Maraton Vi Keeland - Concluzii

A fost cam liniște pe blog zilele astea, știu, nu e nevoie să mă certați, dar nu știu cum dracu' se face că mereu îmi trag păcatele pentru câteva zile libere. 

Mini-vacanța de 1 Decembrie mi-a provocat multe belele în săptămâna de lucru ce tocmai a trecut. Cred că este un blestem pentru una ca mine să își ia câteva zile libere (bine-meritate de altfel), pentru a sta acasă. Stați liniștiți, nu mă duc nici la munte, nici măcar la țară, deci nu așteptați poze și laude peisagistice.

Din cauza oboselii cauzate de volumul uriaș de muncă și de multitudinea de idioți cu care am fost nevoită să interacționez am avut probleme cu somnul. Nimic nou, veți spune. Mda.. Insomniile sunt surorile mele vitrege. Am reușit în schimb să le tratez cu indiferență și cu un maraton de Vi Keeland. De ce vă spun toate astea? Am notat (în gând) concluziile pe care le-am tras după cinci cărți, citite una după alta, de la aceeași autoare:

Egomaniac

Rivalii

Invitația

Indecent

Șeful

Concluzii:

1. În afară de numele personajelor și de unele mici întâmplări, toate cărțile astea sunt parcă trase la indigo.

2. Același stil slow-burn al acțiunii, stil pe care îl regăsim în mai toate cărțile de buzunar.

3. Capitolele scrise din perspectiva masculină mi se par prea feminine.

4. Bărbații sunt toți plini de pătrățele și de remușcări.

5. Femeile sunt toate dornice de afirmare (în fața familiei sau a lumii în general)

6. Tot timpul personajele așteaptă prilejul unei călătorii pentru a și-o trage, de parcă patul de acasă nu e suficient de bun.

7. Comunicarea sinceră lipsește cu desăvârșire, iar absența acesteia duce la despărțiri lacrimogene.

8. Cuvintele apar ca prin magie la câteva zile de la despărțire și are loc o împăcare siropoasă și, evident, o cerere în căsătorie cu un inel cu diamant mare cât casa.

Ar mai fi câteva chestii, dar nu vreau să credeți că încerc să fac praf cărțile uneia dintre autoarele mele preferate. Adevărul e că iubesc stilul lui Vi pentru că este relaxant, dar fata asta nu mă mai surprinde cu nimic, probabil de aceea mă relaxează cărțile ei. Reușesc să anticipez următorii cincizeci de pași ai personajelor, pentru că acestea urmează cam același traseu cu cel al altor personaje create de Keeland.

În momentul în care m-am apucat de scris mi-am asumat clișeele, dar mi-am asumat de asemenea palpitațiile pe care le vor da anumite pasaje din cărțile mele. 

Dama de pică este un carusel de emoții și întâmplări, iar povestea, deși cu un sfârșit relativ previzibil, este una neașteptată.

Vreți să citiți o carte altfel, cumpărați Dama de pică.

Click pe link, dragilor!