Gabriela Grigoraș - Vânătoarea de emoții

De fiecare dată când vorbesc cu Gabriela Grigoraș, dar de fiecare dată, râd în hohote! Mă țin cu mâinile de burtă de atâta râs. Mă simt extraordinar de bine în prezența ei (virtuală desigur), așa că m-am hotărât să împart cu voi această stare de bine. Spune despre ea că face multe lucruri anapoda ori că e semi-aeriană (citez: “cu jumătate de cap în nori”, am încheiat citatul), dar eu zic că e perfectă așa cum este.

Haideți în sufrageria blogului meu, să o cunoașteți pe simpatica autoare.

 

Bună Gabriela. Îți mulțumesc că ai acceptat să faci parte din micul meu proiect și sper să te distreze întrebările mele. 😊 Dar înainte de toate, spune-mi te rog cine este Gabriela Grigoraș.

Bună Cătălina. Îți mulțumesc pentru invitație. Sunt foarte bucuroasă că m-ai inclus în proiectul tău. 😊 Să încep cu începutul. Cine este Gabriela Grigoraș?

Sunt o fetișcană într-un trup de femeie matură, nițel cam colerică, o persoană care face majoritatea lucrurilor anapoda și umblă cu jumătate de cap în nori. Vânez emoții la fiecare pas, mă hrănesc cu artă în toate formele ei, am un simț foarte ascuțit al ridicolului, de care mă străduiesc să mă desprind atunci când scriu. Altfel, nu aș mai avea curaj să arăt nimănui. Sunt brutal de sinceră și asta-mi pune bețe în roate, uneori. Mă bucur de fiecare chestie măruntă care mă inspiră, râd mult și din toată inima, mă simt la fel de bine singură la mine-n bârlog sau înconjurată de mulți oameni.

Iubesc poveștile, fie să le citesc transpuse în cărți, fie să le urmăresc în filme. Pe la sfârșitul anului 2019 am început să iubesc să le scriu pe ale mele. Nu îi credeam pe cei care spuneau că adoră ceea ce fac și că nu ar vrea să mai facă nimic altceva, până când nu mi s-a întâmplat. Acele clicuri pe care le-a făcut sufletul atunci când am găsit, în sfârșit, acel ceva care să mă întregească, au fost cele mai minunate sunete imaginare pe care le-am auzit vreodată.

Vorbește-mi puțin despre Ani bisecți și despre ce te-a inspirat să o scrii.

Povestea a început să prindă contur în mintea mea după ce am fost la un concert în Piața Constituției. Într-o mulțime de zeci de mii de oameni, am ales un loc din care să privim scena, și alături, la o distanță foarte mică, se afla o persoană din copilăria mea, pe care nu o mai văzusem de foarte mulți ani; “din alt oraș, din altă viață”. Rotițele mele au luat-o razna. Coincidență sau soarta? Astfel au ajuns să se regăsească protagoniștii mei.

Imaginează-ți că lucrezi în vânzări și ai încerca să ne vinzi cartea ta. Convinge-ne să o cumpărăm.

N-am stofă de vânzător. Fără falsă modestie. Ba, chiar aș îndrăzni să afirm că n-aș avea concurență, dacă s-ar oferi un premiu celui mai neiscusit vânzător.

Dar o să povestesc puțin despre ce anume am presărat printre cele 430 de pagini. “Ani bisecți” nu este doar romanul meu de debut, ci o bucată din mine. Câteva scene din realitatea mea s-au împletit cu foarte multă fantezie. Am adăugat printre rânduri o sumedenie de lucruri importante pe care le-am învățat de-a lungul vieții. Pentru unele dintre ele am plătit scump, altele au fost gratis.

Mi-a plăcut la nebunie să scriu povestea Adei și a lui Vlad. Descoperindu-i pe ei, zic eu, am devenit cea mai bună versiune a mea.

Dincolo de toate astea, este o carte de stare, menită să aducă zâmbete, voie bună și poate chiar un suspin sau două.

Ai ceva proiecte de viitor pe care ai vrea să le împărtășești?

Lucrez la o nouă poveste, ce visez eu că va deveni o serie de cel puțin două volume. Primul e aproape gata. Dacă în “Ani bisecți” am scris despre doi oameni cât de cât normali, noii mei protagoniști sunt oricum numai normali nu. Am ieșit puțin din zona mea de confort, deși e tot o poveste de dragoste. Mai multe sper să împărtășesc în viitorul foarte apropiat.

 

Dacă ai putea schimba ceva în cariera ta de scriitoare, care ar fi acel lucru?

Nu aș schimba nimic, de teamă să nu pierd persoana care am devenit. Pentru restul, mai am timp (sper). Încă mai pot învăța, încă mai pot evolua. Vreau să cred că toate se întâmplă la vremea lor și găsesc o cale să iasă la suprafață, chiar și atunci când noi nu pricepem semnele pe care ni le transmite Universul.

Ce citește Gabriela? Ai abandonat vreodată o carte pentru că nu ți-a plăcut?

În biblioteca mea predomină cărțile de dragoste. Nu am abandonat niciodată o carte. Este împotriva firii mele. Nu pot spune “nu mi-a plăcut”, până nu am dat ultima pagină. Nu cred că a existat vreo poveste din care să nu fi avut ceva de învățat. Bune, rele, toate transmit ceva și înseamnă efortul cuiva.

Cum se împarte scriitoarea Gabriela cu mama Gabriela și soția Gabriela?

Am reușit să trec toate pragurile pe care mi le ridicasem de una singură, tocmai pentru că am devenit mamă. E ușor să spui cuiva “fă aia, fă ailaltă, luptă pentru ce-ți dorești și găsește acel ceva care să-ți umple viața și să-ți aducă bucurie”.  Eu habar nu aveam care era acel ceva pentru mine. Am mers împinsă de curent, am luat decizii ușoare, superficiale, uneori chiar mulțumitoare. Dar când s-a pus problema să fiu un exemplu pentru o altă persoană, a trebuit să caut în mine, să mă descopăr și să las deoparte temerile și nesiguranța. A fost o luptă grea, pe alocuri dureroasă, dar a meritat. Cel mai dificil a fost să mă dezbar de ideile preconcepute, atât ale mele, cât și ale altora care mi-au trecut prin viață.

Ca să-ți răspund la întrebare, încă nu am găsit un echilibru. Nu mi se pare că mă descurc foarte bine să împac și capra și varza. Uneori primesc plângeri pentru că petrec prea mult timp cu nasul în laptop sau în cărțile mele. Mai devreme sau mai târziu, sunt încredințată că voi deveni mai bună la jonglat cu realitatea și ficțiunea.

Dacă ai fi arestată fără să dai explicații, ce ar presupune prietenii și familia ta că ai făcut?

Că e o greșeală, m-am grăbit să răspund. După care mi-am întrebat prietenele. Am râs în hohote și am fost șocată, în egală măsură, de răspunsurile lor. O să enumăr câteva: accident cu mașina (nu mai conduc de câțiva ani, mi-am dat seama că sunt verișoara de la țară a “spaimei șoselelor”), că am agresat verbal și fizic pe cineva,iar pe restul nu am curaj să le menționez. (Zău, nu am nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc fetele astea. Sunt plictisitor de cinstită, iar moldoveanca din mine este o doamnă. Parol!)

Este ceva ce ai dori să adaugi sau să le transmiți celor ce citesc acest interviu?

Întâi de toate, vreau să mulțumesc pentru timpul acordat. Înseamnă mult pentru mine.

Vă îndemn să citiți cât mai multe cărți scrise de autori români. Sunt multe și bune. Și merită!

Citiți “Dama de pică”, dacă nu ați făcut-o deja, căci e plină de emoții. Datorită Cătălinei și balelor care mi-au curs printre paginile cărții ei, am descoperit pralinele Mozart. Mulțumesc pentru asta, dar și pentru că ne-ai lăsat, pe noi cititorii, să-ți vedem în suflet.

Dacă nu v-am convins să citiți “Ani bisecți”, vă mai spun doar: Nu știți ce pierdeți! E mare păcat să nu-l cunoașteți pe Vlad sau să nu vă doriți să o strângeți de gât pe Ada. 😊

Vă îmbrățișez!

 

Ați auzit, dragilor! Ani bisecți should be your next book to read! O găsiți pe Site-ul Editurii Velvet Story, așa că fluturați portofelele!

 

Click pe link!