Obiceiuri și obișnuințe

Astăzi vă vorbesc despre obișnuință, această meteahnă a omului din toate categoriile. Cum am ajuns să scriu rândurile de astăzi? Am fost de curând la birou, adică locul unde nu mai călcasem de doi ani. 

Am renunțat la "pijamale", am îmbrăcat hainele de oraș, am pus puțin machiaj (cat să nu se sperie lumea de mine pe stradă) și m-am afundat în mațele Metrorexului, fix așa cum obișnuiam înainte de toată nebunia cu virusurile dezlănțuite.

Aceeași față colectivă a bucureșteanului de rând, adormit și lipsit de chef la opt dimineața, ceva mai puțini corporatiști (ăia lucrează mai mult de acasă), aceeași agitație și aglomerație în vagoanele prăfuite și mizerabile. Singurul lucru ce a lipsit din peisaj a fost aroma covrigului cald (știți doar că le-au desființat ăștia toate șandramalele).

Am coborât pe același peron în animata Pipera, am cumpărat cafea de la același băiat (m-a bucurat că tipul mă mai ținea minte după o absență atât de îndelungată), mi-am aprins o țigară și am pornit spre clădirea de birouri în care aveam să îmi petrec următoarele câteva ore.

Vă jur, am avut sentimentul că am plecat dela birou acum câteva zile, nu acum câțiva ani. Obișnuința și-a spus cuvântul. După nouă ani lucrați în același mediu, ce mai contează o întrerupere de douăzeci și patru de luni, nu? Cafeaua are același gust, birourile arată toate la fel, salata de la Mega este tot după preferințe, accesul tot pe bază de cartelă se face. Nici personalul de la pază nu s-a schimbat. Aceeași doamnă drăguță m-a salutat în speranța că nu mai atârnă zile întregi singură pe holurile clădiri și, poate, o da Domnul să ne întoarcem la ce a fost.

Mi-a plăcut să merg la birou?

Da. Pentru câteva ore, dar vă spun aici și acum că n-aș mai face asta zilnic. Fac trei ore dus-întors până în Pipera, iar asta spune multe. Acela este timpul meu de liniște, dimineață la cafea, în confortul propriei bucătării, mângâindu-mi motanii și omorând bateria telefonului pe Tik-Tok și Insta.

Lucrul de acasă are multe dezavantaje (ajungi să te simți izolat de lume, să lucrezi peste program, să te mulțumești cu pijamale noi în loc de genți și pantofi, să îți creezi propriul univers între cei patru pereți ai casei), dar are și multe avantaje (ești mai flexibil, nu trebuie să zâmbești celor ce nu merită, nu ești nevoit să te amesteci cu mulțimea - de cele mai multe ori cretină - din mijloacele de transport în comun, cheltui mai puțin pentru că acasă cafeaua e mai ieftină și prânzul e cu ce-o fi prin frigider, în pauza de masă mai sapi grădina, mai citești câteva pagini de carte sau corectezi un manuscris, nu-ți suflă nimeni în ceafă), dar treaba e că te obișnuiești oriunde. 

Da, așa am ajuns să-mi dau seama că obișnuința mi-a intrat în sânge. Tabieturile se readaptează după nevoi, dar de cele mai multe ori o facem constrânși de împrejurări.

Voi cum stați cu obișnuința?

Până vă gândiți ce răspuns să-mi dați, citiți cărțile mele. Bune și nebune și ieftine ca braga (mi-e poftă de o bragă proaspătă și rece ca gheața). 😁

Click pe link, dragilor!