Moștenire, fericire, ire...

Auzi ce zice horoscopul meu zilnic. Cică îmi duc planurile la bun sfârșit. Ha! Am în plan să termin de scris cele trei cărți la care lucrez, dar mi-e imposibil să cred că pot face asta într-o singură zi. Nici dacă m-aș clona, zău!

De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, chestia cu clonarea n-ar fi o idee rea. Unde dracu' semnez? Un formular digital, dacă se poate, ca să nu mai fiu acuzată că omor copaci de-a-npwlea.

Dacă m-aș clona, aș atribui fiecărui exemplar câte una dintre trăsăturile mele de caracter, mai puțin una pe care aș da-o tuturor: ZEN-ul. Le dau și nu oricum, ci gata dresat și educat să își îndesească blana și să-și arate colții la atacurile petrecute în toiul nopții minții. Da, știu cum sună, dar n-am găsit ceva care să se potrivească și să fie și cât-de-cât politicos. Oricum, ZEN-ul va fi cuțu cuminte și ascultător până îi dai comanda: "șo pe el!" 

În sfârșit, m-am luat cu vorba și era cât pe ce să pierd esențialul - faptul că îmi duc planurile la bun sfârșit. O afirmație de cacao pentru că am renunțat de mult să-mi mai fac planuri elaborate. Totul rămâne la stadiul de idee creață până când se ivește doamna oportunitate. Asta este cheia - să fii mereu pregătit și să dai minim un procent mai mult decât ai dat ieri. Credeați că am să spun mai mult decât dau alții? Nu, e la modă competiția cu ceilalți, doar că eu sunt într-o competiție cu propria persoană. Cătălina Pană versus Cătălina Pană. Așa a fost și așa va fi  mereu. Doar așa te poți uita în oglindă, lăsând subiectivismul la o parte, și vei putea spune că ai crescut,  ai rămas la fel sau ai dai înapoi ca racul. 

Partea nasoală este că, dacă o dai în bară, nu poți da vina pe Mercur care a suferit o retrogradare precoce. Singurul vinovat pentru propriul insucces ești chiar tu, cel ce te benoclezi în oglindă așteptând să apară riduri, fire albe și alte semne de bătrânețe. Pentru că, vedeți voi, deși nu am planuri, așteptarea mea nu este goală, numărând viața în încrețiturile pielii. Eu muncesc pentru visurile mele, pentru bunăstarea familiei, pentru bolul de mâncare al motanilor, pentru dracu' să mă ia, dar muncesc de-mi sar capacele. Nu aștept ca țăranul leneș ploaia, ci pun mâna și îmi irig cultura, apoi îmi cultiv aspirațiile la momentul propice.

Nu aștept cu mâna întinsă, nu mă rog de nimeni, nu-mi julesc genunchii și coatele sugând egoul cuiva până la subțiere, ci fac ceva pentru viitor. Trecutul m-a învățat că anduranța este cea mai puternică armă. Trebuie să reziști azi puțin mai mult decât ieri și mâine nițel mai mult ca azi. Știți vorba aia - Când nu mai poți, mai poți un pic.

Viața este un cumul de experiențe, trebuie doar să știm ce să facem cu ele, că dacă stăm și ne uităm la ele ca curca-n crăci și nu facem altceva decât să ne victimizăm și să ne plângem de milă, vom ajunge la momentul întâlnirii cu doamna Moarte și ne vom întreba ce dracu' am făcut cu existența noastră și ce rahat lăsăm în urmă?

Eu știu ce las moștenire; cuvintele blânde pe care le-am spus cuiva la nevoie, mâna pe care am întins-o pentru a ajuta, cărți scrise pentru cei ce pot citi și înțelege și clipele dedicate celor ce mi-au întors spatele (acum poate vă întrebați de ce i-am amintit și pe ei - ei bine, omul nu poate fi construit numai din bunătate. Diavolul ne ispitește pe fiecare, doar că unii cedează mai des decât alții).

Și uite cum am ajuns de la horoscop la nemurirea sufletului. E clar, mai am nevoie de o cafea! 

Cert este că eu aleg să fiu fericită. Voi?

V-am pupat, dragilor!

O săptămână ușoară vă doresc.