EVA ANCA HAMZA - Complexitatea la absolut

Astăzi am pentru voi un interviu special cu o super-femeie. Eva este soție, mamă, blogger, editor, recenzent și scriitoare; stau uneori și mă întreb oare cum are timp pentru atâtea activități, apoi realizez că mă scald și eu cam în aceleași ape. Atunci când alții se târăsc pe coate de oboseală și epuizare, ea trage adânc aer în piept și merge mai departe, dovedind încă o dată cât de cool sunt femeile cu toată forța și sensibilitatea lor. Vă spun sincer. Dacă cineva m-ar întreba acum - tardiv, ce-i drept - ce îmi doresc să devin când voi fi mare, aș răspunde într-o clipită VREAU SĂ FIU CA EVA!

Dacă vreți să aflați cât de faină este, atunci vă invit să o cunoașteți în acest interviu inedit.

 

Bună, Eva. Îți mulțumesc pentru că ți-ai rupt din timp și ai acceptat să faci parte din acest proiect. Ești blogger, editor, recenzent și mai nou scriitoare. Cine este omul din spatele acestor multiple "personalități"?

Bună, Cătălina! Eu îți mulțumesc pentru invitația de a face parte din proiectul tău! Omul din spatele acestor „personalități”, cum zici tu, este o femeie simplă, obișnuită, care a reușit să își dezvolte pasiunea și să o transforme în profesie. Sunt mamă și soție, sunt o persoană cu bune și rele. Deși cei care mă cunosc doar din mediul online sau foarte puțin în realitate au impresia că sunt o persoană blândă și veșnic ZEN, adevărul este că sunt un Taur veritabil, caracterizată fiind de o încăpățânare ieșită din comun, o ambiție de fier și izbucniri vulcanice atunci când cineva mă calcă pe nervi.

Recent ai publicat cartea ALZHEIMER – Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului. Știu că este o poveste cât se poate de reală și de personală în spatele acestei apariții literare. Ne poți spune puțin mai multe despre cum ai ajuns să o scrii? Cât a durat cercetarea din spatele acestei cărți?

Da, într-adevăr, cartea se bazează pe povestea personală a mea. În urmă cu nouă ani, am locuit la bunica mea, la țară, iar ea a suferit de Alzheimer în perioada în care am stat noi cu ea, astfel că am ajuns să o îngrijim. În perioada respectivă, am tot zis că aș putea scrie o carte doar bazându-mă pe câte experiențe trăiam zilnic alături de ea, însă inițial am luat totul ca pe o glumă când ziceam asta, ceva în genul cum mulți spunem uneori, că am putea scrie o carte bazată pe viața noastră. Cred că tu înțelegi mai bine decât oricine la ce mă refer.

Ideea a rămas în subconștientul meu chiar dacă, odată cu moartea bunicii paterne, am început să las în urmă toate acele întâmplări care m-au marcat. În ultimii ani, multe dintre persoanele apropiate – familie, prieteni, cunoștințe – m-au tot întrebat când am de gând să scriu o carte, având în vedere că oricum toată ziua scriu, de vreo 9 ani. Le spuneam mereu că nu am ce scrie, că nu am vreo idee.

Apoi am cunoscut-o pe Mirela-Carmen Stancu, care este un extraordinar book and life coach și m-a încurajat enorm de la început. În urmă cu ani de zile, am urmat cursul ei „Cum să scrii o carte nonfiction”, iar ulterior am ajuns să lucrez cu ea. În toamnă mi-a propus să particip la programul „90 de zile pentru cartea ta”, în cadrul căruia participanții sunt încurajați să aibă primul draft al cărții finalizat în cele 90 de zile ale programului.

Așadar, acela a fost momentul în care am scos ideea de la naftalină și mi-am suflecat mânecile, pregătită să îmi aștern povestea pe hârtie. Având în vedere că totul s-a desfășurat în cadrul programului de 90 de zile, pot spune că atât a durat și cercetarea pentru partea teoretică a cărții.

Mie scrierea ta îmi înmoaie sufletul și pot spune că am adorat povestirea ta, Ghicitoare în vreme de război, din antologia publicată la editura Petale Scrise. Ce te inspiră și ce te motivează atunci când este vorba de creație literară?

Îți mulțumesc! Recunosc că sunt scriitoare de conținut de 9 ani, însă nu m-am văzut scriind și literatură. A fost și pentru mine o provocare să scriu povestirea însă, așa cum știi, nici această povestire nu este tocmai fictivă, ci se bazează pe o poveste reală. Ținând cont de acestea, pot spune că familia mă inspiră și mă motivează. Sunt și am fost întotdeauna familistă și apropiată de familia mea, motiv pentru care atunci când scriu despre persoane dragi simt că transpun în cuvinte și bucățele din sufletul meu. De fapt, am fost chiar surprinsă să fiu lăudată pentru diverse articole de pe blog, dar ceea ce aveau toate în comun era tocmai faptul că erau scrise despre bunica mea maternă, care a murit în luna martie a acestui an. Așadar, aș putea spune că mă inspiră persoanele dragi și mă motivează emoțiile puternice pe care le simt atunci când mă gândesc la persoanele pe care le-am iubit și au plecat din această lume.

Ca și editor sau corector vezi întotdeauna ce trebuie îmbunătățit la o carte. Dar cât de greu este să editezi și corectezi propria carte și de ce?

Cu toată sinceritatea îți spun că partea de editare și corectare a cărții mele mi s-a părut mai dificilă decât scrierea în sine. Și nu pentru că aș fi avut prea mult de corectat, eu fiind perfecționistă din start când vine vorba de scris. Însă odată ce am terminat-o de scris, efectiv nu am mai simțit să o iau la corectat. A fost ca și cum, atunci când o scriam eram într-o stare de observator, doar scriind ceea ce memoria îmi dicta, iar în timpul editării și corectării, eram deja eu, cu sentimente și total implicată în poveste. Mare parte a editării am făcut-o plângând, pentru că abia atunci am trăit cuvintele pe care le scrisesem înainte. În ceea ce privește corectarea, partea grea vine din faptul că fiind scriitorul, deja știi ce ai scris și riști să îți scape din vedere câte o greșeală. Aici am avut noroc cu Alina Cosma, căreia îi sunt profund recunoscătoare, pentru că mi-a corectat și ea cartea, astfel încât să nu fiu singura care o verifică de greșeli.

Spune-mi câte ceva despre activitatea ta extra-literară, știu că este una taaare stufoasă și al naibii de interesantă.

Într-adevăr, am o activitate extrem de stufoasă și de interesantă. Totuși, aș spune că întreaga mea activitate se învârte în jurul cuvintelor, al scrisului și cărților. Așa cum ai menționat, sunt editor-corector, iar pe lângă aceasta, sunt și PR la Editura Quarto, sunt scriitoare de conținut și mă ocup de întreținerea câtorva pagini de Facebook. De asemenea, am și câteva bloguri ale mele, cu toate că pot spune că acestea sunt undeva pe ultimele locuri în topul priorităților.

Sunt content writer de când a împlinit fiica mea 2 ani, adică de aproape 9 ani. Pe parcursul anilor m-am dezvoltat și mi-am extins activitatea. Însă ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că întreaga mea activitate se bazează pe lucrurile care îmi fac plăcere, de la scris la citit și ajungând până la gestionarea paginilor unor antreprenoare care promovează un stil de viață ZEN, bazat pe emoție, calm și stare de relaxare.

Știu că aceasta este o întrebare pe care o tot repet, dar primesc mereu răspunsuri diferite și încă n-am reușit să găsesc un numitor comun. Cum vezi tu viitorul cărții în România? Este oare o competiție pe piața noastră de carte între autorii români și cei străini?

Îmi place să cred că există un viitor al cărții în România. Contrar a ceea ce spune multă lume, mie îmi place să cred că se citește și că avem și scriitori buni. Recunosc că uneori sunt descurajată când văd că ajung să fie publicate orice cărți sau că, din cauza vreunei cărți care nu este pe placul cuiva, se ajunge ca toți autorii români să fie desconsiderați. În ceea ce privește competiția, prima mea reacție a fost să spun că da, există, însă cred că aș schimba puțin și aș spune că nu se poate vorbi încă de competiție între autorii români și cei străini, din moment ce mulți dintre cititorii români nu sunt nici măcar dispuși să dea o șansă autorilor români.

Odată ce am descoperit câțiva autori români de-a dreptul talentați, nu am mai reușit să înțeleg de ce avem tendința de a fi entuziasmați doar de cărțile autorilor străini. Chiar avem autori români contemporani care scriu nu bine, ci foarte bine și ale căror cărți se ridică mult peste nivelul unor cărți străine extrem de promovate la noi în țară.

Ce face o carte un bestseller din perspectiva ta și ce înseamnă pentru tine sintagma „autor de succes”?

Pentru mine, bestseller înseamnă fix ce ar veni și traducerea acestui cuvânt, adică o carte care se vinde cel mai bine. Însă recunosc că adeseori m-am întrebat cum au ajuns unele cărți să fie bestseller. Tind să cred că unele se vând nu atât pentru că autorul lor este bun sau cunoscut, ori pentru că povestea este captivantă, ci pentru că există o strategie de marketing extrem de bine pusă la punct și susținută financiar cu resurse nelimitate.

„Autor de succes” aș spune că este autorul acela care este apreciat de cititor și ale cărui cărți sunt așteptate cu nerăbdare. Cred că în momentul în care cititorii tăi spun că abia așteaptă să publici următoarea carte și sunt dispuși să cumpere oricâte cărți ai scrie, te poți numi un autor de succes.

Dacă ai inventa un sistem complet nou de evaluare a cărților, cum ar arăta acesta?

Îmi imaginez un sistem în care cititorul ar fi încurajat să spună ce i-a plăcut și/sau ce nu i-a plăcut la o carte, nu neapărat să ofere un punctaj precum sunt acum steluțele de pe Goodreads. Consider că asta ar fi de folos, pentru că ar ajuta și alți cititori să descopere dacă o carte ar fi sau nu pe placul lor, bazându-se pe lucruri concrete. Din punctul meu de vedere, steluțele sunt irelevante.

Cum se împarte scriitoarea/editorul/recenzentul/bloggerul Eva cu mama Eva și soția Eva? Eu am momente când simt că nu mai pot, dar apare mereu câte ceva care să mă scoată la liman. La tine cum este?

La mine munca îmi ocupă cea mai mare parte a timpului și le sunt recunoscătoare soțului și fiicei mele pentru că mă înțeleg și mă sprijină. Într-adevăr, sunt momente în care mă gândesc că aș vrea să fiu mai prezentă în viețile lor decât la muncă, însă am ales calea aceasta, a freelancing-ului, și asta presupune adeseori să te dedici aproape în totalitate muncii. Te înțeleg mai mult decât mi-aș dori, pentru că și eu am momente în care spun că mi-a ajuns cu împărțitul și vreau să fiu doar mamă și soție, dar apoi realizez câtă muncă am depus, cât efort, cât timp și resurse am investit pentru a ajunge unde sunt azi și îmi dau seama că n-aș putea renunța. Singurul lucru care doare este că văd că fiica mea îmi solicită atenția acum mai mult decât când era mică și sunt conștientă că este o etapă în care are nevoie de mine mai mult ca oricând, poate, însă găsesc greu echilibrul între ea și muncă. Totuși, mă străduiesc să îi acord timp în care să fim doar noi două, să povestim liniștite, discut cu ea și în același timp îi explic întotdeauna care sunt motivele pentru care e important să muncesc atât de mult.

Ai o întrebare la care ai vrea să răspunzi, dar nu ți-o pune nimeni, niciodată? 

Nu cred că este vreo întrebare la care aș vrea să răspund și să nu-mi fi fost adresată încă.

Ce altceva ai mai dori să adaugi? Este ceva ce ai vrea să le transmiți cititorilor?

În primul rând, vreau să îți mulțumesc încă o dată pentru găzduirea pe blogul tău! Cititorilor le mulțumesc că au avut răbdare să parcurgă interviul! Repet ceea ce am zis de multe ori: să citească acele cărți care le sunt pe plac, care le face sufletul să se simtă înălțat. Cum spunea James Joyce, „Viața e prea scurtă pentru a citi o carte proastă”, însă eu aș adapta și aș spune că viața e prea scurtă pentru a citi cărți care nu ne sunt pe plac.

 

Mulțumesc!

Dacă v-a plăcut ce ați citit, aici găsiți cartea Evei, iar aici toate impresiile minunate pe care le scrie despre cărți, dar și despre multe alte lucruri.

Click pe linkuri, dragilor!