Rodica Maria Mijaiche - Pasiuni de autor
Sunteți curioși să o
cunoașteți mai bine pe autoarea seriei Pasiuni? Hai să vedeți cum a răspuns
întrebărilor.
Îți mulțumesc pentru
că ți-ai rupt din timp și ai acceptat să faci parte din acest proiect. 😊 Spune-mi mai întâi câte ceva despre tine.
Îți mulțumesc pentru
această minunată inițiativă de a aduce autorul român în atenția cititorilor din
România.
Pe lângă pasiunea mea
pentru scris, (care a devenit încet, încet, un al doilea job,😉) lucrez într-un birou notarial. Destul de realist față
de ceea ce scriu, știu.
Vorbește-mi acum
despre cărțile tale. Ce trebuie să știe cei care nu te-au citit încă?
Iubesc fiecare roman
pe care l-am scris, iar asta cred că se simte în fiecare filă. Celor care nu au
citit niciuna din cărțile mele le promit că nu o să regrete dacă se hotărăsc să
pătrundă în micul univers creat de mine. Sunt povești de viață, piperate cu intrigă,
răzbunare, suspans, dar mai ales sunt povești de dragoste. Sunt convinsă că
cititorii vor găsi că măcar una dintre cărți este o lectură pe gustul lor.
Am iubit Seria
Pasiuni încă de la primul volum. Cum ai ajuns să o scrii și cum a fost primită
de cititori?
Mulțumesc mult. 😍 Seria Pasiuni nu era de fapt o serie, ci trebuia să fie
un roman de sine stătător. Țin minte că era o seară călduroasă de vară și ascultam
melodia Yes Boss a celor de la Hess Is More și brusc, în mintea
mea a început să se contureze ceea ce la scurt timp a devenit primul volum al
unei serii. Am scris cartea, iar când am terminat, mi-am dat seama că nu poate
fi gata, așa pur și simplu, nu era de fapt finalul poveștii. Erau prea multe
personaje care de abia așteptau să-și exprime trăirile. Și așa s-a născut o
serie, Seria Pasiuni.
Această serie a fost
primită foarte bine de public, iar cererea a fost mult peste așteptările mele,
lucru care mă bucură nespus și sunt mai mult decât recunoscătoare celor care
mi-au citit cu așa mare aviditate și apreciere romanele.
Cum crezi că se
descurcă piața de carte în România zilelor noastre?
Este adevărat că mai
avem mult până să ajungem la performanța piețelor internaționale, dar eu sunt încrezătoare.
Ce înseamnă pentru
tine sintagma “autor de succes”?
Probabil, mulți consideră
că “autor de succes” înseamnă celebritate și bani, dar pentru mine a fi de
succes ca autor este să reușești să ajungi la sufletul oamenilor cu scrierile
tale.
Dacă ai putea adăuga
un cuvânt în dicționar, ce ar fi și cum ar fi definit?
Din fericire, dicționarul
nostru are destule cuvinte. În schimb, mi-aș dori ca unul dintre acestea să fie
mai mult simțit: empatia. Trăim într-o lume destul de egoistă, în căutare de satisfacere
rapidă a plăcerilor și cu prea puțin simțământ, o lume superficială.
Care este cea mai
mare nebunie pe care ai făcut-o vreodată?
Să mă avânt în lumea necunoscută
și plină de aventură a scriitorilor.
Care a fost ultimul
cadou pe care l-ai făcut cuiva?
Nu pun preț pe
lucrurile materiale, deși obișnuiesc să fac cadouri foarte des celor pe care îi
iubesc, dar cred că cel mai valoros cadou este timpul de calitate petrecut cu
cei dragi.
Un gând de
încheiere? Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?
Ca de obicei, vreau
să le mulțumesc tuturor pentru susținerea continuă și să le promit că
aventura continuă! Mii de pupici, tuturor! 🥰
Mulțumesc pentru răspunsuri!
Nu uitați, dragilor,
cărțile ei pe puteți găsi pe Site-ul Librex si au niște prețuri uau!
Comentarii