Colindă sinceră

Primiți colinda?

Se apropie Crăciunul, momentul din an în care agățăm amintiri de crengile bradului, toată casa miroase a cetină și a cozonac abia scos din cuptor, ne facem mici bucurii unii altora și ascultăm colindătorii. Ei, dragilor, aici voiam să ajung, la colindă.

Mi-e dor de colinda sinceră, făcută din dragoste de tradiție, colinda din copilăria noastră când uitam versurile și improvizam rușinoși, mâncam pe drum gogoși calde, primite de la gazdele gospodine, și ne băteam cu zăpada proaspăt cernută pe ulițele satului.

Apoi au apărut veneticii (adică familii mutate de curând), oameni de la care primeam bani în loc de clasicul mix mere-nuci-covrigi. Atunci s-a stricat totul. Banul a schimbat tradiția și transformat-o într-o oportunitate de câștig ușor. Ajung copiii acasă și nu mai numără covrigii și nucile, ci bancnotele. Ni s-a luat practic ultimul lucru care ne amintea cu drag de copilărie și de o lume mai bună.

Nici măcar acum în pragul sărbătorilor, oamenii nu renunță la răutate și invidie. Orice ai face, în momentul în care încerci să ridici chiar și vârful limbii mai sus decât alții, tot se găsește un nesăbuit care vrea să îți reteze cuvintele. M-am trezit blocată pentru câteva ore de minunatul Facebook, pentru că cineva care, aparent, urăște cărțile ori pe mine, a decis să mă trolleze. Se pare că uimitoarea rețea de socializare acceptă și chiar încurajează bullying-ul, pentru că altfel nu-mi explic tărășenia. 

Mno, noi să fim sănătoși, există alte metode de a te face auzit chiar și peste bruiajul anost al haterilor. Dar știți ce nu pricep? Sunt un om de bine, care caută și face bine oricui și oricând. Cum dracu' v-ați găsit să vă luați tocmai de mine? V-am părut mai mică și mai proastă? Proastă, slavă Domnului, nu sunt, sunt mulți care pot să ateste, iar mică este o descriere amuzantă pentru o tipă de gabaritul meu. Vi se pare că am prea multe chestii bune în viață și doriți să-mi luați unul dintre puținele lucruri care îmi fac bucurie? Citesc și vorbesc despre cărți cu dedicare, fac mișto doar de propria persoană, nu m-am agățat de înaltele orgolii nici de micile greșeli. 

Puteți încerca să îmi luați orice pe lumea asta, dar cărțile și familia îmi vor fi alături până la moarte.

Să revenim totuși la colindă. Vă urez așadar gânduri mai bune. Tuturor, fără excepție. Ura și invidia sunt cuvinte care nu se află în vocabularul sufletului meu. E ușor să faci rău, dar mai greu e să faci bine sau să repari răul altora. Pacea sufletească este ceva ce se obține cu greu, iar când ajungi, după lupte grele, la nivelul de ZEN la care mă aflu eu, este imposibil să te mai dea cineva jos. Am văzut prea multe grozăvii pe lumea asta ca să mă mai mire ori sperie ceva.

Vă colind, deci, cu dor de sinceritate și suflete nepătate de ură. Vă colind cu speranță de mai bine și cu iubire de cultură. Vă colind cu drag, așa cum o făceam când eram copii și nu știam că pe pământ poate există atâta răutate. Vă colind din suflet și cu umilință, pentru că sunt doar un om care vă cere darul dumnezeiesc al bunătății.

Vă iubesc pe toți în egală măsură, vă scriu când am timp, vorbim când doriți, de aceea vă dau un sfat: Orice s-ar întâmpla, nu va lăsați trași în jos de suflete sărace, priviți-vă în oglindă și doriți-vă să fiți mai buni nu decât alții, ci decât voi, cei de ieri. Asta ne este calea de scăpare din anonimat și nepăsare.

Rămâne, ca de obicei, îndemnul de a citi Dama de pică. Doar așa îmi veți înțelege pe deplin nebunia, dar și imunitatea la nerozie.

V-am pupat!

Click pe link, dragilor!