Adrian Năstase - Sursa inspirației este viața

Pe mine m-a cucerit încă de la fraza din Dune. Pe voi vă poate impresiona cu imaginația sclipitoare, cu ideea genială a romanului Dan ori cu imaginea de perfect guy. Este optimist în ceea ce privește viitorul cărții în România și își dorește un program implementat în învățământ care să atragă tinerii spre citit, nu să-i forțeze să o facă. Am spus și eu asta de câteva ori, poate ne-o auzi cineva la un moment dat.

Haideți să-l cunoașteți pe Adrian Năstase (scriitorul nu politicianul).

Bună, Adrian. Îți mulțumesc că ai acceptat să faci parte din acest proiect minunat. Încerc să aduc autorii mai aproape de cititorii lor și sunt sigură că aceștia ar dori să afle mai multe despre tine. Ce consideri tu că ar trebui să știm despre tine – the good stuff only?

În primul rând doresc să te salut, Cătălina, pe tine și nu în ultimul rând, pe cei ce ne citesc. Este pentru mine o mare, mare bucurie să mă aflu aici și invitația ta mă onorează. Ha, good stuff only... Presupun că majoritatea celor care sunt acum de partea cealaltă a display-ului nu mă cunosc, lucru care într-un anumit fel mă avantajează. M-aș folosi aici de o frază, prima frază din câte îmi amintesc, a excepționalei serii Dune – carte care fie vorba între noi, mi-a marcat întreaga personalitate. „Începutul este momentul în care trebuie acordată cea mai mare atenție echilibrelor.”. Așadar iată că este vorba de început – debutul meu -  și echilibru. Nu, cu siguranță nu am atâtea good stuff în palmares încât să pot poza într-un soi de perfect guy. Cred că sunt o persoană ușor anormală însă echilibrată, cu părți bune și mai puțin bune. Sunt, așa cum spuneam, aparent un om normal, cu o familie minunată, cu doi copii, adolescenți de fapt, de 14 și 17 ani, niște puști admirabili, Patricia și Christian – în ordinea vârstelor menționate. Sunt pasionat de muzică, un fan declarat Mark Knopfler. Pasionat de informatică – domeniu în care lucrez în viața de zi cu zi – de sport și nu în ultimul rând, de literatură. Ca să păstrez șablonul de mai sus – fan declarat Stephen King.

 

Cine este Dan? Cum a pornit ideea pentru romanul tău?

Dan... Dan cel care trăiește între paginile coperților cărții mele, este un personaj tare complex. Un tip în jurul căruia se învârte toată acțiunea romanului, un tip pe care cititorul îl întâlnește, îl pierde și apoi îl regăsește în finalul care rezolvă toate sprâncenele ridicate pe parcursul lecturii. Ideea romanului s-a ivit într-un context care nu-mi face cinste... cred că vine să echilibreze balanța aplecată în răspunsul precedent în zona stuff-urilor “goode”. Locuiam în urmă cu câțiva ani, să tot fie vorba de patru sau cinci, undeva în Popești Leordeni, într-un bloc care avea vederea înspre stradă. În fiecare dimineață, pe la orele șase un motociclist trecea pe sub geamul nostru și ambala motorul cu o aroganță care mă aducea în pragul nebuniei. Până să apuc să iau niște roșii să-i împodobesc echipamentul, probabil că era deja la Otopeni. Într-o zi, pur și simplu adus la exasperare m-am gândit că ar fi extraordinar să am posibilitatea ca pentru o fracțiune de secundă să intru în mintea lui, să trag de ghidon brusc, să-l înfig într-un stâlp și apoi să mă întorc. Ideea mi-a părut a fi destul de generoasă în a oferi un subiect și asta a fost. Pe de altă parte, în ultimul timp m-am apropiat destul de mult de spiritualitate și timp de... nici nu știu, poate că trei ani, am încercat să creez scenariul pentru Dan. 

Care este sursa ta de inspirație? Cum te-ai apucat de scris și ce te face să mergi mai departe?

Sursa inspirației este viața. Asta este de netăgăduit. Ceea ce cred eu că ne diferențiază pe noi, ca oameni, este felul în care o percepem. Iar noi, cei ce scriem, o vedem din perspective aparte. Nici nu mai știu cum m-am apucat. Mi-a plăcut dintotdeauna să povestesc. Nu mi-am dat seama că este o legătură între cele două activități, așa cum este de pildă între învățatul unei limbi străine și urechea muzicală. Am simțit că scrisul mă descarcă, îmi oferă o umbrelă, o plapumă sub care pot face orice. Dacă ai această chemare, dacă închizi ochii și vezi tot felul de chestii, tot felul de povești, de scenarii care împing realitatea peste limitele impuse de viața de zi cu zi atunci trebuie să (le) scrii. Să le pui pe hârtie. Provocarea este în a-ți găsi vorbele pentru că gândurile și ideile nu folosesc cuvinte. Ca să fac o paralelă, dacă vrei prin muzică să transmiți sentimente, trebuie să găsești notele potrivite. Una îți transmite Beethoven prin Sonata Lunii și alta... nu știu, nu vreau să nominalizez neapărat, dar sunt artiști care cântă de inimă albastră și iese ce iese. La fel și cu scrisul. Cuvintele sunt destul de limitate și stă în puterea ta să le folosești astfel încât să faci cititorul să uite că citește. Doamne-Ferește, nu sunt un astfel de autor însă acolo vreau să ajung. De asta merg mai departe. Vreau și eu ca unui cititor să-i cadă cartea mea din mână, în metrou, așa cum mi-a căzut mie, Bag of bones a lui S.K.

Este oare o competiție pe piața noastră de carte între autorii români și cei străini? Cum vezi viitorul cărții în România?

Da, probabil că se poate privi problema și din această perspectivă. Pe de-o parte cartea străină, mă refer aici la cea de succes, oferă modele generoase care sunt din păcate preluate destul de brut și puse în valoare grotesc  de către autori autohtoni care scriu aceste cărți, mai degrabă ridicole, în timp ce visează la – habar n-am – faimă, bani sau mai știu eu ce cred ei că obțin. Sigur, există zona scriitorilor români care chiar contează, și nu sunt deloc puțini. Aici mă refer la Liiceanu, Patapievici, R. Paraschivescu, Cărtărescu, C. T. Popescu, Pleșu și lista poate continua. Este drept că alături de ei pot fi puși și anumiți scriitori mai tineri care dovedesc că pot duce mai departe “scrisul românesc autohton”. Așadar sunt optimist în ceea ce privește viitorul cărții în România. Nu sunt de acord dar înțeleg că și literatura trebuie să aibă o dimensiune comercială. Iar dacă aceasta nu este implementată într-un mod profesionist, pici în zona penibilului și a amatorismului. De fiecare dată când intru într-o librărie mă bucură vederea atâtor tineri, copii, adolescenți răsfoind câte-o carte. Este mare lucru să reușești în ziua de azi să reprezinți o țintă a plimbării unor puști și să nu vinzi burgeri congelați și sucuri îndoite cu apă minerală, în stil “american”. Sigur, în librării există acele zone ale cadourilor, zone dedicate muzicii însă sunt destui și cei care, cum spuneam, răsfoiesc cărți. Se citește destul. În autobuz, în metrou, în cadă, în pat, pe o bancă în parc, în tren, în avion, etc. Și cu toate astea, se scrie mult mai mult. Una peste alta, mi-aș dori un program implementat în învățământ care să atragă tinerii spre citit, nu să-i forțeze să o facă. 

Imaginează-ți că lucrezi în vânzări și ai încerca să ne vinzi cartea ta. Convinge-ne să o cumpărăm.

Oh, aici m-ai prins. Două chestii care mă stânjenesc din cale afară. Să încerc să vând ceva și să mă și laud cu ce am produs. Nu, promovarea cărții mele nu o voi face pentru a vinde. Sigur, în principiu cartea nu poate fi citită decât dacă va fi cumpărată. Sunt de acord, însă vânzarea ei intră în sarcina editurii. Pe mine mă interesează să fie citită. Așadar, dacă-mi dai voie, am să încerc, evident, pe scurt, să vă conving să o citiți. În linii mari, am scris acest roman încercând să creez acel efect “de a nu putea fi lăsată cartea din mână” și de a-l face pe cel care a citit-o să o mai parcurgă, convins fiind că va reuși să întâlnească noi culori ale universului descris acolo. “Dan” abordează niște teme dintr-o zonă delicată, din sfera religiei și am încercat să țin acele mesaje într-un spațiu fictiv și imaginar. Nu am vrut să impun, să conving ci mai degrabă am vrut să ofer o alternativă, o altfel de abordare a vieții, fără a intenționa să convertesc pe cineva. Citiți cartea și vă promit că veți găsi între paginile ei o altfel de poveste, o poveste ieșită din șabloane, o lume nouă care vă va captiva.

Dacă ai putea schimba ceva în activitatea ta de scriitor, care ar fi acel lucru?

Aici voi fi scurt și cuprinzător. Mi-aș dori să fac rost de mai mult timp pentru a scrie. Măcar jumătate din ideile ce-mi vin să le pot transforma în romane. “Dan” a fost scris și în metrou, și în autobuz și în mașină în timp ce așteptam copiii să iasă de la școală. Mi-aș dori o organizare mai bună în viață și timp pentru a pune pe hârtie cărțile ce se conturează în mintea mea.

Dacă ai putea alege o vârstă la care să rămâi veșnic, care ar fi și de ce?

Nu cred că ar exista o astfel de vârstă în ceea ce mă privește. Veșnicia e o noțiune destul de înspăimântătoare văzută cu mintea muritorilor de rând. Încerc să iau ceea ce pot din viața ce se scurge, ce-i drept, puțin cam repede și să transform experiențele în înțelepciune.

Este ceva ce ai dori să adaugi sau să le transmiți celor ce citesc acest interviu?

Vreau, în primul rând, să profit de această ocazie pentru a le ura cititorilor tăi “Sărbători fericite”, multă liniște și pace în suflet. Vreau să-i rog să rămână îndrăgostiți de literatură, să aleagă mai des cartea în detrimentul rețelelor de socializare și a altor tentații “online”. Mi-ar plăcea ca fiecare dintre noi să încerce să facă lumea din jur mai bună, fără a forța, fără a exagera, fără a face din asta un act de eroism.

Mulțumesc!

 

Pe Dan (romanul lui Adrian) îl găsiți aici.

Click pe link, dragilor!