Pandemie, I miss you!

 

Uneori jur că mi-e dor de 2020, când toată lumea era obligată să păstreze distanța. De fapt, anul ăla a fost cel mai productiv an al meu, în care am scris două cărți. Două! Dar despre asta vorbim altă dată.

În sfârșit, ca să nu deraiez, unul dintre acele momente de jind pandemic m-a surprins chiar acum două zile când, aflată la casa de marcat a unui supermarket și aplecată fiind să scot cumpărăturile din coșul de mână, care se încăpățâna să mi se răstoarne pe picioare la fiecare 10 secunde, simt o împunsătură în spate. De fapt, mai jos de spate, prin dreptul șoldurilor, dar mai la mijloc... No, mai pe românește, în dos, cur, găoază sau unul dintre sinonimele prezente în DEX.

Mai să îmi iau avânt în față și să mă proptesc în nas. Jur că deja mă simțeam în universul #NuSuntNormală, la scena cu cartofii. 🤣

Mă agăț de marginea benzii, cât să-mi recalibrez traiectoria invers proporțională cu atracția gravitațională, mă îndrept de spate, ferindu-mi posteriorul de antilopă braconată de la împăiere, și mă întorc să văd de unde vine pericolul. 

O tanti. Una mare! Mă depărtez nițel, pentru că nu reușeam să o disting decât privind-o cruciș, stimabila gâdilându-mi practic bărbia cu o respirație mirobolantă de usturoi, atât de lipită era de mine. Al dracului usturoi zici că îl culesese din cimitir înainte de a mușca din el, fiecare expirație împrăștiind parcă moarte prin asfixiere. Respir strategic, pe gură, ca un yoghin începător, încercând să-mi păstrez zen-ul. Îmi repet în gând: "E doar un test al universului... sau poate al nasului meu." În momentul acela jur că am simțit cum și aerul voia să demisioneze.

Așadar, în urma mea, era această cucoană, pe la vreo 60 de ani - și greutate dublă vârstei -, ce purta o rochie dungată, galbenă, la care asortase niște saboți fucsia și o pereche de  ochelari de soare cu lentilele cât roțile de la bicicletă, pe care îi proptise între frunte și bretonul tuns nițel cam scurt pentru o față atât de... rotundă. Era ca și cum mă urmărea un bondar agresiv ce tocmai dăduse iama în rezerva de usturoi chinezesc de la Bran - bine, acolo e plin de chinezării, dar iar deraiem de la subiect. Și bondarul ăsta mă împungea cu mânerul căruciorului de cumpărături, din acela de trag după ei bătrânii la piață, cum trăgeam noi în copilărie de căluții ăia cu roți. 

Îi arunc o privire piezișă, apoi fac încă un pas în față pentru a mă pune la distanță și a așeza ultimele chestii pe banda rulantă: un parizer - pă opulență, așa - și o conservă pentru mâțe. Tanti nu se prinde că mă înghesuie practic în sufletul persoanei dinaintea mea, un bătrân care, culmea, puțea mai rău decât gura cucoanei ce atenta la sfincterul meu. 

Și pentru că ghinioanele vin mereu în buchete de câte trei, casiera greșește ceva la bonul tânărului din fața moșului cu aromă de pisoar și trebuie să așteptăm venirea unui manager.

Unde sunt măștile când ai nevoie de ele? Unde e distanța de bun simț când muierea din spatele tău vrea să îți facă o colonoscopie fără vaselină? Și insistă, și persistă, iar eu, cum mă știți, urând confruntările, tac și îmi țin respirația până simt că împrumut culoarea vinetelor înainte de a fi transformate în zacuscă.

Managerul întârzie, că așa mi-e mie norocul de fiecare dată când am nevoie de el - dispărut fără urmă -, iar eu simt cum deja îmi palpită inima și mi se apropie leșinul. 

Îmi bag nasul în păr - mă spălasem pe cap de dimineață și încă mai simțeam aroma de cocos a șamponului - și evaluez rapid situația. Pe lângă cele două produse enumerate mai sus, aveam un set de carioci pentru fie-mea, două banane și câteva pliculețe cu praf de copt.

Fără să stau prea mult pe gânduri, dau curs instinctului de autoconservare, arunc în grabă cumpărăturile înapoi în coș, mă îndepărtez de moșul-pisoar și o ocolesc pe tanti-usturoi, mormăind cu respirația tăiată că am uitat să iau bulion. Forțată de împrejurări, am săvârșit și păcatul minciunii, pana mea!

Aproape fug până în capătul magazinului, la raionul cu balsam de rufe, deschid prima sticlă pe care pun mâna și inspir adânc parfumul chimic de Benzisothiazolinone și iasomie - stai liniștit, nici eu nu am reușit să citesc cuvântul.

M-am plimbat prin magazin încă vreo 10 minute, apoi am cumpărat și balsamul de rufe, deși nu era pe listă. Nu-l puteam lăsa în urmă după ce mi-a salvat viața și integritatea nărilor.

Iar când am ajuns acasă, am dezinfectat totul, ca în pandemie, și m-am aruncat în duș a doua oară în aceeași zi. Am încheiat aventura cu un bețișor parfumat și un pahar cu limonadă rece - să-mi taie greața. Acum aștept factura la apă... penurie la igienă deja avem.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit și ai mai vrea, cărțile mele le găsești în copacul cu link-uri de mai jos.

https://linktr.ee/Catalina_Pana

PS: Tu de ce aventuri ai avut parte în ultima vreme la cumpărături? 😁