Voyeurism literar

Este foarte posibil ca acest articol să se transforme într-un cearceaf literar, la propriu, dar și la figurat, prin tema aleasă, dar și prin lungimea sa.

N-am să mă afund prea tare în istoria literaturii erotice, deși Papirusul erotic este o operă a literaturii egiptene antice datând din dinastia a XX-a ( 1186 î.Hr. - 1069 îen. ), Kama Sutra este datată undeva înainte de anul 400 îen, ca să nu mai vorbim despre textele Greciei antice sau de bogăția Evului Mediu în scrieri erotice. Oamenii au fost atrași de sexualitate încă din vechime, scrierile erotice având cote ascendente în perioadele de interzicere (de regulă religioasă). Mai-marii conducători (cu toții la mâna papilor, episcopilor și preoților - care, să fim corecți,  erau printre cele mai perverse ființe - nu cred că trebuie să vă readuc în memorie evenimentele negre din istoria Bisericii Catolice) au întemnițat scriitori și poeți, au ars mormane de cărți considerate ofensatoare, dar cumva, dorința oamenilor de a scrie și citi astfel de texte nu a putut fi înfrânată prin opresiune. Și, ca să știți una bună, pe atunci publicul cititor era singurul critic literar.

Indexul cărților interzise

Decameronul lui Giovanni Boccaccio, considerată una dintre cele mai importante opere ale literaturii europene din secolul al XIV-lea, a fost adăugată în Indexul cărților interzise la cererea papei Paul al IV-lea, și a fost "purificat" de Inchiziție. Dar ce credeți, inchiziția literară a continuat secole mai târziu. Cărțile lui Henry Miller au fost și ele interzise pentru elementele obscene prezentate în detaliu, fiindcă oamenii nu erau încă pregătiți pentru aspectele vulgare, relațiile intime și sexualitatea fiind o lungă perioadă un subiect tabu (încă sunt oameni care nu ar face față unei astfel de lecturi). Sunt mulți care nu agrează nici măcar scrierile lui Pascal Bruckner sau Charles Bukowski, autori ce s-au regăsit pe lista de lectură a adolescenței mele (cred că de aia am ieșit nițel scrântită - scrânteala de care, de altfel, sunt foarte mândră).

Cum am ajuns să tratez azi erotismul în literatură? 

„La rândul meu, nu voi pretinde că descriu ceea ce am simțit în mine în timpul acestei scene, dar din acel moment toate temerile cu privire la ceea ce mi-ar fi putut face un om au fost puse la fugă: acestea se transformaseră acum într-o dorință atât de arzătoare, într-o poftă atât de irepresionabilă, încât aș fi tras primul bărbat care s-a prezentat de mânecă pentru a-i oferi acea podoabă a adolescenței mele, pierderea căreia - credeam - era un câștig de obținut cât mai curând posibil ". Memoriile unei femei de plăcere (mai bine cunoscut sub numele de Fanny Hill ) - John Cleland

Fanny Hill îl biciuiește pe Barville, ilustrație de Édouard-Henri Avril

Weekendul trecut am terminat de citit Delta lui Venus, o colecție de Povestiri erotice semnate Anaïs Nin. Același stil brutal pe care l-am regăsit la Miler, stil care nu este destinat stomacurilor sensibile.

 „Erotismul este una din bazele cunoașterii de sine, la fel de indispensabilă ca poezia”, spunea Anaïs Nin, probabil de aceea scrierile de acest gen au fost interzise, tocmai pentru a stăvili setea de cunoaștere.

Carnalitate este cuvântul de bază în scrierile erotice din perioada interbelică. Homosexualitatea, sado-masochismul, nimfomania, fetișurile de tot felul, incestul, prădătorii sexuali, toate acestea sunt tratate la nivel fizic, un fel de autopsie a morbidităților epocii în care bordelurile erau la mare căutare sau casele unde se organizau orgii în fumul înecăcios de opiu, unde toate nemulțumirile și destrămările cuplurilor se petreceau aparent pe fond sexual. Relațiile deschise și infidelitățile sunt descrise organic, traumele copilăriei fiind deseori indicate ca și cauze pentru devierile personajelor, dar și pentru nefericirea acestora, pentru goana continuă după satisfacerea unor nevoi de nepotolit. Dacă vă plac poveștile cu fluturași, inimioare și nițel sexuț fierbinte, vă spun din start, Delta lui Venus nu este o lectură pentru voi.

Voyeurism literar la români

Noi, cei ce suntem obișnuiți cu scrierile anilor '40 vom citi cu lejeritate romanele erotice contemporane. Nimic nu ne mai poate șoca pentru că, vrem sau nu să recunoaștem, nu E.L. James a inventat roata. Ea doar a romanţat ceea ce se petrece lângă noi, cei ce suntem prea orbi, surzi și naivi să vedem, având ochii acoperiți de valul pudic al colectivismului bolșevic. 

Comunismul ne-a intrat în sânge și în organe ca o centură de castitate peste cel mai sexual organ - creierul. Toți tovarășii trebuie să fie trași la indigo, să nu iasă din standardele dictate de impotenți. Ca și în Parisul descris de Anaïs Nin, în România, în perioada interbelică prostituția era legală. Au avut grijă autoritățile comuniste să  desființeze casele de toleranță. Ați auzit de Crucea de Piatră? Dacă nu, google it. Veți fi surprinși de libertinajul protejat de însuși Carol al II-lea, regele cu organul mereu tare (dacă nici asta nu știați, aflați că fiul lui Ferdinand suferea de priapism - o boală care îl făcea să aibă în permanenţă o erecţie dureroasă). Au circulat pagini întregi de bârfe de budoar și jurnale amoroase - păcat că nu s-a gândit nimeni să transforme acest voyeurism literar într-o culegere consistentă de texte erotice românești. Până și poeziile erotice ale lui Eminescu și Bogza au fost vârâte sub preș.

Eroticul modern - declinul spre patologic

În ultimii ani au apărut o sumedenie de cărți erotice explicite. Scriitorii au prins curaj, dar tocmai de aici vine declinul. În goana lor spre senzațional, aceștia au transformat relațiile fizice în unele de-a dreptul bolnave. Sadismul, violența împotriva femeilor mascată în BDSM au devenit must-have-uri în cărțile erotice ale contemporanilor. Dacă ceea ce era prezentat în eroticul anilor '40 ca o deviație sau fantezie, în literatura zilelor noastre aceste "deprinderi" au început să facă parte din normalitate. O normalitate decrepită, disproporționată și dementă pe alocuri. Mai grav este că acesta nu este unul dintre suișurile de care aminteam mai sus, unul într-o perioadă a interzicerii. Nu, acum este la liber, de multe ori neetichetat  corespunzător și la-ndemâna oricui - mai ales copiilor și adolescenților curioși prin vârstă și hormoni.

Instabilitatea psihică a unora dintre personajele moderne lasă de gândit, iar acolo unde unele cititoare tinere și foarte tinere văd un personaj puternic, se află doar o femeie care luptă pentru supraviețuirea alături de un bărbat dominant și dominat de anumiți demoni interiori. Nu știu cum să zic, dar nu mi se pare că acest Complex al Salvatorului mascat în romantism este în vreun fel sexy. Dacă observi că tipul pe care îl placi are apucături de animal sălbatic și tinde să te rănească mai mult decât te protejează, fugi, fetițo! Nu ai fost crescută pentru a deveni infirmiera unui dezaxat care, apropo, nu vrea să fie salvat.

Mie îmi plac poveștile fierbinți care nu prezintă urme de vânătăi, pedepse pentru fapte închipuite și remușcări târzii. Îmi plac poveștile în care erotismul este unealta scriitorului și nu scopul acestuia. Eu nu scriu doar pentru a înșirui un număr infinit de scene explicite, ci pentru a construi o idilă în care erotismul este explozie sau alinare, un fel de tobogan care să preceadă un pasaj greu de digerat, un catalizator al sentimentelor care nu pot refula altfel decât fizic.

Voi continua acest articol. Sunt multe, prea multe de spus. Am vrut numai să încep de undeva și numai Anaïs Nin este de vină.