Luna de Topaz, un roman-manifest

Chiar dacă acțiunea acestei cărți se petrece în anul 2117, autoarea reușește să ne surprindă cu un roman-manifest, o revoltă la adresa realității crude pe care, de multe ori, o vedem doar din spatele ecranelor televizoarelor, și atunci distorsionată de interesele mai mult sau mai puțin ascunse ale știriștilor. 

Luna de topaz este un manifest pentru victimele sărăciei, violului și abuzurilor de tot felul, un strigăt de ajutor al unei jumătăți din societatea contemporană, dar și o rază de speranță pentru un viitor mai bun.

Încă din primul capitol asistăm la multe scene de o brutalitate incredibilă, fapt ce m-a făcut să mă întreb "Dacă a început așa, oare ce mă așteaptă mai departe?". 

Facem cunoștință cu Dave, un empat născut în laboratoarele de experimente genetice ale organizației Luna de topaz, căzut pradă unui complot, și Tessa, unul dintre soldații trimiși să îl ajute, la prima impresie o tipă bad-ass, dar despre care aflăm că a fost victima multiplelor abuzuri în timpul serviciului militar.

"Tânăra se opri și urmări planul subsolului. Ceva nu îi plăcea. Inamicii se apropiau, trebuia să găsească o altă cale. Caută și o găsi. Porni în fugă. Își auzea însoțitorul urmând-o cu greu, dar în meseria ei nu era loc pentru sentimente. Oricum, sufletul ei pierduse de mult capacitatea de a empatiza.

Se gândea de multe ori dacă nu ajunsese mai rece decât o stâncă, dar era mulțumită de ea."

Nu mi se întâmplă tot timpul, dar acestui personaj feminin intrat într-un oribil shut-down psihologic, i-am atribuit melodia celor de la Linkin Park - Numb.

Ceea ce părea un job relativ simplu se transformă într-un carnagiu, în momentul în care Tess își pierde toți camarazii. Urmează zile întregi de urmăriri și atacuri în drumul spre Solaris, destinația finală, aceasta fiind nevoită să se bazeze pe ajutorul celui căruia ea trebuia să îi ofere protecția. Dar oare acolo vor fi în siguranță?

Repulsia ei pentru bărbați reiese evident din absolut toate acțiunile sale dar și din dialogurile spumoase, pline de sarcasm și durere bine mascată.

"Ea zâmbi cu colțul gurii.

- Îmi plac băieții inteligenți!

- Chiar?!

- Glumeam! I-aș castra pe toți!

Fu gata să-i spună că era o ciudată, dar nu dorea să se ia din nou la ceartă."

Nu vreau să vă fac un rezumat al cărții, nici nu ar ajuta întru totul să vă dați seama ce se petrece în acest univers futurist pe care autoarea l-a creat, dar viitorul văzut de Alina nu este cu mult diferit de situația actuală, în care societatea este împărțită între bogați și săraci, între cei puternici și cei slabi, între femei și bărbați.

"Își șterse lacrimile și o privi. Dormea adânc, ca un copil. Îi privi pielea spatelui și observă câteva cicatrici, apoi își coborî privirea pe fese. I se făcu greață amintindu-și câți bărbați abuzaseră de ea. Nu față de ea era acea aversiune, ci față de toți cei care profitaseră de slăbiciunea ei, incapacitatea ei fizică de a se apăra în fața puterii lor brute! Trase cearșaful și o acoperi, sărutând-o pe umăr."

Cartea vorbește despre cele mai josnice acțiuni ale rasei umane, de la traficul de organe la abuzul de putere, de la viol la lipsirea de libertate și crimele menite să ascundă corupția unui sistem bolnav.

Recunosc că am citit unele pasaje cu maxilarul încleștat, scrâșnind din dinți și cu pumnii strânși, pentru că sunt de o brutalitate dureroasă, dar sunt pasaje fără de care cititorul nu ar înțelege zbuciumul și nici justețea răzbunării. 

Da, avem răzbunare din plin. Știți doar că îmi plac cărțile juste, iar Luna de topaz nu face excepție.

"Îl trecură fiori reci. Se întoarse într-o parte să nu vadă. Bărbatul urla. După o vreme urletele începură să se stingă. Se întoarse și se îngrozi. Testiculele bărbatului zăceau pe pat, lângă individ."

Observați că nu v-am vorbit despre erotismul prezent, nici despre cerculețul 18+, deși el există. Nu am făcut asta pentru că, deși presărată cu erotism, acesta vine doar ca bonus pentru îndulcirea acțiunii extrem de dure. 

Nu mai vorbim despre povestea de dragoste sfâșietoare dintre cei doi protagoniști; aceasta oferă acea geană de speranță că orice suflet, oricât de zdrelit și chinuit, se poate vindeca și renaște. 

Ca să închei într-o notă mai veselă, Alina Cosma, femeie, vreau și eu robot-menajeră. Accepți un rinichi la schimb? De fapt, m-am răzgândit. Îl vreau pe Max! Ah, nu v-am zis? Max este o formă de inteligență artificială, prietenul și protectorul Tessei și, mai apoi, și al lui Dave. Max știe să facă de toate (nu va gândiți la prostii, da?)! Alina, vreau și eu un Max al meu!

Dacă v-am făcut câtuși de puțin curioși, cartea o puteți găsi aici, alături de câteva pagini de probă, pentru cei care încă mai au îndoieli (complet nefondate).

Click pe link, dragilor!