Dincolo de eternitate – un basm pentru oamenii mari

Titlu: Dincolo de eternitate

Autor: Raluca Alina Iorga

Gen: Roman - Basm, Fantasy Mitologic

Nu doar că am cartea asta cu autograf, dar a fost semnată, alături de Frumusețea bestiei, cel mai nou roman al autoarei, într-o sesiune privată de iscăliri și bârfe.

Toată lumea știe deja că o ador pe Raluca, dar nu cred că v-am spus vreodată și cât de fain scrie ființa asta și mai ales că amândouă iubim la nebunie basmele. Da, din când în când mă veți vedea pe iarbă, în parc, citind poveștile culese de Petre Ispirescu, dar azi am să vă vorbesc despre o altă poveste măiastră care începe tot cu "A fost odată ca niciodată".

Raluca Alina Iorga a scris Dincolo de eternitate ca pe un fel de „basm pentru adulți”, inspirat din mitologia și folclorul românesc, cu personaje precum iele, sânziene, Muma Pădurii, Zmei și alte figuri familiare din poveștile copilăriei. Romanul urmărește povestea Magdalinei și a lui Daizus, pe fundalul unei călătorii inițiatice și al unei iubiri care încearcă să învingă barierele dintre lumi. 

"Şi, în acel moment, ultimul licăr din privirea ei albastră se stinse. Stelele de pe rochia Aradiei se desprinseră uşor şi o înconjurară pe Magdalina. Un vânt puternic, stârnit din senin, formă un vârtej în care o cuprinse. Lumina stelelor se împletea cu fire de întuneric, învârtite de vârtejul care o învăluise. Deodată, vântul se opri şi vârtejul se risipi în aer. În locul zânei izgonite şi speriate, stătea acum o tânără care semăna cu ea doar la chip, dar în ochi îi luceau stele cu sclipiri albastre. Părul șaten îi cădea în valuri pe spate, iar în locul pelerinei ponosite corpul ei zvelt era acoperit de voaluri negre, împletite parcă din întunericul nopții.

Aradia zâmbi satisfăcută. Opera ei era completă.

- Ce simți, Magdalina?

- Nu ştiu cum aş putea descrie. Simt cum toată puterea lumii îmi curge prin vene.

- Ştii ce alimentează puterea asta? Ură... Așa se numeşte ceea ce simți. Ura pentru nedreptatea făcută, pentru umilirea ta, pentru tot. Acum, totul vine cu un preț."

Am terminat romanul cu inima strânsă și cu ochii în lacrimi. Este una dintre acele cărți care reușesc să mă întoarcă în copilărie, în serile în care îl ascultam pe tataie spunând povești cu Harap-Alb, cai năzdravani, zâne, zmei și tărâmuri fermecate, dar care, în același timp, vorbește despre sentimente profund umane și despre o iubire capabilă să înfrunte timpul și destinul.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este atmosfera de basm autentic românesc. Nu avem de-a face cu un fantasy modern care doar împrumută câteva elemente din folclor, ci cu o poveste care respiră mitologie autohtonă prin fiecare pagină. Întâlnim personaje pe care le știm din copilărie, locuri fermecate și încercări care amintesc de aventurile eroilor din basmele clasice. Pe alocuri, am avut impresia că citesc o versiune matură și mai profundă a poveștilor lui Ispirescu, cel care m-a făcut să iubesc lectura.

Dincolo de magia și aventura care te țin captiv, romanul ascunde un substrat romantic și poetic foarte frumos construit. Relația dintre personaje evoluează natural, iar sentimentele lor se dezvoltă pe fundalul unei lumi fascinante, pline de mister. Nu este o poveste de dragoste grăbită, ci una care crește treptat, cu fiecare pagină.

"Daizus începu să urce stânca cu băgare de seamă, atent la fiecare pas, încercând să nu facă prea mult zgomot. Urcuşul se dovedi a fi anevoios pentru că stânca era aproape netedă, iar plantele crescute pe ea erau prea puține, aşa că nu prea avea de ce să se agațe. Spera doar ca la coborâre să aibă mai mult timp, altfel totul ar fi fost în zadar. Peretele din piatră nu părea să ierte pe nimeni care ar fi încercat să escaladeze şi să ajungă la căpcăun. Și, cu toată dificultatea, puteri nebănuite păreau că îi sunt constant insuflate prințului. Urca neobosit spre peştera din care răzbătea lumina puternică dată de ceea ce era sigur ca fiind un foc."

Mi-a plăcut și stilul autoarei, care reușește să creeze imagini vii și să transforme fiecare scenă într-un fragment de poveste. M-am simțit de multe ori ca și cum aș fi pășit într-un tărâm fermecat, unde orice este posibil și unde speranța continuă să existe chiar și atunci când totul pare pierdut.

Iar finalul... finalul m-a emoționat profund. Este unul dintre acele finaluri care rămân cu tine mult timp după ce ai închis cartea. Da. Am plâns. Mult! După sute de pagini petrecute alături de Magdalina, Daizus, caii magici și alte ființe supranaturale, despărțirea de ele a fost dificilă, iar încărcătura emoțională a ultimelor capitole m-a lovit direct în suflet.

Dincolo de eternitate este o carte pe care o recomand tuturor celor care încă mai păstrează în suflet dragostea pentru basmele copilăriei. Dacă ți-au plăcut poveștile cu Harap-Alb sau Aleodor Împărat și lumea fermecată a folclorului românesc, dar îți dorești și o poveste de iubire sensibilă, poetică și emoționantă, atunci acest roman merită cu siguranță citit. Pentru mine a fost mai mult decât o carte, a fost o întoarcere într-o lume pe care credeam că am lăsat-o în urmă, dar pe care am regăsit-o, din fericire, dincolo de eternitate.

Cartea o găsiți aici.