Ruinele Bucureștiului - Oglinda unei societăți bolnave

Ce au în comun fata unui judecător, o cântăreață de muzică populară, o văduvă de 60 de ani și o orfană care se chinuie să supraviețuiască vieții în afara sistemului de protecție? Aparent nimic, dar ajung, fără voie, să facă parte din planul bolnav al unui individ malefic, determinat să expună, în cel mai teribil mod, slăbiciunile oamenilor legii. 

"Buzele i se arcuiră într-un zâmbet triumfător și, cu mândrie-n glas, începu să recite o melodie mortuară cântată, ocazional, de români pentru morții lor. O fredonă în avans pentru toate persoanele care urmau să piardă lupta cu viața în timpul în care el avea să își ducă planul la bun sfârșit."

 

Am început să citesc Ruinele Bucureștiului pe platforma Wattpad, dar a fost retrasă pentru publicare înainte de a termina capitolul trei. Așa că, atunci când am auzit despre apariția pe piață a poveștii, mi-am dorit să o am neapărat în bibliotecă. 

Rania, detectiv în cadrul Serviciului Omoruri din București, resimte puternic frustrarea față de piedicile care i se pun atunci când încearcă să facă dreptate victimelor, iar ultimul caz de crimă, pornit de la o ceartă conjugală, îi lasă un gust amar. 

Dar nimic nu o pregătește pentru ceea ce urmează. 

"Rania simți cum tot sângele îi urcă în obraji. Furia îi paralizase corpul și privirea îi deveni din ce în ce mai încețoșată. Putea să fie agresivă și să-l pocnească sau să îi răstălmăcească vorbele într-o manieră în care i-ar fi dat de înțeles că apropourile la adresa lui Achim o deranjau. Nicio variantă  nu era favorabilă în acel moment, așa că, cu dinții scrâșnind, porni spre biroul ei. 

- Domnul Baltoșa ar fi mândru! țipă Petre Miloșescu în urma ei.

Un zâmbet viclean îi apăru pe față Raniei și înainte să iasă, îi spuse cât de clar putu:

— Ar fi mândru, da! Dar nu din cauza mea, ci din cauza faptului că ești atât de invidios pe ce a reușit el să facă în absența ta, că nu poți să ți-l scoți din minte nici dacă vrei, domnule Miloșescu!"

Dispariția Cezarei, fata de 18 ani a unui judecător foarte cunoscut, îi testează toată stăpânirea de sine. Pleacă în căutarea fetei alături de superiorul ei, Achim Baltoșa, șeful Departamentului Omucideri. 

Goana după senzațional a jurnaliștilor și foamea de răzbunare a părinților tinerei dispărute transformă perimetrul de cercetare într-un adevărat circ mediatic, în urma căruia, Achim își pierde slujba și primește amenințări directe de la ministru, un bărbat incompetent, ahtiat după bani și putere, apoi este înlocuit cu un incompetent cu legături sus-puse. 

"- Vi se pare că eu caut răspunsuri în cuvintele unor persoane ca voi? Nicidecum! îi ironiză Achim și îi trânti un pumn celui din fața lui, de-l făcu să se dea câțiva pași mai înapoi. Ați venit aici ca să mă speriați, să mă demoralizați și să mă amenințați. Corect. Ați făcut un lucru ce v-a fost cerut de un laș care nu se poate apăra de unul singur. De două ori corect." 

Momentul concedierii șefului de la Omucideri coincide cu anunțarea unei noi dispariții, cea a cântăreței și compozitoarei de muzică populară, Tania Sarețu, dar Achim Baltoșa este determinat să afle, chiar și pe cont propriu, ce s-a întâmplat cu cele două persoane, dar este ajutat din umbră de Rania și de Codrin, colegul acesteia. 

Să mai spun că Achim este nițel îndrăgostit de Rania? Na, că o spun. 😀

"Achim oftă. Nu acum, nu mâine și cel mai probabil nu poimâine. Dar într-o zi poate avea să clarifice lucrurile dintre ei. Într-o zi când anchetă avea să fie încheiată și el nu avea să mai fie blamat de presă sau de orice român care îi știa povestea. Într-o zi."

Nu sunt genul care să ridice în slăvi o carte, dar Ruinele Bucureștiului este o carte care nu trebuie ratată. Mi-ar fi plăcut mai multe detalii și descrieri, dar acțiunea este extrem de alertă, o acțiune care îmi va lipsi teribil până la apariția volumului doi. 

Suntem puși față în față cu un sistem corupt în care cei care chiar își fac meseria sunt înlăturați ca niște mere stricate și aruncați în mizerie. O carte dureros de reală ce ne amintește oarecum de cunoscutul cazul Caracal și de bâlbele polițienești care au dus la moartea unor tinere nevinovate. 

Fără urmă de îndoială, spun că Ruinele Bucureștiului este o carte numai bună pentru ecranizare, dar cine s-ar încumeta să expună organele statului în halul ăsta și să le lase în pielea goală în fața opiniei publice, deja sătulă de incompetenții care ne conduc? 

Dacă v-am făcut curioși, aflați că puteți găsi Romanul Ruinele Bucureștiului AICI, la un preț incredibil de mic. Veți implora apoi autoarea pentru volumul doi.

Click pe link, dragilor!