Tainele timpului. Lumi pierdute - Blestemul unei trădări străvechi
Blestemul unei trădări
străvechi otrăvește karma întregii omeniri. Oare uniunea Lydiei cu Vasea va
reuși să vindece sufletul Universului?
Profesorul Vasile
Toma, aflat în cătunul originilor sale pentru slujba de înmormântare a bunicii,
rememorează copilăria ce i-a marcat existența. Totul este aparent neschimbat,
încremenit într-o liniște menită parcă să acopere tainele ce se ascund în inima
naturii. Îi e dor de prietenii săi vechi – pietrele vorbitoare – căci da,
Vasile vorbea cu pietrele încă de la o vârstă fragedă, iar acestea îi
răspundeau și îl învățau lecții despre natură, univers și oameni.
„Știa prea bine unde
voia să se ducă fiul ei, doar că nu putea pricepe, în ruptul capului, cum să
vrei să fugi aproape desculț și dezbrăcat, în pragul nopții, să stai de vorbă
cu niște bolovani! Tot crezuse că treaba asta cu pietroaiele era ceva pasager,
ce avea sa treacă. Dar, dimpotrivă, atașamentul față de acestea se amplifica.”
La început i-a spus
mamei sale despre prietenul său Komakiza, dar aceasta, convinsă că este doar
plăsmuirea minții unui copil singuratic, l-a ignorat. Dar băiatul înainta în
vârstă și încă pretindea că vorbește cu pietrele.
„Cum de nu
conștientizase, până atunci, că toată încrengătura de simboluri de pe deal nu
avea cum, era imposibil să fie întâmplătoare! Nimic în Univers nu era doar așa,
ca să fie! Toate își aveau locul și rolul lor bine determinat! Inclusiv aceste
pietre, create parcă de mâna unor uriași!”
Săracul Vasile, nimeni
nu-l credea, poate doar câțiva bătrâni ce erau catalogați de comunitate drept
nebuni. Pare și el era nebun? Și de era, nu-i păsa, pentru că liniștea și învățămintele
pe care discuțiile cu trovanții i le confereau, nu le putea găsi în altă parte.
Așa că a început să se ascundă. Până când, în satul noului soț al mamei sale
descoperă și mai mulți trovanți, apoi o descoperă pe ea, Lydia. Cea menită să îi
arate toate tainele universului.
„Vru să se ridice
amuzat, dar privirea îi fu atrasă de o siluetă feminină ce se profila în vârful
colinei. Era o fată înaltă, cu părul lung, brunet, îmbrăcată într-o rochie
albă, lungă, ale cărei falduri se mișcau dintr-o parte într-alta în adierea
ușor obraznică a vântului. Însă privirea cu care îl fixa acea Fata Morgana îi
îngheță sângele în vene. O singură dată în viața lui se mai simțise așa...
- Lydia... murmură el.
- Cine? întrebă Mirela
intrigată.
- Lydia! Lydia! începu
el să strige dintr-odată, dând-o brutal la o parte pe fata de lângă el și
alergând într-un suflet spre coama dealului.”
Partea a doua a cărții
ne plasează în vremuri străvechi, pe continentul Lemuria (locul trădării străvechi
de care vă vorbeam mai sus), acolo unde preoteasa Saray propovăduiește iubirea,
orientându-se după cele șapte legi spirituale fundamentale.
„Cea mai importantă
dintre toate este Legea Unicului, conform căreia toți suntem parte din Întreg –
oameni, plante, animale –, iar acțiunile noastre au repercusiuni asupra
fiecărei creaturi din Univers. Urmează Legea Karmei. Adică absolut toate
gândurile, cuvintele și acțiunile noastre reprezintă energii care se întorc la
noi cu aceeași intensitate cu care le-am eliberat în Univers. Cu alte cuvinte:
ce dai, aia primești! [...] A treia lege este cea a Manifestării, prin care
lucrurile de ace-lași fel se atrag. Cu alte cuvinte, tu ești forța care îți
atragi cele de trebuință în viața ta [...] Legea Iubirii Divine ne îndeamnă să
iubim necondiționat, să iertăm și să manifestăm compasiune față de cei aflați
pe o scară evolutivă inferioară. [...] Mergând mai departe, adăugă ea, Legea
Responsabilității ne învață că, prin asumarea gândurilor, a vorbelor și a
acțiunilor, preluăm controlul asupra vieții noastre, găsind soluții la toate
problemele sau întrebările care ne frământă. Iar Legea Iubirii Necondiționate
presupune o stare de atașament fără legături emoționale puternice, deoarece,
când iubești astfel, te eliberezi și pe tine, dar îi eliberezi și pe alții.”
Numai că aceste legi
mai sunt păstrate doar de lemurieni, căci frații lor, atlanții, au devenit tot
mai avizi după tehnologie, îndepărtându-se de la învățătura divină și
propovăduirea iubirii. Doar că nimeni nu se aștepta ca o trădare de asemenea
proporții să se întâmple la comanda lui Sathanas, lordul din Regatul
Întunericului, și nici că o întreagă civilizație să fie nimicită.
Romanul Tainele
Timpului. Lumi pierdute mi-a adus aminte de Atlasul norilor, cartea lui David
Mitchell ecranizată într-un film omonim, descris ca „o explorare a modului în
care acțiunile din viața unui individul au impact atât în trecut, în prezent
cât și în viitor, așa cum un suflet poate transformă un criminal într-un erou,
iar un act de bunătate poate provoca valuri de-a lungul secolelor pentru a
inspiră o revoluție.”
„- Lăudat fie Cerul,
sunt bine! Dar, vezi tu, timpul meu pe Mu s-a cam terminat... Simt că a venit
momentul să plec...
Prin plecare se
referea la dispariția din planul fizic, pentru accederea în altele, superioare.
Îi părea rău că pierdeau un Înțelept, dar nu avea cum să intervină. Moartea era
o chestiune de alegere personală. Fiecare decidea pentru sine când să fie
momentul extragerii energiei din propriul corp.”
Scriitura Mihaelei
Anghel ne aduce aminte de rădăcini și ne pune la îndoială tot ce știm sau am
auzit despre puterea iubirii, nemurirea sufletului și forța iertării. Vom reuși
oare să ne răscumpărăm greșelile, să curățăm karma colectivă și să ne
reîntoarcem la iubire? Salvarea omenirii stă acum în mâinile Lydiei și ale lui
Vasile, iar eu aștept cu nerăbdare cel de-al doilea volum pentru a afla mai
multe despre tainele timpului.
Iar voi, dacă sunteți
curioși, puteți găsi cartea pe site-ul editurii Petale Scrise alături de alte
romane minunate.
Click pe link,
dragilor!
Comentarii
Felicitari pentru recenzie, Cătălina!