această carte nu este neapărat despre vicii ci mai mult despre obișnuință. Obișnuința face lucrurile rele să nu pară chiar atât de rele și otrava să pară dulce. Obișnuința creează acele pattern-uri despre care tot vorbește Bea, până își dă seama că și ea a picat pradă banalității tiparelor pe care le critică.

Vă invit să intrați în clubul Vicioșilor pe care îl puteți vizita cu un click pe link. 

Click pe link, dragilor! 💗