Bucata mea de Românie

 Locuiesc într-un oraș mic, la doar câțiva kilometri de capitală. A României, nu a Bangladeshului. Și totuși, în fiecare dimineață, trezirea mi-o dă un cocoș. Cucurigu este primul sunet pe care îl aud la primele ore ale zilei, iar inculpatul, posesorul vocii de tenor răgușit, mândru reprezentat al subspeciei Gallus gallus domesticus din genul Gallus, familia Phasianidae (bine, recunosc, asta e luată de pe Wikipedia), este deținut de unul dintre vecinii mei. Să mai spun încă o dată că locuiesc într-un oraș? Vedea-i-aș capul plutind în ciorbă! Înaripatului, nu vecinului.


Ah, nu contează că în acest oraș asfaltul se dă cu rația, iar la mine s-au terminat cartelele. Următoarele vin la alegeri. Sper. Sincer, nici nu vreau să asfalteze toată strada. Doar cei 200 de metri de la strada principală, până în dreptul casei noastre. 

O să râdeți sau o să spuneți că fac risipă de resursele naturii, pentru că în weekend ud strada. Știu că dacă o ud, n-are să crească asfalt, dar la sfârșit de săptămână mi se taie dreptul la a respira liber. În spatele fiecărei mașini care trece, se ridică un nor de praf înecăcios, praf ce ți se lipește de piele, limbă și plămâni și îți dă autenticul gust de România. De fapt, bucata mea de țară lăsată la mâna votanților semi-idioți, unși, înainte de alegeri, cu câte o sticlă de ulei.


Vedeți voi, în timpul săptămânii, domn' primar trimite o cisternă care udă pământul de două ori pe zi, dar în weekend nu interesează pe nimeni că ne luăm oxigenul cu porția și suntem la mila șoferilor să circule cu cinci la oră. Și milă nu prea găsești printre concetățenii mei... 

Să mai spun de mărețele inundații ce fac să iasă la suprafață și să plutească deasupra apei cârnații rezultați din digerarea gogoșilor frământate din făina primită tot înainte de votare? Bine, nu mai spun, dar mirosul vi-l puteți închipui și singuri, nu? O latrină mare cât juma' de oraș. Aș vrea să spun că și ăsta este un pamflet și să îl tratați ca atare, dar din păcate nu este. Aș vrea să fie un coșmar din care să mă trezesc la prima geană de lumină.

Nu pot sta în curtea pe care am plătit-o, nu pot respira aerul din pătrățica mea de Românie, nu pot savura liniștea, perturbată mai mereu de "acorduri salamiere" și, mai nou, nici să dorm până târziu nu sunt lăsată, because CUCU-RIGU!

Ah, ce voiam să vă întreb, măcar una dintre probleme să o rezolv. Nu aveți cumva o vulpe de împrumut?

Ah, și dacă vreți să mai și citiți ceva, dați un click pe link și aruncați un ochi. Așa vă puteți ascunde, măcar pentru câteva ore, de realitatea ce ne înconjoară. Refugiul meu e scrisul. Voi luați de citiți!

Comentarii

Postări populare