Nadia A. Linette ne dezvăluie Gustul seducției

Nadia A. Linette scrie cărți pe care le citești încet, fiindcă nu vrei să se termine atât de repede.

După extraordinara sa carte de debut, Terapie Senzuală, despre care am vorbit pe blog acum câteva luni, recunosc că aveam așteptări mari, iar Gustul seducției s-a ridicat cu brio la nivelul așteptărilor pretențioasei de mine.


Înțelegem chiar din titlu că această carte este una care te seduce, dar și că satisfacția lecturii va fi maximă.


"- Frumoaso, mă provoci!

- Ia mâna de pe fundul meu!

Zâmbește când își dă seama că o ține de o fesă. fata e goală în brațele lui. Nu se retrage, așa cum i-a cerut, ci continuă să-i mângâie pielea catifelată.

- Îmi place să te ating!"


Cristina este o fată simplă, de la țară, dar cu rezultate excelente la facultate (o tocilară, cum s-ar spune), care este răpită când se întorcea de la cursuri și se trezește într-o casă străină, îmbrăcată într-un neglijeu, fără obiecte personale și la mila răpitorului său, un tip ce se dovedește (cel puțin la început) nu foarte milos. Eu aș fi intrat în panică și, cel mai probabil, aș fi leșinat de frică, dar Cristina este construită dintr-un alt tip de aluat, "deșteaptă, încăpățânată și retrasă".


"Nu știe să-i explice de ce nu îi plac relațiile de lungă durată. Și simte o dorință inexplicabilă să o sărute, atât de puternică, încât i se par pantalonii incomod de strâmți. Își dă seama că e excitat."


Victor este un "băiat de bani gata", dar tânărul este disprețuit de proprii părinți, pentru că a refuzat să fie doar o unealtă a succesului acestora, iar disprețul lor îi atrage mai mulți dușmani decât și-ar fi putut imagina. Hotărăște să își găsească o asistentă, pe cineva care să îl ajute în lupta sa pentru filiala firmei pe care vrea să o conducă. Are nevoie de o persoană deșteaptă și fără posibilități materiale, cineva care să poată fi ușor de manipulat sau cumpărat. Se hotărăște așadar, la sugestiile prietenului său, Adrian, să o răpească pe Cristina și să o educe după nevoile sale.


"Își amintește suspinele ei, plângând, în timp ce o ducea pe brațe, goală, în dormitor. A excitat-o, i-a produs un orgasm, dar cu ce scop? S-a excitat și el. Dar nu e mulțumit de rezultat. Și are mustrări de conștiință. I-a produs plăcere împotriva voinței ei."


După câteva pedepse pentru nesupunere, Victor ii spune Cristinei ca are un job pentru ea, la terminarea facultății, doar că ea trebuie să învețe să se muleze nevoilor sale, să devină imună la avansurile bărbaților, să nu se lase sedusă și expusă scandalurilor. Până la terminarea studiilor nu se vor mai vedea, dar el o asigură de faptul că o va urmări ca o umbră.

Evident că fata nu îl ascultă în totalitate și se pune într-o situație periculoasă și compromițătoare. Din fericire tânărul este acolo pentru a o salva și pentru a-i declanșa fluturașii din stomac.


"I se face greață. Cineva o rotește peste marginea patului și îi susține trupul, în timp ce ea vomită gemând. Când se oprește, se simte luată pe sus. E chiar el sau are halucinații. Vede individul care a dus-o în cameră așezat pe un scaun, ținându-și o batistă plină de sânge la nas."


Cristina și Victor nu mai pot nega atracția puternică ce se formează între ei, ca un câmp de forță magnetică. Detaliile picante, jocul senzual al seducției, umbra pericolului ce planează asupra unei relații aflate la început, intrigile de la birou și dialogurile spumoase pun în scenă o poveste explozivă, de care nu te mai poți dezlipi până la ultima pagină.


Dacă v-am făcut curioși, aflați că puteți găsi romanul Gustul seducției pe site-ul editurii Petale Scrise, la un preț super atractiv. 

Nu uitați să vă aruncați un ochi și peste celelalte titluri. Garantez personal pentru toate. 💓


Click pe link, dragilor!

 


Comentarii

Postări populare