Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris - Cazul inimii furate

Am terminat cartea asta cu zâmbetul pe buze. Hai să vă zic și de ce. Dacă vă aduceți aminte, spuneam acum câteva zile că prima carte din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris, Cazul inimii furate, îmi sugera un anume film, iar acesta este Penny Dreadful, unde avem parte, ca și în romanul de față, de un melanj de historical romance și supranatural, învăluit într-un aer de mister detectivistic.


OMAGIU

Acțiunea romanului are loc în 1875, anul decesului celui care a inventat predecesorul stiloului modern, Petrache Poenaru, și la cât de meticuloasă o știu pe autoare, mai mult ca sigur aceasta a vrut să aducă un omagiu pedagogului ce a dat mai multă însemnătate cuvântului scris. În această primă carte din serie, M.K. Lynn ne prezintă cele două personaje principale, văduva Lisette Grant-Anghelescu, Șefa Cabinetului de Investigații Supranaturale, și pe asistentul acesteia, Leopold Vernescu, un chimist pasionat, exmatriculat însă în ultimul an de la Universitate.


"Douăzeci de minute mai târziu, când ceasul de lângă intrare bătu miezul nopții, polițiștii se făcură în sfârșit văzuţi. Cum cineva îi anunţase că era vorba de un caz al Cabinetului, în fruntea cetei de jandarmi era Bomont - unul dintre cei doi ofițeri de poliție oferiți de Ministrul de Interne. Burtos, cu favoriți stufoși ce îi ascundeau lățimea feței, el își făcu drum printre subordonaţii săi cu mare importanță, până dădu cu ochii de Șefă şi asistentul ei.

- Ah, doamnă Anghelescu! făcu el, iar aerele îi dispărură de îndată. Sunteți deja aici!

Lisette, care se ocupase în acel timp să pregătească niște ceai de cătină pentru toată lumea, lăsă tava pe una dintre mesele cârciumii, unde stătea bucătarul şi slujnica, şi le întinse fiecăruia câte o ceașcă."


AER BOEM

Viața în București ne este prezentată în nuanțe literare de gri și sepia, autoarea plimbându-ne când prin mahalalele slab luminate ale Micului Paris, când pe marile bulevarde modernizate, iar gustul dulce al poveștii este dat de prăjiturile de la Capșa, care, culmea, încep să nu mai fie atât de dulci (de ce oare?), dar și de atracția romantică dintre cei doi protagoniști născuți și crescuți în medii atât de diferite.


Lisette este complexată de faptul că este femeie, căci după cum bine știm, femeile nu erau luate prea în serios în acele vremuri, iar Leopold încearcă să își depășească condiția de  intelectual sărac, om fără nume în mijlocul unei societăți dominate de nobili.


"Expresia de enormă plictiseală ce rămase înfiptă pe fața slujnicei făcea natura moartă din pictură să pară vie."


Dar ce societatea nu știe este că o Ligă întunecată organizează un complot pentru a pune stăpânire pe oraș, invocând demoni. Mai întâi un cârciumar este ucis cu ajutorul acidului demonic, apoi, brusc, gustul prăjiturilor de la Capșa se schimbă. Descoperirea că lui Nea Ghiță, cârciumarul ucis, îi lipsește inima, aruncă protagoniștii într-o goană nebună după aflarea făptașului.


MISTER DETECTIVISTIC

Cabinetul își începe investigațiile sub amenințarea Ministrului de a-i lăsa fără buget, deci acest caz trebuie rezolvat cât mai bine și mai repede cu putință, altfel Lisette va trebui să se întoarcă în casa conservatorului său tată, iar Leopold va rămâne fără slujbă. Mânați de aceste temeri, de curiozitate și dorința de a face bine și a apăra oamenii, cei doi încep a investiga prin diverse mijloace, de multe ori punându-se în pericol și salvându-se unul pe celălalt. Ce dulci sunt împreună! 


"Domnișoara Grant ridică mâna și îi atinse buza cu tifonul. Durerea îl săgetă imediat, făcându-l să se strâmbe - aparent, își spărsese buza de jos în timp ce se luptase cu soldații.

Lisette râse.

Era atât de aproape.

– Dacă o să vă promit că nu o să mă mai arunc în aventuri periculoase, o să puteți să mă iertați?

– Nu mi-aș permite niciodată să vă interzic ceva ce vă aduce fericirea, zise el, fără să o scape din ochi. Tot ce îmi doresc e să nu suferiți din cauza acestor aventuri. 

Dându-și seama ce spusese, Leopold se grăbi să adauge:

– Nu așa ar trebui să se poarte un asistent?

– Vai, vai! făcu Lisette, retrăgându-se. Ați devenit din nou plictisitor! Sunteți în compania unei femei atât de frumoase și tot la ce vă puteți gândi este munca?"


Eu abia aștept să primesc mai multe detalii despre trecutul celor doi din volumele viitoare. De ce a fost Leopold exmatriculat de la Universitate? Cum a învățat Lisette practica magiei și de unde are Panglica Talazurilor, această armă atât de eficientă împotriva demonilor? Deja sunt o echipă formidabilă, oare cei doi vor ajunge împreună - un cuplu?


O RAMĂ DE TABLOU LITERAR

Cred că romanul Cazul inimii furate este conceput ca o ramă pentru restul aventurilor din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris, menite să se întrepătrundă într-un tablou pictat cu grijă, ce va fi dezvăluit treptat, spre încântarea cititorilor.


Dacă v-am făcut curioși, îl găsiți pe site-ul Editurii petale Scrise alături alte lecturi minunate.


Click pe link, dragilor!








 


Comentarii

Postări populare