Pene, morminte și flori - O luptă pe mai multe fronturi

Primul pas în această lectură este să te adaptezi unei lumi noi și totuși atât de cunoscute, ce ascunde nenumărate drame personale și secrete de nepătruns. Iar la sfârșitul cărții nu primești niciun răspuns. Tot ce simți este o mare dorință de cunoaștere și o nevoie acerbă de a citi următorul volum al seriei.

"Demiurgul a avut trei cupe, în fiecare dintre ele câte un tip de magie. Prima cupă vărsată a fost cea cu Magia Întunericului, care a creat noaptea și monștrii ei. După, a fost vărsată Lumina, ce a aprins soarele și a adus din el Îngerii și Gardienii. Ultima, Magia Naturii, a creat uscatul, apa și tot ce era viu. Oamenii au fost făcuți cei din urmă, ca să încoroneze Creația, a fost vărsată Lumina, ce a aprins soarele și a adus din el Îngerii și Gardienii. "

Tânăra autoare M.K. Lynn a creat un univers complex în care îngerii suferă îngrozitor la apariția aripilor și reinterpretează aceste ființe, prezentându-le într-o lumină  nouă ce ne demontează și răstălmăcește teoriile, aducându-ne aminte că nimic nu este ceea ce pare și că oricând poate există un revers al medaliei, o poveste din spatele poveștii. Asta face din acest roman un fantasy extraordinar. Ne sunt prezentate Leeferionul (un fel de Purgatoriu, un loc menit purificării sufletelor) și Pomul Vieții, Lumea celor Morți și cei 13 Îngeri ai Morții (pe care, în mintea mea i-am asemănat Fraților Tăcuți din seria Instrumente Mortale a Cassandrei Clare). De altfel, pe tot parcursul lecturii, am avut pe retină personajele din seria cu pricina, pentru că, în mintea mea ciudată, romanul lui M.K.Lynn umple niște goluri din seria celebrei autoare. Chiar și stilul scrierii este oarecum asemănător, autoarea Penelor evitând însă, spre marea mea mulțumire, descrierile plictisitoare.

"Leeferionul era un tărâm lipsit de mirosuri, trăiri și sentimente. Reprezenta un loc de refugiu, un loc din care totul pleca și se reîntorcea, un loc al odihnei. În pereții fără sfârșit al acelui castel infinit Suflete nenumărate își primeau sentința de purificare. Totul exista ca să aducă echilibru."

Gardienii și Îngerii formează un întreg și reprezintă Magia Luminii însă niciunul nu are putere fără celălalt.

"Magia Luminii era strâns legată de sângele Îngerilor, însă Îngerii nu o puteau folosi. Doar Gardienii, cealaltă parte a Lumini, puteau să o utilizeze."

În timpul alergării de dimineață, Fleur Brown descoperă un Înger în plină transformare, rănit și în pragul morții și, prin intermediul unei cărți de vizită găsită asupra sa, reușește să îl aducă la Gardianul acestuia. Ben este ușurat că prietenul său a fost salvat și îi rămâne dator fetei, dar niciunul dintre ei nu își imaginează cât de repede va trebui plătită această datorie.

"Gardianul întinse palma din nou, precaut. Îi atinse ușor degetele reci, ca să simtă o forță inexplicabilă ce atrăgea sângele celor două palme, vibrând și devenind tot mai intens. În cap îi răsări un singur cuvânt.

Compatibilitate.

Nu mai întâlnise niciun Înger cu care să aibă compatibilitatea sângelui atât de înaltă, maximă chiar. Își lipi mâna de a lui Fleur și nu-și luă ochii de la ea, simțind Magia ei mai puternic decât orice altă Magie vreodată."

Adrian, Gardianul familiei Brown este găsit mort chiar de Alexya, mezina familiei. Odată cu dispariția lui, tot echilibrul aparent al familiei începe să se destabilizeze. Spun aparent pentru că fiecare dintre ei trage după sine o dramă personală. Fleur duce greaua responsabilitate de a fi sora mai mare și teama incredibilă de... aripi, Klauss își dorește libertate și urăște faptul că este un Înger, Fred dorește să se facă util, iar micuța Alexya, unica progenitură umană a cuplului format dintr-o mamă Înger și un tată Om, este singura care își dorește să fie Înger.

Sper ca în volumul următor să înțeleg mai multe despre instabilitatea Lorei și absența fizică dar și spirituală a lui Nick, despre dublul rol al lui Rose și ce a determinat-o să facă anumite alegeri, dar și despre originile Ofeliei, prietena și menajera familiei, și intențiile acesteia.

Pot spune că pe Klauss l-am înțeles cel mai bine, lui i-am simțit cu adevărat durerea. Dintre toate personajele de altfel foarte bine conturate ale cărții, pe el l-am îndrăgit cel mai tare, durerea lui a fost cea mai apropiată de sufletul meu, aproape palpabilă, dragostea lui pentru Adaya absolut sfâșietoare, dezamăgirea Leyei amară.

"Era un prost. Dreptatea nu există în această lume, iar dacă există, atunci nu e pentru el. Nu merita să încerce să schimbe ceva."

Mi-e foarte greu spre imposibil să vă povestesc din acțiunea cărții fără a vă da prea multe spoilere. Cert este că adrenalina și suspansul m-au însoțit încă de la primele pagini, reușind să termin cartea asta de 374 de pagini în patru reprize de câte aproximativ o oră de lectură. Un roman care îți face imaginația să zboare pe aripi însângerate de înger.

Dacă vreți să citiți un Dark Urban Fantasy epic, puneți mâna pe romanul Pene, morminte și flori, cartea întâi a seriei Pene, semnată M. K. Lynn. O găsiți pe site-ul editurii Petale Scrise, separat sau la pachet cu volumul doi.

Click pe link, dragilor.