Umbre parfumate - Iubire dincolo de moarte

Vă spuneam zilele trecute că Umbre parfumate este lectura pe care o așteptam de la Hanna Lee, este romanul care a făcut-o pe această autoare să mai urce puțin în topul preferaților mei.

Mă bucur că a răsărit o nouă amprentă scriitoricească sub umbrela minunată Royal Ink., că se pune preț pe scriitorul român și pe cartea acestuia, pe cititor și pe impresiile lui.


"Pășeau unul în jurul celuilalt, căutându-se ca doi orbi în bezna unui oraș imens. Nu știau că celălalt există, dar sperau să se  întâlnească.

Din păcate, o tragedie este cea care face ca drumurile celor doi să se intersecteze. Sunt doi oameni aduși împreună de o dramă.

Însă, din umbra dureroasă a unor evenimente tragice, sentimentele pure înfloresc cu o mireasmă de liliac ce îi învață pe aceștia să ierte și să își accepte soarta de a continua drumul împreună. Pentru că, odată ce s-au întâlnit, nu mai pot exista unul fără celălalt."


Dar să revin la carte, că de asta ați deschis linkul, nu ca să mă citiți pe mine bătând câmpii.

Îi avem pe Matt și Liz, doi oameni care nu-și găsesc locul în propria viață, doi oameni care sunt în căutarea a ceva ce li se pare imposibil de găsit: sufletul pereche, acel suflet ce veghează ca o umbră asupra lor și care este atât de aproape și totuși atât de departe.

În cazul lor, ciocnirea sufletelor se întâmplă după ciocnirea a două mașini, un accident în care tatăl lui Liz își pierde viața, iar prietenul lui Matt libertatea, un accident învăluit în parfum de liliac.

Dacă aș putea transpune bărbații din cărți în viața reală, Matthew ar fi unul dintre ei. Doamne, e băiatul ăsta de devorat și savurat, nu alta! E grijuliu cu femeia pe care a salvat-o din accident, se simte vinovat pentru faptul că prietenul său era la volan, îi trimite buchete de flori, se interesează de starea ei după accident, vizitează mormântul tatălui ei, unde depune un alt buchet cu liliac, o sună pe Liz, o scoate la întâlnire. Romantic, ce să mai. Altfel este cât se poate de "într-o relație" sau "parteneriat" cu o blondă superbă, dar pe care nu o iubește. Vedeți voi, i-a rămas gândul la o pereche de ochi verzi.

Posesoarea acelor ochi este Liz, care se zbate între vinovăție, furie și sentimentele din ce în ce mai puternice pentru bărbatul pe care nu-l cunoaște, dar pe care sufletul ei îl recunoaște ca fiindu-i pereche. Ademenită de spiritul jurnalistic dat de jobul pe care îl practică, fata încearcă să afle mai multe despre cel ce o veghează din umbră și care o însoțește până în cele mai intime vise.


Mi-a plăcut construcția complexă a personajelor, profunzimea gândurilor acestora, tensiunea apropierii lor fiind aproape palpabilă. Bravo, Hanna! You did it, girl! Ai atins și ultima mea coardă sensibilă.

Dacă sunteți curioși să aflați povestea celor doi, cartea o găsiți pe site-ul editurii Royal Ink. Vă promit că merită din plin!


Click pe link, dragilor!

 


Comentarii

Postări populare