Cristina Lincu - Wonder Woman

Eu vreau să știu de unde își trage fata asta resursele de energie. Nu am reușit să o fac să îmi dezvăluie acest aspect, cu toate că i-am „smuls” câteva răspunsuri la întrebările arzătoare, dar, sper eu, și câteva zâmbete.

E miercuri – zi de interviu. Astăzi o aducem în lumina reflectoarelor pe Cristina Lincu, poreclită și Wonder Woman (mă rog, doar eu i-am spus așa, dar nu contează).

Curioși de răspunsurile sale la zurli–întrebări?

 

Îți mulțumesc pentru că ți-ai rupt din timp și ai acceptat să faci parte din acest proiect. Hai să începem cu începutul, mergem tot înainte și, când ajungem la sfârșit, ne oprim. 😊 Spune-mi câte ceva despre tine și activitatea ta extra-literară, știu că este una taaare stufoasă și al naibii de interesantă.

Eu îți mulțumesc că te-ai gândit să mă incluzi și pe mine în acest proiect dedicat susținerii autorilor români contemporani, proiect pe care îl consider util și necesar, adică binevenit!

Despre mine... Oricât de tentată aș fi să-mi copiez aici CV-ul, promit să n-o fac, dar tot o să aleg din el esențialul și anume că, dintotdeauna, am fost fascinată de cuvinte, de jocul și de joaca lor și, mai ales, de puterea lor de a (re)crea realitatea. De a spune lucrurilor pe nume atât de clar, că doare, dar și de a vindeca răni pe care nici nu știam că le avem. Sau de a ne face, chiar și pentru o clipă, să simțim iluzia fericirii.

Și acum, concret, mai multe informații despre mine se găsesc pe cristinalincu.ro, site-ul meu de autor. Sunt co-fondatoare a platformei chic-elite.ro și designer de conținut la mai multe proiecte online (catchy.ro, marketingfocus.ro). Între 2001 și 2009, în perioada șederii mele la Madrid, am fondat și condus un proiect dedicat românilor din diaspora, alcătuit din: ziar de limba română, emisiuni radio bilingve, portal web și evenimente românești (sub denumirea „Român în Lume”). Tot în cadrul acestui proiect, am coordonat publicarea unei antologii bilingve de poezie – „Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania”, apărut la Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, în 2004, precum și înființarea primei biblioteci de limbă română, cu cărți din donații, în cadrul Bibliotecii Publice Antonio Mingote din Madrid. Gata, m-am oprit! 😊

Vorbește-mi acum despre cărțile tale. Ce trebuie să știe cei care nu te-au citit încă?

Cărțile mele, deși diferite, mă reprezintă în egală măsură. Prima dintre ele, „Eu, o mamă (im)perfectă?”  (publicată în 2017, la editura Bookzone) este plină de umor și autoironie, în timp ce „Amn3zia” (publicată în 2018, la editura Univers) și „Liberă!” (publicată în 2020, la editura Bookzone) sunt romane psihologice, unul scris la persoana a III-a, celălalt, la persoana I, unul cu final relativ previzibil, celălalt, cu final neașteptat și numeroase întorsături de situație.

Sunt mamă de fată. „Eu, o mamă (im)perfectă?” este un fel de biblie pentru mame, pentru că mamele nu trebuie să fie perfecte, ci doar perfecte pentru puii lor. Cum ai ajuns să o scrii și cum a fost primită de cititori?

Să-ți trăiască! 😊

Nu aș spune o „biblie”, mi se pare poate puțin prea mult. Am început să scriu povestirile ce alcătuiesc „Eu o mamă (im)perfectă?” cu gândul la părinți, bunici, tutori, dar mai ales la mamele care, în primii ani de viață ai copiilor lor, aproape invariabil își pun la îndoială capacitatea de a le oferi tot ceea ce este mai bun, de a fi tot ceea ce aceștia au nevoie. Astfel, pe măsură ce scriam, ideea de a crea un fel de „terapie a sufletului prin râs” a prins tot mai clar contur. Căci, dacă vrei, „Eu, o mamă (im)perfectă?” este, mai degrabă, o carte anti-parenting și asta pentru că nu dă sfaturi și nu ceartă pe nimeni, ci, dimpotrivă, îți arată că e normal să treci prin momente și situații ce, deși inițial par greu de gestionat, ulterior se dovedesc înduioșătoare, amuzante sau emoționante, dar mai ales parte integrantă și necesară a procesului de creștere și de învățare (și când spun asta, nu mă refer doar le cei mici, să fie clar!).

Am primit reacții pozitive, în general, multe mame s-au regăsit și au respirat ușurate și amuzate ori s-au simțit mai bine cu ele însele, în timp ce altele au spus că e prea mult și că, aflând de ce sunt în stare alți copii, se stresează și mai tare 😊 În orice caz, important este că a stârnit ceva în fiecare cititor, că nu a trecut fără să lase o urmă, fără să provoace o trăire, indiferent de natura ei. Căci mai grav decât o carte cu recenzii negative, mi se pare o carte „invizibilă”, adică o carte care nu spune nimic, o carte fără mesaj, fără capacitatea de a pune degetul pe un punct sensibil, de a-ți răscoli prin suflet, de a te face să plângi, să râzi, să dai cu ea pe fereastră sau să dormi cu ea sub pernă.

 

Cum crezi că se descurcă piața de carte în România zilelor noastre?

Deși este o piață relativ mică (asta dacă e să judecăm după numărul vorbitorilor de limbă română), în general, autorii străini se vând mai bine. De aceea, repet, proiectul tău este necesar, căci există foarte mulți autori români contemporani care au ceva de spus, care au ceva de oferit publicului cititor și pe care ar fi păcat să-i ignorăm din simpla prejudecată că sunt români. Cred că, de multe ori, aceeași poveste semnată cu un nume străin ar avea mai mult succes decât dacă ar purta la autor un nume autohton. Probabil că așa se explică și abundența de autori români care aleg să scrie sub pseudonime cu rezonanțe englezești, franțuzești șamd. Pe de altă parte, vestea bună e că se cumpără cărți. Nu atât de multe pe cât ne-am dori și pe cât ar putea piața să absoarbă, dar se cumpără, în special cărțile editurilor și autorilor care au înțeles cât este de important să meargă ei către cititor și nu invers, iar asta se realizează cel mai eficient prin intermediul unei prezențe relevante în online.

 

Ce înseamnă pentru tine sintagma „autor de succes”?

Un autor ale cărui cărți sunt căutate și cumpărate, iubite și hulite în egală măsură, un autor ale cărui cărți sunt traduse și, de ce nu, premiate și ecranizate.

 

Dacă ai putea adăuga un cuvânt în dicționar, ce ar fi și cum ar fi definit?

Recunosc că nu m-am gândit niciodată la asta – deși, de curând, unul dintre copiii mei a avut o temă similară la limba română și a fost foarte încântat de ea – dar folosesc acest prilej pentru a face un exercițiu de imaginație... Așadar, aș adăuga cuvântul „telescris” și el s-ar defini ca „procesul prin care dictezi telepatic ceea ce vrei să scrii, de preferat textul unei cărți, unui dispozitiv inteligent, care îl scrie pentru tine”. Bine, cu condiția să nu fie mai inteligent decât tine, că atunci e posibil să te și corecteze!

 

7 Care este cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o vreodată?

Să mă apuc de scris! 😂

 

8 Care a fost ultimul cadou pe care l-ai făcut cuiva?

Mie, niște timp liber. Se pune?

 

9 Un gând de încheiere? Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?

Mulțumesc încă o dată. Mi-a plăcut să răspund la întrebările tale!

Cititorilor acestui interviu – și nu numai lor – aș vrea să le insuflu dorința de a include printre preferințele lor literare și autorii români contemporani. Sunt sigură că nu vor fi dezamăgiți, mai cu seamă dacă nu vor porni în această aventură literară cu idei preconcepute. 

Mulțumesc de răspunsuri!