Amintiri și alte dependențe

 

Toți avem câte un declanșator de amintiri. Lucruri mici, arome, culori care parcă apasă pe un buton, permițând memoriei să elibereze o avalanșă de momente din trecut. 

Declanșatoarele mele principale de amintiri sunt mirosul de fân cosit și aroma de pâine abia scoasă din cuptor. Ar mai fi mireasma de haine geruite, aburul de ceai de tei, mirosul de carte nouă, izul de balegă și duhoarea de canabis.

Fiecare  dintre cele enumerate mai sus declanșează amintiri din diverse perioade ale vieții mele, unele mai vesele, altele mai triste, chiar dacă fiecare în parte au contribuit la formarea femeii care sunt azi.

***

Era o după-amiază de vară, când soarele își lăsa razele blajine peste ulițele satului. Aerul vibra ușor de căldură, iar mirosul de fân cosit se strecurase peste tot — în curte, în haine, în suflet. Mamaie tocmai scosese din cuptor pâinea cea mare, rotundă, cu coajă rumenă și crăpată, care abia aștepta să fie savurată. Tataie bătea coasa și fluiera ușor un cântec numai de el știut.

Stăteam pe prispa casei, cu picioarele goale și genunchii plini de praf, ascultând cum foșnesc lăcustele în iarba tăiată. Mamaie mi-a întins o bucată de pâine aburindă, unsă cu brânză moale și presărată cu sare. Am mușcat cu poftă, iar gustul simplu și bun m-a făcut să închid ochii. În acel moment, totul părea să se oprească: timpul, grijile, lumea.

***

Era încă întuneric când m-am trezit, cu sunetul cocoșului răsunând dincolo de fereastră. Aerul era rece și umed, iar hainele spălate de cu seară ședeau țepene, atârnate pe sârma împodobită cu cristale mici de gheață. În curte, tataie dădea de mâncare vacilor, iar mirosul de bălegar proaspăt se amesteca cu cel al pământului înghețat și al lemnului jilav.

Nu era un miros plăcut, dar era un miros viu — mirosul unei dimineți autentice, în care viața pulsa în fiecare colț al gospodăriei. Îmi amintesc cum mamaie îmi întindea o cană cu ceai de tei, aburindă, și cum hainele mele, deși subțiri și reci, păstrau căldura unei copilării aproape de sfârșit.

***

Îmi amintesc perfect ziua blândă de toamnă în care am intrat pentru prima dată într-o librărie mare, cu rafturi înalte. M-am apropiat de un volum cu coperți lucioase, abia scos din tipar. Am deschis prima pagină, iar mirosul m-a izbit — acel parfum subtil de cerneală proaspătă, hârtie netedă și promisiuni nerostite.

Era un miros care vorbea despre începuturi. Despre lumi care așteptau să fie descoperite, personaje care urmau să prindă viață, aventuri care se desfășurau între rânduri. Am închis ochii pentru o clipă și am inspirat adânc, ca și cum aș fi vrut să păstrez acea clipă în mine pentru totdeauna.

Eram în locul unde aveam să-mi petrec următorii ani, ghemuită într-un colț, cu o carte în mână. Nu cumpăram niciodată, nu aveam bani de "mofturi", doar le citeam și le puneam la loc, având mare grijă să nu îndoi paginile sau să șifonez coperta. Era liniște, doar foșnetul pașilor pe mocheta gri și câte un oftat dramatic din partea librăreselor care știau bine că eu eram cel mai prost mușteriu. 

***

Era o banală seară de primăvară, ca oricare alta. El întârzia din nou, ademenit de culorile unui aparat de jocuri, de foșnetul bancnotelor care erau aspirate rapid de fanta mereu flămândă, de iluzia unui câștig ușor. M-am căutat în geantă. Îmi luase și ultimii zece Euro, iar portofelul, în goliciunea lui, parcă mă privea cu milă. Așa mă simțeam și eu... Goală. 

Aveam nevoie de bani pentru biletul de tren, dar știam unde am să-l găsesc. Cu inima în dinți am parcurs cele două străzi care despărțea garsoniera mea de locul pierzaniei sale... a noastre.

Și-a ridicat privirea injectată din ecranul pe care rulau amețitor prune și portocale, iar jointul proaspăt rulat i-a tresărit ușor în colțul gurii atunci când m-a zărit. 

Duhoarea grea de hașiș, impregnată parcă în pereții stabilimentului, se împletea cu fumul înțepător ce-i părăsea gura... aceeași gură pe care o iubisem, o dezmierdasem, o sărutasem de atâtea mii de ori. Dar ce m-a izbit cel mai tare au fost ochii lui împăienjeniți și nimicul din ei, golul inert acolo unde, cândva, sălășluiseră pasiunea, dorința, ambiția, iubirea...

Uneori îmi doresc un gol și în cotlonul minții mele în care se regăsește această amintire... amintirea unui început de sfârșit... un sfârșit violent.

Povești, povețe și amintirile mele imprimate pe hârtie le găsiți aici: https://linktr.ee/Catalina_Pana

Voi ce întâmplări ați vrea să vă dispară din #memorie și ce #amintiri dragi aveți cu care v-ați umple sufletul în fiecare clipă?