Ca la țară

 

Probabil că ați priceput din numeroasele postări anterioare că sunt copil crescut la țară. Da, frate! Am muls vaca și am curățat rahat de porci, am săpat, prășit, secerat, bătut pălăriile de floarea-soarelui, am făcut baie la lighean și m-am căcat în fundul curții. Am enumerat acum o parte din chestiile mai puțin plăcute ale traiului la țară în urmă cu 15-20 de ani.

Mă mai atenționa cineva acum ceva vreme despre cum nu îmi e rușine să strig sus și tare că-s țărancă. Doamne fere'! Dar de ce să-mi fie? De acolo vin și într-acolo mă duc de fiecare dată când mi se face dor de frumusețea lucrurilor simple. Acum veceul nu mai e în fundul curții - avem baie cu de toate și apă curentă - nici vacă ori cal nu mai sunt pe bătătură. Au mai rămas porcii și câteva orătănii din ordinul păsăretului domestic; în rest bate vântul. Muncile câmpului se fac cu mașinării speciale fiindcă nu mai are nimeni timp, chef și nevoie să așeze frumos căpițe de fân, glugi de coceni ori șuri de paie.

Dar nu voiam să vă fac să căutați în dex, nici să începeți să urmăriți Viața satului, voiam doar să vă mărturisesc că, după atâția ani petrecuți la sat, am rămas cu câteva "defecte" de care nu am reușit să scap (și nici n-am vrut).

Primul "defect" ar fi că prefer o mâncare făcută în casă, în detrimentul unui meniu fancy de restaurant, în care nu cunosc nici măcar jumătate din ingrediente (după nume or gust). Cu mine gastronomia ar intra în faliment. De ce este ăsta un defect? Pentru că îmi place mâncarea făcută în casă, deci îmi place să gătesc. În urma mea rămân stive de vase murdare (vedeți articolul în care vorbeam despre Karma vaselor murdare), dar și oale aburinde, prăjituri și pâine de casă.

Al doilea "defect" ar fi că îmi place natura. Nu mi-e frica ori scârbă de vietățile pământului, fie ele greieri, șopârle sau broaște, praful nu mă deranjează foarte tare (ar fi culmea să mă deranjeze în condițiile în care locuiesc pe o stradă neasfaltată), iubesc mirosul de iarbă proaspăt cosită și cântecul privighetorii ce s-a instalat comod într-un copac crescut pe câmpul de vis-a-vis.

Al treilea "defect" este că iubesc grădinăritul. Deși locuiesc în oraș, am în mica mea curte o mulțime de flori de toate națiile, am căpșuni, lavandă și mentă, iar la anul plănuiesc un strat de verdețuri ca la carte. După o săptămână grea de stat cu ochii în tabele și coduri este al naibii de relaxant să înfigi cazmaua în pământ sau să smulgi buruienile.

Un alt defect ar fi pregătirea pentru iarnă. De ce să cumpăr gemul dacă știu și pot să-l fac? La fel și cu murăturile. Pe lângă faptul că sunt toate 100% naturale, să știți că au alt gust știind că-s făcute de mine.

Despre alte astfel de defecte am vorbit și în carte, așa că ștergeți-vă balele (tocmai mi s-a făcut și mie poftă de pâine proaspătă cu unt) și citiți Dama de pică.

Click pe link, pofticioșilor!