Eu cred în ei

Sunt mulți care spun sus și tare că nu citesc autori români, pentru că autorii români scriu "nașpa", dar ei n-au mai pus mâna pe o carte a unui scriitor autohton de la terminarea liceului (iar, pentru unii dintre ei, asta se întâmpla acum câteva decenii). Unii nu sunt conștienți sau refuză să creadă că literatura românească a evoluat. 

A fost cale lungă de la Eliade (prea greoi pentru unii), Rebreanu (nițel depresiv) ori Călinescu (sobru și anost). Observați că am pus între paranteze niște păreri, care, de altfel, nu-a ale mele, ci ale unor  tineri liceeni. Ei bine, ei asta cred despre toată literatura română - e cringe, boring și needucationala (iar aici tind să le dau dreptate). Ion, Enigma Otiliei, Pădurea spânzuraților sunt niște lecturi grele chiar și pentru un adult, darămite pentru o minte necoaptă și tânără. Iar noi avem pretenția ca ei să le citească și, pe deasupra, să le și înțeleagă. Nici eu nu le-am înțeles la vremea aceea. Voi?

Literatura elitelor vs. literatura de masă

Asistăm la o intoxicare a minților fragede cu "literatura elitelor" clasicismului, iar școala uită că nația asta a dat și niște scriitori excepționali, care au ajuns la inima cititorilor de orice vârstă cu povești lejere (literatură de masă), lecții importante și optimism (optimismul, fraților, lipsește cu desăvârșire din programă, fiind înlocuit de sinucideri, crimă, violență de tot felul, răzbunări, infracțiuni mai mici sau mai mari).

 

Care sunt acei scriitori de "literatură de masă" pe care i-aș introduce în programa școlară? E simplu: Eugen Barbu, Vlad mușatescu, Duliu Zamfirescu (vedeți că nu am o linie temporală aici) și alții. Mai sunt mulți, dar nebăgați în seamă nici măcar ca lecturi opționale. De ăștia noi nu mai zic...

Și știți ce e mai grav? Că nici profesorii nu mai știu ce e nou în materie de literatură românească, ducând mai departe doctrina sistemului (funcțional, dar analfabet, în cel mai bun caz semidoct).

Dați copiilor aripi, nu le mai îngreunați zborul!

Suntem, totuși, în 2023

Un alt lucru demn de luat în seamă atunci când vorbim despre cărți este faptul că percepția cititorului s-a schimbat dramatic, iar asta este un lucru normal. Literatura este un organism viu, care evoluează, crește, face pui, dar unii aleg să îi taie picioarele, doar pentru a fi la același nivel ca acum 30 de ani. Alții spun că poveștile se repetă, că nu mai poți găsi subiecte de scris, iar aici greșesc mulți. Cum dracu' scriu americanii, japonezii, spaniolii, scot pe piață povești fresh, emoționante, inspiraționale, iar noi să nu reușim. Nu există pe lumea asta un obiectiv pe care un român să nu-l poate ajunge (bine, aproape, că  ne tot chinuim să scăpăm de clasa politică actuală, dar i-om dovedi până la urmă).

În ultimii trei ani am citit preponderent literatură autohtonă de masă, strecurând, pe ici, pe colo, câte o carte străină. Vă spun că autorii români scriu bine, unii chiar foarte bine, dar trebuie să lăsați conceptul de literatură a elitelor să se odihnească într-un colț liniștit, să mai lăsați nasul să coboare o respirație și să renunțați la ochelarii de cal.

Unii citesc cele mai ordinare traduceri că, vezi Doamne, sunt de import, iar limba română curată, pornită de la sursă, le pute.

Eu cred în ei

Cum a înnebunit lumea cu Hoover, Keeland, Shen, poate să înnebunească și cu Lungu, Șerbănescu, Braniște, trebuie doar să încerce și să lase la o parte eticheta de "bestseller internațional", de "tradus în 30 de limbi" ori mai știu eu care altele. Ai noștri, din păcate, nu-s traduși, dar vă garantez că, prin comparație, românii scriu mult mai bine decât mulți străini.

Credeți în ei!

Eu cred în ei.

PS: Îmi asum hate-ul.

Până una alta, nu uitați să vă abonați la canalul meu de Youtube!