Suflet bătrân

Mă uit în oglindă și parcă nu mi-aș da 36 de ani (chiar îmi place ce văd și, deși a fost greu, am ajuns să mă iubesc mai tare decât ar putea-o face oricine), apoi mă uit în suflet unde am 1036. De unde matematica asta? Sunt cititoare, nu? Am trăit atâtea vieți câte am lecturat.

Vârsta din buletin e doar un număr, spun unii, dar acesta nu reflectă nici pe departe vechimea sufletului ce zace sau zburdă în noi. Vă spun că sunt persoane care uită că sunt și suntem oameni, uită de politețe și norme sociale, de parcă ar fi crescuți în junglă, uită de "ce faci" și "cum ești", uită că vorbele pot răni mai adânc decât o face orice armă.

De-a lungul anilor am învățat să îmi creez un filtru. Un filtru ce mă apără de efectul pe care l-ar putea avea cuvintele asupra mea. Nu este nepăsare, este pur și simplu imunitate auto-impusă, de aceea mulți ar putea spună că sunt rece sau indiferentă. Nu, nu mă doare în c*r, doamne ferește, șțiți ce nasoală e durerea acolo (dacă nu știți vă spun eu)? De fapt nu mă doare nicăieri. M-am transformat în Ioana sau  în Mia, personajele create de mine, ambele cu filtru la gură, pentru a nu răni oamenii din jur, doar că la mine filtrul este orientat invers (v-ați prins?).

Mai sunt și aceia care încearcă să mă definească după ce mă văd prin social  media sau după ce îmi citesc romanele. Nimic mai fals. Asta este o meteahnă a românului: atribuirea de etichete.

În condițiile astea alde Bukowski sau King nu ar fi reușit în veci să își facă un renume, cel puțin nu în literatură. 

Pe Bukowski românii l-ar fi dat la pagina cu senzațional a ziarelor de mâna a cinșpea pentru că sus-numitul obișnuia să doarmă într-un cavou, sau pentru că era un cu*var, un bețiv decrepit. Iar pe King l-ar fi dat pe mâna lu' tanti aia cu găina, cum dracu' o cheamă, pentru că se îmbracă fix ca un homeless. 

Asta e problema fraților, creierul nu se vede și tocmai pentru că nu se vede unii pretind că îl au. 

Iar ăi de chiar îl au sunt aruncați în dizgrație pentru te miri ce. Ba că ăla bea prea mult, ba că ailaltă e cu*vă, ba că scrie "porcos".

Pe mine cine mă vede n-ar spune că sunt autoare de erotic. Am aproape nouăzeci de kile, gușă, nas mare și păr pe picioare (uneori). Arăt eu ca una ce scrie scene fierbinți? Mda... nici King nu arată de parcă ar putea scrie cele mai faine thrillere din câte există. Nebunia nu se vede până nu deschizi gura, dar la noi sunt niște unchi și tăntici undeva care se asigura că au mereu la-ndemână o bandă adezivă (a se înțelege eticheta), un baros, ceva care să te amuțească și să-ți dea knock-out până să apuci să te târăști la lumină.

Deocamdată la mine nu e cazul. Încă n-a venit niciunul cu bâta de baseball, chiar dacă merg pe strada virtuală a mărețelor noastre rețele sociale și mă uit după colțul fiecărei postări, gata să mă apăr, că de sărit la bătaie sunt varză. La mine nu e cazul, pentru că de mine n-a auzit nimeni, mă rog, aproape nimeni, fără a vă număra pe voi, cei câțiva care mă citiți. Eu vorbesc așa, în general.

Înțelegeți acum utilitatea filtrului meu? Uitați-vă în jur și încercați să ghiciți vârsta sufletului celui de lângă voi. Din păcate, uneori este chiar mai mică decât cea din buletin. Nu vă trebuie studii de psihologie și nici altceva. Aveți nevoie doar de ochi, urechi și-o inimă deschisă.

Încercați să cunoașteți oamenii de lângă voi și poate că, pe viitor, nu veți avea nevoie de un filtru ca al meu. Cei ce vă pot răni sunt mai aproape decât credeți, familie chiar.

Eu am ales să țin toxicul departe de mine și să îl țintuiesc în povești cu final fericit. Ați citit ceva scris de mine (în afară de acest text, evident)? Dacă nu, aflați că puteți cumpăra și citi cărțile mele, bucăți de suflet, fantezii și suferințe captate în cuvinte și închise între coperți minunate.

V-am pupat!

Vă urez gânduri bune și nu uitați să vă uitați în oglindă și să vă îndrăgostiți sau reîndrăgostiți de voi.

Click pe link, dragilor!