Untamed Queen - Vânător în "blană" de Scufiță Roșie

Titlu: Untamed Queen

Autor: Sylvia Taylor

Editura: Arktica Books

Gen: Dark Romance


Când Scufița Roșie joacă rolul vânătorului, lupul trebuie să-și păzească pielea.

Untamed Queen este cartea care te prinde încet, îți strecoară tensiunea sub piele și apoi refuză să-ți mai dea drumul. Nu este o poveste care explodează din primul capitol, ci una care își construiește cu răbdare fiecare detaliu și confruntare, până când ajungi să simți că întreaga lume stă, relativ comod, pe un butoi cu pulbere.


Sarah Thorne are o misiune clară și o listă neagră ce se lungește constant. Crescută în orfelinate care au cunoscut prea multă cruzime, ea a învățat devreme că dreptatea nu vine de la sine. Marcată de pierderea familiei și de un trecut care i-a furat șansa la normalitate, Sarah și-a transformat durerea într-o armă. Vânătoarea ei nu este una simbolică, iar trofeele pe care le adună spun mai multe despre monstruozitatea celor care i-au ieșit în cale decât despre ea însăși. Este o eroină întunecată, imperfectă și periculos de fascinantă, iar asta o face imposibil de ignorat.


În cealaltă parte a tablei de șah îl avem pe Matteo Vitale. Fiul unui mafiot temut, Matteo respiră putere, sex-appeal, încredere și loialitate până în măduva oaselor. Este genul de personaj care intră într-o încăpere și acaparează atenția fără să ridice vocea. Totuși, dincolo de siguranța lui aparentă, există ambiția unui bărbat hotărât să-și câștige locul în familie și curiozitatea periculoasă pe care Sarah o trezește în el. Fascinația dintre ei apare rapid, dar autoarea nu se grăbește să o transforme în iubire. Dimpotrivă, o lasă să mocnească, să se hrănească din suspiciuni, provocări și atracție reprimată.


Și aici cred că se află unul dintre punctele forte ale romanului. Sylvia a ales să nu arunce artificiile din primele pagini. A construit povestea asemenea unui fitil lung care sfârâie lent, apropiindu-se fatal de încărcătura explozivă. Cu fiecare capitol, presiunea crește. Cu fiecare interacțiune dintre Sarah și Matteo, tensiunea devine mai greu de ignorat. Cititorul știe că urmează dezastrul, doar că nu știe când și sub ce formă va veni. Iar această așteptare este delicioasă.


Am apreciat în mod special felul în care autoarea echilibrează elementele dark cu acțiunea și drama personală a personajelor. Relația dintre Sarah și Matteo nu există într-un vid. Ea este influențată permanent de trecut, de loialități, de secrete și de lumea violentă în care trăiesc. Atracția lor nu este simplă și nici confortabilă, ceea ce o face cu atât mai captivantă.

Personajele secundare completează foarte bine atmosfera, iar dialogurile au suficientă energie încât să mențină ritmul chiar și în momentele în care povestea nu se bazează pe acțiune explozivă. În schimb, se sprijină pe construcția emoțională și pe jocurile de putere dintre personaje.


Untamed Queen este un dark romance intens, cu personaje puternice, o eroină care refuză să fie salvată și un erou care descoperă că uneori cea mai periculoasă pradă este cea care te vânează la rându-i. Este o poveste despre răzbunare, obsesie, putere și atracția care apare exact acolo unde n-ar trebui.


Felicitări autoarei! A reușit să creeze o poveste care ține cititorul cu sufletul la gură și îl face să întoarcă pagină după pagină în așteptarea inevitabilului.


Cartea o găsiți aici.



Comentarii

Postări populare