Pierdut Geniu - O carte genială
Mi-am petrecut weekendul în compania unui geniu. Da, fix acel geniu construit de Irina Dumitru, Mark, tânărul cu tulburare din spectrul autist care este în căutarea răspunsurilor de care toată lumea este interesată.
În afară de toată lumea mai sunt interesați și niște băieți răi, care vor să pună mâna pe el și pe cercetările lui, cu orice preț.
Avem de-a face cu un thriller adolescentin captivant, care nu te lasă să îl neglijezi nici măcar pentru o secundă. Am făcut o pauză, de la citit, cât să mănânc de prânz, dar gândul mi-a fost doar la simpatica Ariana și la dispariția misterioasă a prietenului său, Mark.
"- O să îmi cumpăr un tren, zise brusc băiatul.
- Ce-ai zis?
- O să-mi cumpăr un tren.
- Cu ce? Ai idee cât costă unul?
- Cu banii de pe cercetarea mea. O să îmi iau și o gară.
- Atunci o să fie ca la Monopoly?"
Ariana și Mark sunt prieteni încă din grădiniță, ea fiind una dintre puținele persoane pe care băiatul o acceptă în preajma sa, dar și cea care nu este deranjată de problemele acestuia. Terapia a dat roade în cazul lui, dar rutina lui, felul său retras și faptul că are o obsesie, încă din copilărie, pentru trenuri, a reușit să îi țină pe majoritatea celor de vârsta lui, la o distanță considerabilă, în afară de Ari și de Will.
Ariana îl însoțește pe Mark la depou, dornică să uite de faptul că și-a prins iubitul sărutând altă fată, dar și să scape de atmosfera sufocantă de acasă, unde tatăl prea sever face viața tuturor de netrăit. Sub presiunea de acasă, Ari vrea doar să se urce într-un tren și să facă ceva nebunesc, măcar o dată, chiar dacă asta ar însemna să ajungă acasă mai târziu de ora 9, riscând o pedeapsă.
"- Un om are în medie șaizeci de mii de gânduri într-o zi, dintre care optzeci și cinci la sută sunt negative."
Așa că tinerii se urcă într-un tren, fără bilet, cu intenția de a coborî la prima stație, dar pe drum se întâmplă ceva neașteptat. Un individ înarmat îi atacă, iar fata pune în practică ceea ce a învățat-o tatăl său. Scoate sprayul paralizant, pe care îl poartă tot timpul în rucsac, și îl pulverizează în ochii agresorului, apoi coboară iute din tren și se adăpostesc în întunericul gării, nu înainte de a-i fura acestuia pistolul.
"Bărbatul era acum în fața lor, țintuindu-l cu privirea pe Mark, care nu înțelegea ce treabă avea acel necunoscut cu el. Oricât de mare geniu era în domeniul fizicii, băiatul avea mari lacune în ceea ce privește relațiile interpersonale sau înțelegerea intențiilor celorlalți."
Odată ajunși acasă, Mark încurcă planurile Arianei de a-i ascunde tatălui ei cele întâmplate, cu incapacitatea sa de a minți, iar fata îl alungă supărată, încasează bătaia și acceptă inevitabila pedeapsă.
Doar că Mark dispare cu desăvârșire, iar căutările îi dezvăluie Arianei, acum măcinată de vinovăție, faptul că prietenul ei genial, cu un IQ de peste 162, lucrează în secret la un proiect care ar putea schimba istoria și fața planetei, dar și că, cel puțin în ultima vreme, a fost o prietenă lamentabilă, care nu știa mare lucru despre proiectele și premiile celui pe care credea că îl cunoaște de atâția ani.
"Importanța pe care Will o dădu vorbelor sale prin tonalitate ar fi făcut-o să râdă altădată pe Ariana, pentru simplul fapt că i se părea destul de "tocilăresc" proiectul lui. Adică cine a mai auzit de călătorie în timp? Ar fi zis că s-au uitat prea mult la Star Wars și filme SF. Acum, însă, cu toate evenimentele care se petreceau, putea să accepte orice vis nebunesc, mai ales dacă avea legătură cu Mark."
Cercetările fetei, în încercarea de a-și găsi prietenul, o pun în fața multor pericole și situații limită, dar Ari este hotărâtă să îl găsească pe Mark în ciuda oricărui obstacol și cu orice preț, chiar și cu prețul vieții.
Dacă vreți să știți cum se termină povestea celor doi, dacă Ariana își găsește prietenul sau dacă fata își înfruntă în cele din urmă tatăl, atunci citiți romanul Pierdut geniu, semnat Irina Dumitru și apărut la Editura Cassius Books.
Lectură plăcută, dragilor!
Click pe link!
Comentarii