Hanna Lee - Mistere dezvăluite
Recunosc că am fost super
entuziasmată atunci când Hanna a acceptat să facă parte din acest proiect
minunat și să răspundă la câteva întrebări. Aceasta ne-a vorbit puțin despre
cărțile sale și a anunțat apariția unui nou vecin în superba ei Serie.
Hai, că știu că sunteți
curioși să aflați cum a răspuns întrebărilor.
Enjoy!
Bună, Hanna! Mulțumesc că
ai fost de acord să faci parte din acest minunat proiect. Tu ești una dintre
scriitoarele învăluite într-o aură de mister așa că am să încep cu o întrebare
care ce află probabil pe buzele tuturor. De ce publici folosind un pseudonim?
Bună! 😘
Folosesc un pseudonim
pentru a-mi proteja familia. Cu toate aceste rețele de socializare, nu aș vrea
ca ei să fie deranjați de anumite persoane care nu știu să tragă linie între
viața publică și viața privată a unui om. Așa că am făcut-o eu prin acest
pseudonim care îmi ascunde doar identitatea, dar nu și personalitatea, pentru
că mă străduiesc să fiu cât mai deschisă cu cititorii și să comuni cu ei de
fiecare dată când am ocazia. 😊
Cum te caracterizează
familia și prietenii și care este diferența dintre ce văd ei și ce crezi tu
despre tine?
Toată lumea mă vede așa
cum sunt de fapt: sinceră (brutal de sinceră, uneori, dar întotdeauna
politicoasă. : )) )
Ai publicat foarte multe cărți (recunosc că în bibliotecă am aproape tot ce ai scris), ai vreo carte sau serie pe care o iubești mai mult decât pe celelalte? Și, curiozitatea mea, vecinul nou. Când apare și cine este?😊
Toate cărțile mele au o
valoare sentimentală și le-am considerat cândva ca fiind preferatele mele, dar
mereu am venit cu ceva care mi-a ocupat un nou loc în inimă. În acest moment
“Jocurile Zeilor” au un loc special, pentru că idea seriei mi-a apărut acum
aproape zece ani și în tot acest timp am scris la ea, dar anul acesta am
modificat tot și am compus de la zero “Regele Negru”. Am muncit mult la acest
proiect, mai ales că îmbină destul de multe stiluri cu care am cochetat de-a
lungul timpului: romance, erotic, fantasy, dark, enemy-to-lovers, revenge… 😊
Vecinul nou. Hmm... Andy
vine cu “Micul meu secret păcătos” în câteva luni. Eu sper să îl avem în case
de Crăciun, dar, ATENȚIE! Nu trebuie lăsat în preajma copiilor, că înjură cam
mult! : ))) Cu toate că este un arogant vulgar cu cercei în multe zone...
indecente, este un tip cu inimă mare, dornic să iubească la fel de mult pe cât
o fac și cei din jurul său. Iar ac de cojocul lui are chiar Deea, fiica celui
mai bun prieten, care este cu mult mai tânără decât el, dar cu o personalitate
pe măsura “prințului” nostru. 😉
Ce înseamnă pentru tine
sintagma “autor de succes”?
Acest lucru îl stabilesc
întotdeauna cititorii și feedback-urile pe care aceștia le dau. Iar când mai
multe persoane îți mărturisesc că le-ai schimbat viața cu cartea pe care ai
scris-o, atunci cred că ești, cu adevărat, pe drumul cel bun.
Spune-ne mai multe despre
proiectul Vesper. Ce “secrete” ne poți dezvălui? Cum a luat naștere și ce
consideri tu că este de-a dreptul special la această editură?
Vesper a luat naștere
pornind de la experiența unor autori care au spus cum ar vrea să fie editura de
vis: o editură care să respecte autorul, să îl ajute să crească frumos și să îl
răsplătească pe măsură pentru munca depusă. Secretul este că cei din spatele
acestui business sunt oameni cu experiență în afaceri de ani de zile,
dezvoltate, mai ales, la nivel internațional și care doresc să ducă Vesper
Books la același nivel, atât pe plan local, cât și internațional.
Care este cea mai mare
nebunie pe care ai făcut-o vreodată?
Nu îmi amintesc să fi
făcut nebunii... Sunt sigură că oricât de nebunesc ar fi părut pentru unii, pentru
mine a fost perfect normal (Oare...??) :
))
Care este plăcerea ta
vinovată?
Cumpărăturile
online.
Friptura de vită
de la Argentine.
Clătitele cu
ciocolată din Edenland.
Ups... Cam
multe!!!
Ce nu aș ghici niciodată
despre tine?
Ce culoare am la păr 😊)))
Este ceva ce ai vrea să
adaugi? Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?
Vreau să le
mulțumesc că au dorit să afle mai multe despre mine prin acest interviu.
Totodată, vreau
să le spun cititorilor mei cât de recunoscătoare le sunt pentru tot ce au făcut
în ultimii patru ani, susținându-mă și încurajându-mă. Datorită lor am ajuns
până aici și pentru ei încerc să vin cu povești cât mai frumoase, care să îi
facă să viseze că finalurile fericite există și în realitate.
Mulțumesc de
răspunsuri!
Dragilor, vă
invit pe site-ul Vesper, să aruncați un ochi peste colecția minunată de cărți
semnate Hanna Lee.
Comentarii