Tainele timpului. Lumi pierdute - Blestemul unei trădări străvechi

Blestemul unei trădări străvechi otrăvește karma întregii omeniri. Oare uniunea Lydiei cu Vasea va reuși să vindece sufletul Universului?

Profesorul Vasile Toma, aflat în cătunul originilor sale pentru slujba de înmormântare a bunicii, rememorează copilăria ce i-a marcat existența. Totul este aparent neschimbat, încremenit într-o liniște menită parcă să acopere tainele ce se ascund în inima naturii. Îi e dor de prietenii săi vechi – pietrele vorbitoare – căci da, Vasile vorbea cu pietrele încă de la o vârstă fragedă, iar acestea îi răspundeau și îl învățau lecții despre natură, univers și oameni.

 

„Știa prea bine unde voia să se ducă fiul ei, doar că nu putea pricepe, în ruptul capului, cum să vrei să fugi aproape desculț și dezbrăcat, în pragul nopții, să stai de vorbă cu niște bolovani! Tot crezuse că treaba asta cu pietroaiele era ceva pasager, ce avea sa treacă. Dar, dimpotrivă, atașamentul față de acestea se amplifica.”

 

La început i-a spus mamei sale despre prietenul său Komakiza, dar aceasta, convinsă că este doar plăsmuirea minții unui copil singuratic, l-a ignorat. Dar băiatul înainta în vârstă și încă pretindea că vorbește cu pietrele.

„Cum de nu conștientizase, până atunci, că toată încrengătura de simboluri de pe deal nu avea cum, era imposibil să fie întâmplătoare! Nimic în Univers nu era doar așa, ca să fie! Toate își aveau locul și rolul lor bine determinat! Inclusiv aceste pietre, create parcă de mâna unor uriași!”

Săracul Vasile, nimeni nu-l credea, poate doar câțiva bătrâni ce erau catalogați de comunitate drept nebuni. Pare și el era nebun? Și de era, nu-i păsa, pentru că liniștea și învățămintele pe care discuțiile cu trovanții i le confereau, nu le putea găsi în altă parte. Așa că a început să se ascundă. Până când, în satul noului soț al mamei sale descoperă și mai mulți trovanți, apoi o descoperă pe ea, Lydia. Cea menită să îi arate toate tainele universului.

„Vru să se ridice amuzat, dar privirea îi fu atrasă de o siluetă feminină ce se profila în vârful colinei. Era o fată înaltă, cu părul lung, brunet, îmbrăcată într-o rochie albă, lungă, ale cărei falduri se mișcau dintr-o parte într-alta în adierea ușor obraznică a vântului. Însă privirea cu care îl fixa acea Fata Morgana îi îngheță sângele în vene. O singură dată în viața lui se mai simțise așa...

- Lydia... murmură el.

- Cine? întrebă Mirela intrigată.

- Lydia! Lydia! începu el să strige dintr-odată, dând-o brutal la o parte pe fata de lângă el și alergând într-un suflet spre coama dealului.”

Partea a doua a cărții ne plasează în vremuri străvechi, pe continentul Lemuria (locul trădării străvechi de care vă vorbeam mai sus), acolo unde preoteasa Saray propovăduiește iubirea, orientându-se după cele șapte legi spirituale fundamentale.

„Cea mai importantă dintre toate este Legea Unicului, conform căreia toți suntem parte din Întreg – oameni, plante, animale –, iar acțiunile noastre au repercusiuni asupra fiecărei creaturi din Univers. Urmează Legea Karmei. Adică absolut toate gândurile, cuvintele și acțiunile noastre reprezintă energii care se întorc la noi cu aceeași intensitate cu care le-am eliberat în Univers. Cu alte cuvinte: ce dai, aia primești! [...] A treia lege este cea a Manifestării, prin care lucrurile de ace-lași fel se atrag. Cu alte cuvinte, tu ești forța care îți atragi cele de trebuință în viața ta [...] Legea Iubirii Divine ne îndeamnă să iubim necondiționat, să iertăm și să manifestăm compasiune față de cei aflați pe o scară evolutivă inferioară. [...] Mergând mai departe, adăugă ea, Legea Responsabilității ne învață că, prin asumarea gândurilor, a vorbelor și a acțiunilor, preluăm controlul asupra vieții noastre, găsind soluții la toate problemele sau întrebările care ne frământă. Iar Legea Iubirii Necondiționate presupune o stare de atașament fără legături emoționale puternice, deoarece, când iubești astfel, te eliberezi și pe tine, dar îi eliberezi și pe alții.”

Numai că aceste legi mai sunt păstrate doar de lemurieni, căci frații lor, atlanții, au devenit tot mai avizi după tehnologie, îndepărtându-se de la învățătura divină și propovăduirea iubirii. Doar că nimeni nu se aștepta ca o trădare de asemenea proporții să se întâmple la comanda lui Sathanas, lordul din Regatul Întunericului, și nici că o întreagă civilizație să fie nimicită.

Romanul Tainele Timpului. Lumi pierdute mi-a adus aminte de Atlasul norilor, cartea lui David Mitchell ecranizată într-un film omonim, descris ca „o explorare a modului în care acțiunile din viața unui individul au impact atât în trecut, în prezent cât și în viitor, așa cum un suflet poate transformă un criminal într-un erou, iar un act de bunătate poate provoca valuri de-a lungul secolelor pentru a inspiră o revoluție.”

„- Lăudat fie Cerul, sunt bine! Dar, vezi tu, timpul meu pe Mu s-a cam terminat... Simt că a venit momentul să plec...

Prin plecare se referea la dispariția din planul fizic, pentru accederea în altele, superioare. Îi părea rău că pierdeau un Înțelept, dar nu avea cum să intervină. Moartea era o chestiune de alegere personală. Fiecare decidea pentru sine când să fie momentul extragerii energiei din propriul corp.”

Scriitura Mihaelei Anghel ne aduce aminte de rădăcini și ne pune la îndoială tot ce știm sau am auzit despre puterea iubirii, nemurirea sufletului și forța iertării. Vom reuși oare să ne răscumpărăm greșelile, să curățăm karma colectivă și să ne reîntoarcem la iubire? Salvarea omenirii stă acum în mâinile Lydiei și ale lui Vasile, iar eu aștept cu nerăbdare cel de-al doilea volum pentru a afla mai multe despre tainele timpului.

Iar voi, dacă sunteți curioși, puteți găsi cartea pe site-ul editurii Petale Scrise alături de alte romane minunate.

Click pe link, dragilor!