Neprevăzut

Viața este plină de neprevăzut și de alegeri, unele mai proaste ca altele. Să ridice mâna acela care nu a fost niciodată surprins de ceva, sau cel ce nu a făcut niciodată o alegere lipsită de sens! 

Atunci când citesc o carte și îi pot ghici acțiunea, încă din primele pagini, autorul respectiv m-a pierdut de mușteriu. 

Nu sunt eu mare scriitoare și nici în măsură să critic pe alții, dar eu prefer să las personajele să își construiască propria direcție. 

Întotdeauna când mă așez în fața calculatorului, mă întreb mai întâi "Ce va face Mia mai departe?", sau "Cum va ieși Olga din încurcătură?". Eu nu fac altceva decât să le dau viață. Personajele sunt ca niște copii, uneori răsfățate, uneori încăpățânate, și, oricât m-aș strădui să le duc spre o anumită direcție, ele mă sfidează și își văd de existența lor, eu doar le relatez peripețiile. Mă gândesc că și fetele mele vor face la fel la un moment dat, transformându-mă în simplu privitor al vieților lor.

În momentul în care un personaj prinde contur, nimic nu mai ține de mine. Singurul personaj pe care l-am ghidat în călătoria sa inițiatică a fost Ioana, dama mea de pică, ea fiind un fel de alter ego al meu, în rest totul e poveste.

Atunci când unul dintre personaje alege în sfârșit să își curme suferința și să vadă calea cea bună, mă bucur ca orice cititor. Mă întreba cineva cum se va termina o anumită carte la care lucram și i-am răspuns sincer că și eu mi-aș fi dorit să știu. Nu știu ce va urma într-o poveste decât atunci când firea personajului îmi arată. Acesta este farmecul scrierii libere, fără scenarii și prejudecăți, de aceea iubesc ceea ce fac. Dar cel mai tare mă bucur atunci când totul se termină cu bine.

Personajele mele sunt pestrițe și par reale, de aceea le ador pe fiecare în parte. 

Vorba aia, noi să fim colorați, că griul vine de la sine. 😀

Nu mă credeți? Citit Dama de pică și aflați.

Click pe link, dragilor!